De Business

Punem punctul pe știi

Leumi Bank Iasi executa silit PussyCat Dolls

miercuri, 27 ianuarie 2010, 14:09
3 MIN
 Leumi Bank Iasi executa silit PussyCat Dolls

Valul executarilor silite a ajuns si in curtea proxenetilor din Iasi. Imobilul detinut de Doru Colac pe Sararie, in apropierea societatii Textila SA, a fost scos la vinzare recent de o banca comerciala. Potrivit anuntului de licitatie, publicat de Leumi Bank pe site-ul propriu, la parterul cladirii ce a fost scoasa la mezat functioneaza si clubul de striptease PussyCat Dolls, administrat de Colac. Barbatul nu a vrut sa stea de vorba cu reporterii "Ziarului de Iasi" pentru a explica in ce conditii a ajuns pe lista neagra a bancii. "Acum iau niste pastile. Sunati-ma peste o ora", ne-a transmis Colac in cursul zilei de luni. Ulterior, acesta nu a mai raspuns apelurilor efectuate de reporteri. Pe lista de executare silita a bancilor se poate ajunge, de regula, fie datorita unui imprumut neachitat pret de cel putin trei luni, fie din pozitia de garant pentru un imprumut contractat de altcineva.  Conform anuntului de vinzare, postat pe pagina de internet a Leumi Bank, cladirea ce are ca destinatie casa de locuit este situata pe Soseaua Stefan cel Mare, nr. 34, in zona caminelor din Tirgusor Copou, are o suprafata construita de aproximativ 340 de metri patrati, avind un regim de inaltime de tipul subsol plus parter, la care se adauga un teren in suprafata de 540 metri patrati. "In incinta acesteia functioneaza un club de noapte", se mentioneaza in anuntul publicat de Leumi Bank unde au fost atasate, de asemenea, si doua fotografii ale localului de noapte PussyCat Dolls. Reprezentantii bancii au mentionat totodata in publicatia de vinzare ca valorificarea imobilului ar urma sa se realizeze la cel mai bun pret oferit, ofertele urmind sa fie inaintate de persoanele interesate pe adresa de mail a institutiei de credit. Doru Colac a ajuns in vizorul autoritatilor in urma cu opt ani cind ar fi pus la punct o retea de prostituate de lux, printre care si minore. Fetele au acceptat sa lucreze pentru proxenet in schimbul unei parti din profit, cistigurile declarate fiind de pina la 100 de dolari fiecare pentru o singura partida. Clientii erau atrasi la acea vreme din discoteca "Rosu si negru", intilnirile avind loc in hoteluri precum "Ceramica" sau "Moldova". Anchetatorii au retinut ca peste 1.000 de barbati au avut de-a face cu "trufandalele" oferite de Doru Colac. Chiar daca in cursul anului 2006 proxenetul a primit o condamnare definitiva la opt ani de inchisoare, Colac a reusit sa scape fara nici o zi de detentie folosindu-se de mai multe aminari solicitate de avocati si invocind diverse internari in spital. Dupa cum sustin executorii judecatoresti, dosarele de vinzare a proprietatilor din Iasi, care le ajung acum pe masa, sint tot mai greu de rezolvat in conditiile in care puterea de cumparare nu mai este aceeasi din anii trecuti. "Executari erau si inainte insa aveam si cumparatori. Acum scoatem la licitatie un imobil de foarte multe ori dar nu avem ofertanti. Cel mai bine se tranzactioneaza apartamentele cu suprafete mici si, implicit, care au preturi scazute si mai putin terenurile sau casele scumpe", a opinat executorul judecatoresc Gabriel Birca.

Comentarii