De Business

Punem punctul pe știi

Lichidatorul societatii Termorom Cluj doreste continuarea activitatii firmei clujene

luni, 26 ianuarie 1998, 00:00
2 MIN
 Lichidatorul societatii Termorom Cluj doreste continuarea activitatii firmei clujene

Lichidatorul societatii Termorom Cluj, firma internationala de consultanta Arthur Andersen, intentioneaza sa incheie, in perioada imediat urmatoare, contracte pentru ca societatea clujeana sa-si poata continua activitatea, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Adunarea Generala a Actionarilor SC Termorom SA desfasurata simbata, a votat numirea firmei Arthur Andersen ca lichidator. La sedinta AGA au participat actionarii care reprezinta 82,57 la suta din capitalul social al societatii clujene.
Reprezentantul lichidatorului, Philip Sykes, a declarat ca obiectivul firmei Arthur Andersen este sa maximizeze valoarea afacerii si a activelor Termorom in interesul creditorilor si actionarilor. Sykes a afirmat ca firma engleza va incerca, in perioada imediat urmatoare, sa incheie contracte pentru ca activitatea societatii sa se desfasoare in conditii normale, dar in acelasi timp va cauta si un cumparator pentru Termorom.
Liderul CNS Cartel Alfa, Grigore Pop, a declarat ca lichidatorul a decis sa-i pastreze pe cei 230 de muncitori, carora conducerea societatii le-a renegociat contracte de munca in ianuarie a.c.
Guvernul a decis, in luna iulie 1997, lichidarea SC Termorom din cauza datoriilor de peste 20 de miliarde de lei pe care societatea le avea la banci si la diferiti furnizori. Termorom avea, la acea data, 1.100 de angajati, iar peste 800 dintre acestia au beneficiat de platile compensatorii acordate de Guvern.
Termorom Cluj este principalul producator de cazane din România. In anul 1996, societatea a avut o cifra de afaceri de peste 22 de miliarde de lei, realizata din vinzari pe piata interna si la export.
Firma Arthur Andersen a cistigat licitatia organizata de FPS, in luna noiembrie, pentru desemnarea lichidatorilor societatilor trecute pe lista de lichidare.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii