De Business

Punem punctul pe știi

Registrul Comertului ramane la Justitie

miercuri, 05 iulie 2006, 19:06
2 MIN
 Registrul Comertului ramane la Justitie

Legea camerelor de comert si industrie din Romania a fost declarata neconstitutionala, de catre Curtea Constitutionala, astfel ca Registrul Comertului va ramine la Ministerul Justitiei. In cadrul sedintei de ieri, Curtea Constitutionala a luat in dezbatere sesizarea de neconstitutionalitate privind Legea camerelor de comert si industrie din Romania, formulata de 56 de deputati apartinind grupurilor parlamentare ale PD, minoritatilor nationale si independentilor. Deputatii PD sustineau ca neconstitutionalitatea legii este legata de faptul ca Oficiul Registrului Comertului nu poate fi preluat din domeniul public al statului si trecut in cel privat. „Nu se poate trece prin lege, sa iei din domeniul public si sa dai unui grup privat o anumita avere a statului care s-a facut din banii statului“, spunea deputatul PD Augustin Zegrean, in opinia caruia nu exista nici o justificare de transferare a Registrului Comertului la Camerele de Comert, asa cum fusese anterior preluarii de catre Ministerul Justitiei. In urma deliberarii, Curtea Constitutionala a decis, cu majoritate de voturi, ca Legea camerelor de comert si industrie din Romania este neconstitutionala, deoarece contravine prevederilor art.1 alin.(5) si art.76 alin.(1) din Constitutie. Concret, proiectul privind camerele de comert incalca articolele referitoare la legile organice si hotaririle referitoare la regulamentele Camerelor – care se adopta cu votul majoritatii membrilor fiecarei Camere, precum si cel potrivit caruia, in Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie. Pe de alta parte, Ministerul Justitiei (MJ) sustine ca gestionarea Registrului Comertului in sistem privat poate fi realizata doar respectindu-se legile referitoare la concesionarea serviciilor publice, care consacra principiul transparentei si egalitatii de tratament. Proiectul de lege intra in contradictie cu alte acte normative, printre care legea concesiunii si ar prezenta aspecte de neconstitutionalitate si deficiente de tehnica legislativa. Legea stabilea ca incepind cu 1 ianuarie 2007, Registrul Comertului sa treaca de la Ministerul Justitiei la Camerele de Comert.
De asemenea, proiectul prevedea ca aplicatiile si bazele de date, precum si bunurile necesare administrarii Registrelor Comertului se preiau, pe baza de protocol, de la Ministerul Justitiei, de catre Camerele de Comert si Industrii. La Iasi marele pierzator al hotaririi Curtii Constitutionale este controversatul avocat Mihail Vlasov, presedintele Camerei de Comert si Industrie din judet. Practic, Registrul inseamna o adevarata vaca de muls. Anual genereala profituri consistente si venituri de ordinul milioanelor de euro.

Comentarii