De Business

Punem punctul pe știi

Vendeta sefului de la Protectia Consumatorului Iasi

marți, 19 august 2008, 18:38
4 MIN
 Vendeta sefului de la Protectia Consumatorului Iasi

Seful de la Inspectoratul Regional pentru Protectia Consumatorului (IRPC) Iasi refuza sa mai dea informatii publice. Valerian Salavastru a ajuns de citeva zile sa confunde institutia unde este angajat cu propria mosie.

Inspectorul-sef gestioneaza in prezent relatia cu presa dupa bunul plac, "Ziarul de Iasi" fiind omis in mod intentionat. Reactia sefului IRPC a survenit in urma unui articol publicat la sfirsitul saptaminii trecute in care se ridica problema numarului aproape inexistent de sanctiuni pe care Protectia Consumatorului l-a dat furnizorului E.ON Moldova, in ciuda faptului ca reclamatiile intemeiate facute de ieseni sint mult mai numeroase.

In acelasi context, Salavastru a fost intrebat cum explica tratamentul diferit aplicat intre E.ON si compania RCS&RDS, in conditiile in care cel din urma operator a fost amendat de mai multe ori in ultimul an cu 40.000 lei si amenintat chiar cu inchiderea, iar primul a primit doar o mustrare si o penalizare de 1.000 lei.

"O saptamina nu va mai dau declaratii"

De la inceputul acestei saptamini, Salavastru a refuzat sa mai raspunda la orice intrebare adresata de reporterii "Ziarului de Iasi". In schimb, datele cerute prin adresa oficiala la institutie au fost furnizate altor publicatii locale, insotite de declaratii semnate chiar de seful IRPC.

"O saptamina nu va mai dau declaratii la ziar. M-ati facut purtatorul de cuvint al E.ON. Pentru informatii, va rog sa-mi faceti in scris pe fax si o sa primiti raspuns in termenul legal (n.r. – zece zile lucratoare). Asta e viata", a motivat luni Salavastru, fara a tine cont de faptul ca peste aproximativ doua saptamini datele nu mai sint relevante.

Ieri, seful IRPC a recidivat. Desi de pe adresa oficiala a institutiei a fost trimis un comunicat de presa la o serie de site-uri care furnizeaza informatii locale referitor la anumite produse lactate neconforme care au fost gasite pe piata, "Ziarul de Iasi" a fost sarit din nou din schema. Contactati pentru a cere lamuriri cu privire la produsele alimentare in cauza, toti reprezentantii de la Protectia Consumatorului Iasi l-au luat pe "nu stiu" in brate.

"Nu stiu sa va spun. Eu sint in concediu. Nu stiu cine imi tine locul", s-a rezumat sa spuna Dana Hanghicel, inspectorul-sef adjunct de la Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorului (OJPC).

Nici inspectorul Maria Popa, sefa departamentului de analiza si sinteza in cadrul OJPC nu a fost mai darnica in explicatii, in ciuda faptului ca alimentele neconforme se afla la vinzare in Iasi. "Intrebati-l pe dumnealui (n.r. – Salavastru) pentru ca raspunde de relatia cu presa. Eu nu am atributii in acest sens", s-a scuzat Popa.

Mai tare ca seful sau

Contactat de mai multe ori la rind, seful IRPC nu a raspuns ieri dimineata apelurilor noastre. Insa a interzis cu vehementa tuturor angajatilor sa dea declaratii pentru "Ziarul de Iasi". Atitudinea conducerii institutiei a fost condamnata de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului (ANPC), in subordinea careia se afla si IRPC Iasi.

Subsecretarul de stat Gheorghe Ciubotaru a catalogat demersul lui Salavastru ca fiind impartial. "Eu cred ca ar trebui sa dea datele la toate ziarele pentru o mai buna informare a publicului. Noi (n.r. – ANPC) nu practicam nici un fel de selectie a jurnalelor pentru ca informatia sa ajunga pe cit mai multe canale la publicul tinta", a argumentat Gheorghe Ciubotaru, vicepresedintele ANPC.

Acesta a mai precizat ca seful IRPC se afla in prezent in vacanta. "Dumnealui este in concediu de odihna incepind de martea trecuta. Chiar eu i-am aprobat cererea. Locul dumnealui este tinut de doamna Popa in aceasta perioada. Vorbiti cu dumneaei", ne-a indrumat subsecretarul de stat. Numai ca, la nivel local, directivele trasate de autoritatea centrala sint aplicate dupa cum vrea Salavastru.

Vizitata la sediul institutiei, inspectoarea Popa a refuzat sa ofere vreo informatie in legatura cu produsele lactate neconforme gasite pe piata din Iasi. Seful institutiei nu a fost de gasit nici el la sediu. "Eu nu am atributii in relatia cu presa", au fost singurele cuvinte adresate de Popa inainte de a ne inchide usa in nas.

Dupa citeva minute, inspectorul-sef a telefonat la institutie pentru a face din nou "ordine si disciplina". "Domnul Salavastru tocmai m-a anuntat ca, in lipsa dumnealui, atributiile in ceea ce priveste activitatea OJPC sint preluate de doamna Popa, cu exceptia relatiei cu presa pe care o gestioneaza singur", ne-a transmis secretara IRPC.

Contactat din  nou pentru a explica de ce refuza sa colaboreze cu o parte a presei locale, Salavastru nu a putut oferi un raspuns pertinent. "Nu stiu cum a ajuns comunicatul la alti colegi. V-am mai spus si ieri (n.r. – alaltaieri). Ce vreti sa va repet de o mie de ori? Imi dati scris ce solicitati. Nu stiu daca o sa primiti raspuns tot azi", a conchis seful IRPC care a tinut sa precizeze ca nu se afla in concediu, chiar daca ceilalti colegi ai sai au sustinut contrariul.

Comentarii