Adevarul lui Marica

miercuri, 30 martie 2011, 22:12
3 MIN
 Adevarul lui Marica

Procurorii l-au prins in flagrant pe liderul CNSLR Fratia primind 40.000 de euro mita. Suma era doar o transa dintr-un „contract" prin care sindicalistul se obliga sa-i faciliteze unui constructor obtinerea de lucrari la o firma detinuta de confederatiile sindicale. Anterior, secretarul general al CNSLR Fratia, pur intimplator chiar sotia lui Petcu, s-a pricopsit de la acelasi mituitor cu o vila de 200 de mii de euro la Predeal. Asa suna stirea pe scurt. Contextul e nitel mai complicat. Petcu e considerat unul dintre cei mai influenti lideri de sindicat – cu siguranta cel mai bogat -, este membru in consiliul de administratie al postului Realitatea TV si finul de cununie al pesedistului Miron Mitrea. De altfel, "Romania Libera" a descoperit o coincidenta cel putin interesanta. Firmele lui Dumitru Bucsaru au facut afaceri profitabile cu Ministerul Transporturilor pe vremea cind institutia era condusa de Mitrea, in guvernul Adrian Nastase. Or, sotul judecatoarei care a respins cererea de arestare preventiva a lui Petcu a fost angajatul fiicelor lui Bucsaru. Ce mica e lumea! Nu doar instanta s-a comportat altruist cu Petcu, ci si colegii de sindicat. A fost inlocuit doar temporar de la sefia confederatiei. Cine i-a luat locul? Liviu Luca, omul considerat mina dreapta a lui Sorin Ovidiu Vintu.

Intr-una dintre cele mai sindicalizate tari din Europa (cu peste 50% dintre angajati reprezentanti in dialogul social), e ciudat cit de putina vilva a creat subiectul retinerii lui Petcu. Influenta personajului, acuzatiile grave care i se aduc, increngatura de relatii si coincidente din jurul dosarului ar fi trebuit sa revolte opinia publica. Nu s-a intimplat. Televiziunile au ascuns stirea printre divorturi mondene si birfe diplomatice, opozitia a tacut complice. Sindicalistii, de obicei iuti la minie, din ale caror cotizatii Petcu si-a dezvoltat afacerile, au invocat prezumtia de nevinovatie. Discretia din jurul subiectului s-a transpus de iure in motivarea instantei. Arestarea preventiva a lui Petcu "nu poate fi justificata de ratiuni privind rezonanta sociala negativa a faptelor si reactia opiniei publice, deoarece aceasta din urma nu reprezinta un temei absolut pentru lipsirea de libertate a unei persoane, fiind acceptata in circumstante exceptionale si in masura in care se intemeiaza pe fapte de natura sa demonstreze, indubitabil, ca punerea in libertate a inculpatului tulbura in mod real opinia publica (cauza Letellier contra Frantei)". Or, pe buna dreptate, opinia publica nu s-a tulburat.

Si, la urma urmei, de ce sa se fi scandalizat romanii? Petcu nu e nici politician, ca Voicu, nici afacerist, ca Vintu, pentru a atrage fetisizant ura multimilor. E un simplu infirmier, care s-a descurcat si el cum a putut. Petcu e chiar "visul romanesc" al infirmierului, care, de ce sa nu recunoastem, se descurca si el cum poate. Doar n-o sa traiasca doar din leafa de la stat! Si-a numit sotia secretar general? Pai daca e sef si poate?! Sigur, Petcu e sindicalist. Adica o "japita de om", un "smecheras". Expresiile nu au insa conotatii negative, ci sint rostite cit se poate de admirativ. A existat, totusi, pe subiectul Petcu, imediat dupa retinerea sa, si un moment de scandalizare a maselor. Le-a dat glas un alt lider de sindicat. "E o prostie din partea lui daca l-au prins la furat", spunea Vasile Marica. Nuanta mesajului e pe cit de evidenta, pe atit de naucitoare. Ce mai poate fi comentat?

Comentarii