De Business

Punem punctul pe știi

Feriti-va de teparii din constructii!

joi, 07 august 2008, 21:42
2 MIN
 Feriti-va de teparii din constructii!

O ieseanca sustine ca sta cu locuinta in santier de aproximativ patru luni deoarece firma de amenajari a lasat-o balta inainte de a se apuca serios de treaba.

Potrivit reclamatiei ce a fost depusa de Alexandra Danita la Inspectoratul Regional pentru Protectia Consumatorului (IRPC), compania Dongrup International SRL din Iasi a incasat toti banii pe lucrarea de constructii, dar a "uitat" sa mai treaca pe la imobilul, in renovare, din Copou inca de la inceputul lunii aprilie.

"Contractul a fost incheiat cu firma in cauza in data de 31 martie, data la care a fost achitata intreaga suma a lucrarii, in valoare de 19.000 lei. Potrivit documentului, executarea de trepte de fag masiv, podea de fag masiv, mina curenta si placari de stilpi interiori ar fi trebuit realizata in termen de o luna, respectiv 30 aprilie. Insa, toate cele mentionate nu au fost montate nici pina astazi", a precizat Alexandra Danita in sesizarea inregistrata la IRPC si care a solicitat totodata rezilierea contractului cu firma ieseana si restituirea banilor.

In situatia data, conducerea IRPC a considerat intemeiata plingerea iesencei si a amendat ieri societatea Dongrup International SRL cu 2.000 lei. Conform procesului verbal intocmit de inspectori, compania de amenajari se face vinovata de faptul ca a tergiversat nejustificat termenul de executie a lucrarilor de design interior si exterior.

"Dongrup International SRL a fost sanctionata contraventional pentru nerespectarea clauzelor contractuale incheiate intre operatorul economic si consumator. Desi firma a efectuat citeva lucrari la inceputul derularii contractului, din motive necunoscute s-a oprit imediat. La momentul controlului desfasurat de inspectorii nostri, se scursesera deja aproximativ 120 de zile si lucrarea nu era inca gata", a explicat inspectorul-sef Valerian Salavastru de la IRPC.

Administratorul societatii, Cristian Condur, nu a raspuns ieri la nici unul din telefoanele sale mobile pina la inchiderea editiei. Potrivit serviciului de informatii numere clienti de la Romtelecom, pe numele firmei Dongrup International nu este disponibil nici un contact.

Conform site-ului Ministerului de Finante, compania mentionata a fost infiintata la finele anului 2005 avind ca obiect principal de activitate intermedieri in comertul cu mobila, articole de menaj si de fierarie. De atunci nu a depus insa nici un bilant la Fisc.

Comentarii