De Business

Punem punctul pe știi

Schimbarea a 500 euro in bancnote mai mici se face la Iasi pe „pile”

marți, 17 august 2010, 19:21
3 MIN
 Schimbarea a 500 euro in bancnote mai mici se face la Iasi pe „pile”

O bacnota de 500 de euro este aproape imposibil de schimbat in hirtii cu valoare mai mica la bancile iesene. Acest lucru il demonstreaza un medic iesean, care a dorit sa aiba bani mai marunti pentru o excursie in Franta.

Dorin Mihalache urmeaza sa plece saptamina viitoare in concediu. Printre banii strinsi pentru excursie medicul iesean avea si o bancnota de 500 de euro. "Am vrut sa o schimb, daca ma duc in afara si vreau sa platesc un suc si le dau o bancnota de 500 de euro se uita urit la mine si ma mai salta si politia pentru ca spun ca sint traficant. Bancnotele de 500 de euro nu sint foarte uzuale. Si la o hirtie de 100 de euro se uita mai ciudat la tine", povesteste ieseanul de 50 de ani.

Refuzat de doua banci

A incercat sa schimbe banii duminica dimineata. Prima sa oprire a fost la agentia BRD din Kaufland Nicolina. "Mi-au spus direct ca ei nu schimba. Apoi m-am dus la Raiffeisen Bank din Selgros. Acolo chiar am purtat o discutie cu directorul agentiei care mi-a explicat ca nu pot schimba bancnote pentru ca asta este politica bancii. Mi-au spus ca daca vreau banii mai marunt sa-i schimb in lei si din lei sa-i schimb in euro", a relatat medicul Mihalache.

Intr-un final, a reusit sa schimbe banii la Alpha Bank, dar numai cu ajutorul unei cunostinte. Nu s-a oprit aici si a sunat la Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorului pentru ca nu i s-a parut normal ca bancile sa nu-i schimbe bancnota in cupiuri mai mici. "Cei de la OPC mi-au spus ca nu este de competenta lor acest aspect si sa sun la BNR. Am sunat si la BNR, iar centralista mi-a facut legatura catre un departament dar nu mi-a raspuns nimeni", a adaugat Mihalache.

Reporterii Ziarului de Iasi au reluat traseul parcurs de iesean si au constatat ca atit bancile cit si casele de schimb valutar nu au obligativitatea de a schimba bancnote in cupiuri mai mici sau mai mari. "Schimbarea de bancnote straine nu exista in nomenclatorul serviciilor noastre bancare. Cu toate acestea operatiunea nu era greu de realizat. Clientul putea schimba 5-10 euro si primea rest. Bancnotele de 500 de euro nu sint foarte uzuale si astfel de tranzactii sint privite cu anumite suspiciuni. Pe subiectul acesta cu schimbarea bancnotelor mari au fost foarte multe fraude, fiind necesara interventia DIICOT", a explicat Eugenia Dascalescu, directorul sucursalei iesene BRD.

Reprezentantii Raiffeisen Bank din Selgros au avut aceeasi pozitie. "Nu este greu sa schimbam o bancnota, dar nu avem voie, pentru ca astea sint normele interne. Clientul putea schimba chiar si un euro, pentru ca avem si monede, fara alte comisioane", a declarat Anca Ivasuc, ofiter de cont Raiffeisen Bank.

Ce spun BNR si OPC

Reprezentantii BNR sustin ca nici bancile si nici casele de schimb valutar nu sint obligate sa schimbe euro. "Pe teritoriul Romaniei moneda nationala care poate fi schimbata este leul, nu euro. Vrei sa schimbi o bancnota de 500 de euro, te duci in strainatate, cumperi ceva, dai bancnota si astepti restul. In Romania doar prin vinzare-cumparare de valuta se schimba banii", a mentionat Mugur Stet, purtator de cuvint BNR Romania.

La rindul lor, reprezentantii OPC Iasi spun ca au miinile legate. "Cunoastem cazul, dar nu avem ce face. Atit timp cit schimbarea bancnotelor nu este inclusa in nomenclatorul de servicii al bancii, nu avem ce face", a conchis Daniel Piftor, seful OPC Iasi.

Comentarii