Administratia publica intre neputinta si clientelism

Vedem zilnic in jurul nostru acest amestec de lipsa de viziune, de nepricepere si de clientelism primitiv. Astfel, exista toate sansele ca, inca ani buni de acum incolo, institutii culturale majore ale Iasului, precum Teatrul National, Opera si Filarmonica, sa fie partial sau total blocate de lucrarile de reparatii care, pe hirtie, ar fi trebuit sa fie aproape gata pina acum.

"Un roman pleaca in vizita la un prieten din America. Odata ajuns acolo, americanul ii prezinta cu mindrie casa, peluza, garajul, masinile. Iar cind este intrebat cum a reusit sa le obtina pe toate, acesta ii arata in zare musafirului sau un pod spectaculos, explicindu-i ca are o firma de constructii si a cistigat destul de bine ocupindu-se de lucrari precum podul cu pricina. Dupa o vreme, e rindul americanului sa intoarca vizita prietenului sau. Ajuns in Romania, el ramine pur si simplu uluit de standardul de viata al prietenului sau: vila imensa, curtea intinsa, masinile de lux din garaj, o casa de vacanta. Curios, el isi intreaba gazda care e secretul acestei impresionante prosperitatii. La care romanul ii spune ca are si el o firma de constructii si ii arata, la rindul sau, un punct in zare, spunindu-i: Vezi podul acela? Nu, nu vad nimic!, raspunde americanul. Ei, vezi, asta e secretul de care m-ai intrebat".

Gluma de mai sus surprinde mai bine decit multe analize savante una dintre problemele de fond cu care se confrunta administratia publica, centrala si locala, din Romania. O chestiune cu atit mai importanta cu cit in saptaminile din urma ni s-a tot spus ca una din solutiile anti-criza, pentru a tine cit de cit economia pe linia de plutire, o reprezinta investitiile publice, cu precadere in infrastructura. Mai ales ca avem avantajul de a avea la dispozitie in mod suplimentar de la Uniunea Europeana sume considerabile destinate exact acestui gen de proiecte. Cu alte cuvinte, e adevarat ca si in alte parti, inclusiv in UE, au aparut controverse in jurul marilor proiecte de investitii publice. Probabil s-au luat si comisioane si in destule cazuri au aparut suspiciuni privind un eventual trafic de influenta. Ceea ce, desigur, e blamabil. Coruptia e intotdeauna costisitoare. Numai ca, fara a idealiza situatia de pe alte meleaguri, macar acolo proiectele finantate din bani publici sint in general duse pina la capat si sint executate corect. La noi, astfel de cazuri sint mai degraba exceptiile. De aceea avem, de exemplu, atitea sosele si strazi in orase denivelate si gaurite. De aceea, la doar citeva zile de la incheierea lucrarilor de reparatii, carosabilul revine la starea anterioara. Cum s-a intimplat recent cu pasarela din Bucium.

E rau, desigur, daca licitatiile sint trucate si achizitiile publice se fac clientelar. Dar e mult mai rau daca banii publici sint pur si simplu risipiti fara rusine (cum altfel poate fi catalogata, de pilda, ideea de a pune pavele pe un trotuar aflat la marginea padurii de la Ciric pe drumul catre aeroport, pe care nu cred ca-l folosesc nici macar 10 pietoni pe luna) sau lucrarile contractate sint executate in bataie de joc. Iar la Iasi putem gasi destule exemple care sa ilustreze acest tip de comportament. Ceea ce nu inseamna insa deloc ca e vorba de o situatie punctuala. Cu diferite variatiuni, astfel de situatii pot fi intilnite in multe alte parti din tara. Problema e ca, desi astfel de cazuri sint binecunoscute, apar adesea si materiale critice in presa, in realitate nu se schimba nimic din acest punct de vedere.

De ce se intimpla asa? Din cel putin trei motive. Primul tine de ceea ce am putea numi standardele etice extrem de coborite existente in ansamblul societatii romanesti. Desi verbal oamenii se declara indignati, cind sint pusi sa comenteze astfel de cazuri la nivel individual, majoritatea se ghideaza dupa aceeasi filosofie. In aceste conditii, nu e de mirare ca, la alegeri, acest tip de comportament este in realitate mult mai putin sanctionat decit am putea crede, daca ne-am lua dupa ceea ce declara electoratul. In al doilea rind, la nivelul celei mai mari parti a oamenilor plasati pe diferite pozitii de raspundere in administratia de stat de catre partidele poltice, ideea de responsabilitate e cu totul straina. In fine, dar la fel de importanta e nepriceperea. Asa ca, atunci cind punem lucrurile la un loc, obtinem o combinatie letala care afecteaza fundamental capacitatea societatii romanesti de a functiona in parametri de performanta rezonabili.

Vedem zilnic in jurul nostru acest amestec de lipsa de viziune, de nepricepere si de clientelism primitiv. Astfel, exista toate sansele ca, inca ani buni de acum incolo (avem exemplul garii!), institutii culturale majore ale Iasului, precum Teatrul National, Opera si Filarmonica, sa fie partial sau total blocate de lucrarile de reparatii care, pe hirtie, ar fi trebuit sa fie aproape gata pina acum. Dupa cum arata lucrurile, e compromis si proiectul de extindere a aeroportului, pentru ca se pare ca principala poarta aeriana din partea de est a Romaniei va deveni Bacaul. Ceea ce va afecta serios capacitatea Iasului de a se dezvolta economic in continuare. Iar asta nu s-a intimplat din lipsa banilor. Pentru ca in guvernarea trecuta, cind ministru de finante a fost senatorul de Iasi Varujan Vosganian, au fost alocate orasului si judetului fonduri generoase, inclusiv pentru aeroport. Motivul e altul. Tine de neputinta crasa a diferitelor structuri locale de a gestiona un astfel de proiect. Cum nu au reusit sa o faca nici in cazul altor obiective strategice despre care presa locala vorbeste de peste 15 ani.

Ar fi gresit, insa, sa aruncam vina exclusiv asupra guvernantilor. Cel putin la fel de important este si faptul ca Iasul nu functioneaza in mod real, ca si multe alte mari centre urbane din Romania, ca o comunitate. An de an, bugetul municipiului trece automat si inertial prin Consiliul Local, in apatia generala. Iar proiecte imobiliare mai mult decit discutabile, care vor afecta pe termen lung orasul stirnesc, arareori dezbateri in jurul lor. Absenta spiritului comunitar are repercusiuni majore, dar prea putini sint cei ingrijorati in vreun fel de consecinte. E ceva vindecabil? De exemplu, prin alegeri? Ma indoiesc. Cred, mai degraba, ca e o boala de sistem care lasa sechele extinse, pe care le vom vedea inca multa vreme de acum inainte.