De Business

Punem punctul pe știi

Investitie de 115 milioane euro pe fostele terenuri ale Iasitexului

miercuri, 25 iulie 2007, 17:56
2 MIN
 Investitie de 115 milioane euro pe fostele terenuri ale Iasitexului

Plaza Centers anunta investitii in valoare de 115 milioane euro pe terenul achizitionat recent de la Iasitex. Dupa cum sustine conducerea companiei cu capital israelian intr-un comunicat, proiectul imobiliar ce va fi dezvoltat in strada Primaverii, nr.2 urmeaza sa cuprinda atit spatii comerciale desfasurate pe o suprafata de 54.000 de metri patrati, cit si spatii de birouri intinse pe 15.000 de metri patrati. Potrivit planurilor firmei, la acestea se adauga si o parcare cu o capacitate de 1.400 de locuri. Conducerea societatii estimeaza ca lucrarile ar putea fi finalizate peste circa trei ani. Proiectul ce se va dezvolta la Iasi pe 4,6 hectare reprezinta cea de-a patra afacere a companiei Plaza Centers pe piata romaneasca. „Achizitia celui de-al patrulea proiect in Romania in doar noua luni demosteaza increderea pe care o avem in perspectivele de dezvoltare in aceasta zona. Romania reprezinta o piata care ofera numeroase posibilitati de dezvoltare a experientei acumulate dupa multi ani si proiecte realizate in Europa Centrala si de Est", a precizat Ran Shtarkman, presedintele Plaza Centers.
Compania mai are in plan constructia unui centru comercial la Miercurea Ciuc pe o suprafata de 34.000 metri patrati, dupa o investitie de circa 16 milioane de euro. Grupul si-a propus sa deruleze o alta investitie in valoare de aproximativ 100 milioane de euro intr-un proiect care va cuprinde realizarea unui centru comercial modern, cladiri de birouri si constructia a 600 de apartamente in centrul Timisoarei. Un alt proiect al companiei in Romania este Dimbovita Center, investitie care este estimata la circa 500 milioane euro si care va fi construit pe amplasamentul Casei Radio. Compania Plaza Centers detine trei sferturi din capitalul firmei Dimbovita Center, in timp ce statul prin Compania Nationala de Investitii controleaza o participatie de 15%, diferenta fiind administrata de grupul turc Kucuk. Plaza Centers N.V. este cotata la Bursa de Valori Londra. Compania este membra a grupului israelian Elbit Medical Imaging Ltd, cunoscut in domeniu ca unul din cei mai experimentati constructori ai stilului de shopping vestic si al centrelor de divertisment. Grupul Plaza Centers isi desfasora activitatea in special in zona Europei Centrale si de Est unde a dezvoltat, inchiriat si vindut mai multe centre comerciale.

Comentarii