De Business

Punem punctul pe știi

Combinatul "Solventul" Timisoara, pe punctul de a fi declarat falimentar

joi, 07 mai 1998, 23:00
3 MIN
 Combinatul "Solventul" Timisoara, pe punctul de a fi declarat falimentar

Combinatul chimic "Solventul", de la Timisoara, se inchide. Pare sa fie ultimul episod dintr-o istorie scurta, dar agitata, cu amenintari, contrabanda, politica, arestari si concedieri, pentru ca acum se pare ca nu mai este o alta solutie decit inchiderea combinatului, cu tot protestul muncitorilor.
Combinatul petrochimic "Solventul" este una dintre societatile comerciale care a aparut pe mai toate listele de lichidare, datoriile ei catre stat depasind 100 de miliarde de lei. Cu toate acestea, situatia "Solventului" nu a fost inca transata. De ieri, insa, Renel, caruia "Solventul" ii datoreaza 180 de milioane lei, a intrerupt furnizarea energiei electrice si a introdus la Tribunalul Timis o actiune pentru declararea starii de faliment a combinatului timisorean. FPS a decis disponibilizarea intregului personal ramas inca la "Solventul" dupa mai multe restructurari succesive.
S-a hotarat ca cei 275 de angajati sa fie concediati, urmand ca ulterior 150 de persoane sa fie reangajate pentru serviciul de paza. De un an de zile practic combinatul nu mai produce nimic, iar de cateva luni, de cind Romgaz a hotarit sa alimenteze "Solventul" doar la cota de avarie, muncitorii nu si-au mai primit salariile.
In dimineata zilei de miercuri, muncitorii s-au adunat in fata intreprinderii, urmind a pleca in mars prin Timisoara catre sediul FPS si al prefecturii. Marsul nu a mai avut insa loc. La poarta fabricii, coloana era asteptata de directorul FPS Timis, Ioan Mihnea, si de prefectul judetului, Dumitru Gant, care au propus muncitorilor sa le asculte doleantele chiar in incinta combinatului. Muncitorii cred ca "Solventul" se poate inca privatiza prin vinderea activelor unui posibil investitor strain. Ei cred ca de situatia la care s-a ajuns este vinovat doar FPS.
Daca totusi nu se va putea vinde, muncitorii cer lichidarea societatii cu aplicarea prevederilor Ordonantei nr. 9 si plata a 6-12 salarii. Prefectul Dumitru Gant a promis ca va sprijini doleantele muncitorilor si va pleca la Bucuresti cerind lichidarea judiciara a "Solventului" dupa ce vor fi platite salariile restante. Prefectul nu crede ca fabrica, in situatia in care se afla, va mai putea fi vinduta.
Declinul "Solventului" a inceput dupa ridicarea embargoului impus fostei Iugoslavii. In perioada embargoului, "Solventul" a rezistat pompind la Pancevo, Serbia, printr-o conducta magistrala subterana, peste 8 mii de tone de benzina si peste 38 de mii de tone de motorina. Intreaga conducere de atunci a combinatului a fost arestata, iar procesul se afla pe rol la Judecatoria Timisoara. Dupa parerea expertilor contabili, prin incalcarea embargoului a fost prejudiciat statul cu 15 miliarde de lei. Inculpatii sustin ca intreaga afacere a fost ghidata de guvernul Vacaroiu, ei nefacind altceva decit sa execute ordinele primite. Din februarie 1997, adunarea generala a actionarilor hotara inchiderea combinatului, care nu a mai refacut contractul cu principalul sau furnizor de materii prime din Iugoslavia. FPS a incercat totusi vinzarea combinatului, dar la nici una dintre licitatiile organizate nu s-a prezentat vreun potential cumparator.
Posibilii investitori au reclamat pretul prea mare fixat de FPS, datoriile prea mari, dar au fost descurajati si de ancheta penala in curs, in care era implicata fosta conducere a "Solventului".

Comentarii