Arta compromiterii

  Chiar daca tara noastra intra la timpul potrivit in spatiul Schengen, nu poti sa nu observi un lucru limpede ca lumina zilei. Romania este pe cale sa "decredibilizeze" si generoasa idee a unitatii europene. Rezervele si nemultumirile tuturor capitalelor UE pe relatia cu Bucurestiul confirma faptul ca am devenit foarte repede, dar conform tuturor asteptarilor, oaia neagra a Europei. Sau a treisprezecea stea de pe drapelul uniunii. Cea care aduce ghinion.

Inainte de 2007, romanii credeau, amagiti si de pacalicii de genul lui Siviu Brucan, ca intrarea in UE va coincide cu o epoca de bunastare, civilizatie si voie buna. In loc de asta, deschiderea granitelor nu a facut altceva decit sa dezvaluie ce uriasa a ajuns distanta dintre tarile europene si Romania, dupa 45 de ani de comunism si inca vreo 20 de tranzitie. Altfel arata orasele lor vesele si altfel arata orasele noastre cenusii; altceva fac politicienii lor si altceva spun politicienii nostri; intr-un fel se numara salariile lor si cu totul altfel zdrangane retributiile noastre. Nu mai vorbim de diferentele dintre spitalele, scolile, autostrazile, hidrocentralele (nu va mirati, si ei au hidrocentrale, nu le-a inventat Ceausescu pe toate!), parcurile si tiganii lor si spitalele, scolile, autostrazile, hidrocentralele, parcurile si romii nostri. Culmea integrarii este ca pina si romanii lor sint tot mai deosebiti de romanii nostri. De asta nici nu mai vor sa se intoarca acasa.

Dar daca profetul Brucan s-a inselat complet, poetul Dinescu a avut mare dreptate. El este cel care afirma, mai demult, ca, dupa ce am reusit sa compromitem comunismul (doar cel cambodgian fiind mai pacatos decit cel made in Romania), dupa 1990 am facut eforturi semnificative sa compromitem si capitalismul. Iar cind marii nostri oameni de afaceri au anvergura unui Dan Voiculescu, cel alintat Felix Motanelul, nu mai are rost sa te intrebi daca am reusit.

De altfel, limba romana este cel mai bun barometru din zilelor noastre. Daca in anii ’90 cuvintul la moda era "implementare", caci regimul Iliescu se straduia sa-i re-implementeze pe comunisti in toate structurile de decizie, acum cel mai uzitat este cel de "decredibilizare". Neatestat de DEX-ul din 1984, cuvintul ca atare pare, daca nu o inventie, atunci macar o marca inregistrata a regimului Basescu. Nici nu e de mirare. In ultimii ani, PDL a reusit sa discrediteze mai toate institutiile importante ale Romaniei. De la Presedintie in jos, in sus, la stinga si la dreapta.

In concluzie, putine institutii au scapat tavalugului demolator al pedelistilor. Recent, intr-o disputa politica ridicola, cineva de la PNL a pomenit de monarhie. Surprinzator ori ba, dar, cu micile scapari de rigoare, Casa Regala a reusit sa evite inteligent capcanele murdare ale tranzitiei. Se pare ca aceasta maiestrie nu a scapat reprezentantilor clasei politice. E de anticipat ca, in viitorul apropiat, tot mai multi politruci sa faca din recursul la istoria monarhiei romanesti un veritabil titlu de glorie. Ar fi pacat. Metamorfozata dintr-o utila arta a compromisului intr-o janica arta a compromiterii, politica romaneasca a capatat uimitoarea abilitate de a pingari orice simbol cu care vine in contact.