De Business

Punem punctul pe știi

Vremea proasta a decimat podgoriile iesene

vineri, 16 septembrie 2005, 23:00
3 MIN
 Vremea proasta a decimat podgoriile iesene

Peste jumatate din suprafata cultivata cu vita de vie nobila din Iasi a fost afectata de boli datorita vremii capricioase din acest an. Micii producatori, cu suprafete de 0,5 pina la 2 hectare de vie, sint cei mai batuti de natura. Cu toate acestea, marii producatori de vin din Iasi sustin ca pretul licorii lui Bachus nu va creste. „Pretul va ingheta pina in octombrie anul viitor”, a declarat Constantin Deleanu, directorul celui mai mare complex viticol din Cotnari. Mana frunzei, ploile abundente, mana strugurelui sau mucegaiul acestuia sint numai citeva din problemele cu care s-au confruntat producatorii de vin in acest an. O statistica a Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala arata ca mii de hectare de vie nobila sint afectate in proportie de 60-70 la suta. „Cei mai afectati sint micii producatori cei care au suprafete de 0,5 pina la 2 hectare de vie nobila. Acestia nu au putut efectua operatiile de stropire la timp, datorita ploilor, si au cele mai mari pierderi”, a declarat Neculai Olariu, director adjunct la DADR Iasi. Din cele aproximativ 5.700 de hectare de vie nobila, mai mult de 2.600 sint ingrijite de acesti mici producatori. „Productia lor va fi undeva in jurul valorii de 3.500 – 4.000 de kg struguri la hectar”, au sustinut specialistii de la DADR. Nici marii producatori nu au scapat neatinsi de capriciile vremii. La Agroindustriala Bucium, din cele 485 de hectare cultivate cu vie nobila 115 hectare sint afectate in proportie de 80-90 la suta, alte 230 de hectare avind productia injumatatita. „Cantitativ sintem afectati, calitativ insa nu. Dupa unele estimari, vom avea o productie cam 60 la suta din cea normala”, a spus Daniel Panaite, actionarul majoritar al Agroindustriala Bucium. La societatea Vinia, aproape 415 hectare sint afectate in proportii mici de pina la 8 la suta. Jumatate din viile firmei Podgoria Copou vor fi „vaduvite” de productie anul acesta, conform statisticii DADR. In aceeasi situatie se afla si societatea D.A. Podu Iloaiei, dar si Agromixt SA. Firma Cotnari a fost ocolita de probleme. „Noi am facut stropirea la timp. Am controlat zilnic starea viilor. De doua zile am inceput campania de recoltare si adunam circa 50 de vagoane de struguri zilnic. Anul acesta vom avea o productie de aproape 10 milioane de kilograme de struguri din care vom obtine circa 6 milioane de litri de vin”, a declarat Constantin Deleanu, directorul combinatului Cotnari. Chiar daca productia de struguri este scazuta, marii producatori de vinuri din Iasi si-a anuntat intentia de a mentine acelasi pret la produsele comercializate. „Nu se pune problema scumpirii vinurilor de Bucium. Avem rezerve destule pentru a nu fi afectati de productia diminuata din acest an”, a spus Daniel Panaite. Directorul SC Cotnari a fost si mai transant. „Pretul va ingheta cel putin pina la 1 octombrie 2006. Chiar si atunci, daca nu vor exista motive bine intemeiate, nu vom modifica preturile”, a spus raspicat Constantin Deleanu. Unul din motivele mentinerii aceluasi plafon la preturi il poate reprezenta decizia Guvernului de a subventiona exportul de vinuri de origine controlata, celebrele DOC. Ordinul 755/2005, al ministrului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, prevede acordarea unei prime de 80 RON/hectolitru, in limita cantitatii de 8.080 hectolitri, pentru exporturi in tari altele decit cele din comunitatea Europeana. (Vasile MIRON)

Comentarii