Anticipate?

luni, 28 ianuarie 2013, 18:43
2 MIN
 Anticipate?

Daca exista o prima sansa pentru alegeri anticipate – si aceea destul de firava, insa! – atunci sansa se numeste anul 2014. Intre doua momente electorale decisive, scrutinul pentru Parlamentul European, din primavara, si cel pentru functia de presedinte, din iarna, poate aparea – cu ceva pregatire in culise – declicul care va conduce la devansarea legislativelor. USL intuieste pericolul, de aceea si hotararea tot mai belicoasa a unora dintre liberali de a forta o noua suspendare, de data asta definitiva, a lui Traian Basescu. Ori macar o suprapunere a celor doua momente electorale de mai sus.

Asadar, sa ne inchipuim ca USL coboara binisor sub 50%, la alegerile pentru Parlamentul European, si cu sprijinul incontestabil al pesedistului de inalta tinuta Adrian Severin. Pe modelul logicii promovate de Antenele lui Dan Voiculescu si de fanteziile lui Dumitru Ghise, rezulta ca, din acel moment, USL nu mai reprezinta adevarata vointa a poporului. Ca, prin urmare, si Parlamentul cel obez, sufocat de numarul imens de uselisti, s-a transformat intr-o institutie ilegitima. Ca – avansand cu rationamentul -, a venit timpul schimbarii, potrivit noii vointe a poporului muncitor. (Nu asa se spunea, vara trecuta, si despre mandatul lui Basescu?)

E adevarat ca acest scenariu capata greutate doar in contextul in care guvernarea USL se dovedeste o catastrofa. Dupa cum a pornit, ea va fi aproape sigur un esec, dar un esec pe termen lung; caci metoda cu care USL transfera banii pentru investitii spre ajutoarele sociale arata ca efectele acestei politici economice eronate se vor vedea mai tarziu. Cand va fi probabil prea tarziu.

Mai degraba, situatia poate degenera suficient de rapid in cazul in care Dan Voiculescu ajunge dupa gratii. Jignit pana in strafunduri de o asemenea tradare de neacceptat, "Trustul" il va ataca cu aceeasi ferocitate, cu care l-a haituit pe Basescu, si pe premierul Victor Ponta. Demonstratii "spontane" in favoarea "profesorului", dar si vreo doua-trei invatatoare de provincie nevoite in greva foamei, spre a denunta injustetea justitiei, pot intregi tabloul unei harababuri explozive. Exista romani indignati care abia asteapta sa ia din nou cu asalt Casa Poporului. Doar e a poporului, nu? Iar strategia patentata in anii ‘90 de catre Ion Iliescu se studiaza inca in manualele de psihologie a maselor largi, populare.

In ceea ce-i priveste pe pedelisti, acestia ar trebui sa se limiteze doar la a nu face prea multe gafe pana la scrutinul pentru Parlamentul European. E totusi o misiune cam grea pentru Blaga et comp. La urma urmei, chiar de am avea anticipate la finele lui 2014, ori la inceputul lui 2015, daca tot pedelistii din garda veche ar inlocui USL, cu ce am fi mai castigati? Ceea ce promit acum, puteau face in cei opt ani lungi de domnie ai lui Traian Basescu.

Comentarii