De Business

Punem punctul pe știi

FPS vinde prin intermediul Bursei pachetul de actiuni detinut la Bermas Suceava

marți, 23 iunie 1998, 23:00
1 MIN
 FPS vinde prin intermediul Bursei pachetul de actiuni detinut la Bermas Suceava

Directorul general al fabricii de bere Bermas SA Suceava, Constantin Gatej, a anuntat marti, intr-o conferinta de presa, ca pachetul de actiuni detinut de FPS la aceasta societate va fi vindut prin intermediul Bursei de Valori Bucuresti (BVB) la mijlocul lunii iulie, transmite corespondentul Mediafax.
In prezent, FPS detine la Bermas SA Suceava 25% din actiuni, 56% din actiuni apartin PAS, iar 19% persoanelor care au subscris cupoanele de actionari.
Bermas SA este cotata la bursa din primavara acestui an, o actiune fiind cotata la 1.705 lei, fata de valoarea nominala de 1.000 de lei.
Gatej a explicat ca atractivitatea actiunilor Bermas este data de profitabilitatea inregistrata de unitate din 1990 pina in 1998 si a apreciat ca pretul acestor actiuni va creste pe masura ce situatia societatii se va imbunatati. El a adaugat ca societatea intentioneaza sa retehnologizeze unele linii de productie.
Timp de trei zile Bermas SA organizeaza in piata centrala a municipiului Suceava "Regal de Bere". Pe parcursul acestei actiuni vor fi organizate numeroase concursuri, concerte de muzica folk si de promenada, spectacole folclorice si se va vinde bere la un pret redus.

Comentarii