Anul sacrificiilor utile

Pentru majoritatea populatiei, 1999 a fost un an prost. Sondajele de opinie au inregistrat tendinte negative la toate capitolele posibile, mai putin in ceea ce priveste popularitatea unor partide si lideri din Opozitie. Spre sfirsitul anului aceste tendinte aveau sa atinga nivele record pentru ultimul deceniu parcurs de la caderea comunismului.
In rezumat, 1999 a fost anul in care cei mai multi romani au considerat ca tara a luat-o intr-o directie gresita, anul in care spun ca au trait cel mai prost si in care speranta si increderea in viitor au atins cotele cele mai scazute. A fost anul celor mai intense regrete pentru ceea ce a insemnat perioada de pina in decembrie 1989. Anul in care clasa politica, partidele, institutiile statului, personalitatile publice au fost cel mai putin apreciate, fiind cotate cu cea mai redusa incredere.
Judecat prin prisma acestor aprecieri ale populatie, 1999 apare ca fiind un an dezastruos. Dar o analiza cit de cit obiectiva nu se poate baza exclusiv si nici macar in mod hotaritor pe ceea ce numim opinie publica. Exista fapte dincolo de opinii, asa cum exista o realitate dincolo de semnificatia pe care i-o acordam. Iar prin fapte si in realitate 1999 nu a fost nici cel mai prost an din ultimii zece si nici unul care sa poata fi numit dezastruos.
Incadrat intre neajunsurile mostenite si perspectivele conturate, 1999 a fost anul cu cele mai multe sacrificii utile. Sa le luam pe rind pe cele mai importante. Mineriada cu care a debutat anul a facut din nou un imens deserviciu imaginii tarii si a compromis inca o data ideea de autoritate a institutiilor statului. Nu-i mai putin adevarat insa ca odata cu inabusirea revoltei minerilor lui Miron Cosma si incarcerarea acestuia "mineriada", ca instrument politic, si-a incheiat cariera.
N-a durat mult si a inceput conflictul din Kosovo. Romania a pierdut peste un miliard de dolari, chipurile pentru a face pe plac Occidentului. Romanii s-au infuriat si au injurat tot ce le amintea de NATO, de West si de americani. Romania oficiala, nu insa si majoritatea romanilor, si-a sacrificat interesele imediate pentru a-si salva un interes de viitor. Sint inca putini cei care realizeaza cit de important a fost un asemenea sacrificiu.
De-a lungul lui 1999, Romania a onorat cea mai mare nota de plata in contul datoriei externe din ultimii zece ani. S-a intimplat ca tocmai in acest an sa ne sacrificam pentru a plati cu virf si indesat ceea ce regimul Iliescu a cheltuit cu ani in urma pentru a se mentine la putere.
Tot in 1999, dincolo de toate neajunsurilor, s-au realizat cele mai multe si mai importante privatizari. Ca acest lucru s-a impus ca de la sine, e mai putin important. In Romania se putea si mai rau. Din nou, si in acest caz, perceptia si efectele asupra majoritatii populatiei au fost negative. Si din acest punct de vedere a fost vorba de un sacrificiu care a meritat pe termen mediu si lung. Cu trei-patru ani in urma, acest lucru era aproape de neimaginat.
Si nu in ultimul rind, a fost sacrificat Radu Vasile, un premier in fond mediocru, dar cu care aceeasi majoritate ajunsese sa se obisnuiasca. A fost, poate, cel mai semnificativ sacrificiu pe care, in 1999, Romania trebuia sa-l faca pentru a intra in 2000. Pentru ca anul 2000 va insemna, vrem, nu vrem, cu totul altceva. De aceea, pentru Romania, 1999 n-a fost un an prost, desi nu si ceea ce ar fi putut sa fie. A fost doar anul cu cele mai multe sacrificii utile. (Pavel LUCESCU)