Avem ministri, dar ce ne facem cu ei?

Legislaturi consecutive, una dintre principalele teme politice pentru care erau atacati politicienii ieseni a fost incapacitatea de a trimite reprezentanti la nivel guvernamental. 10 ani, PSD, desi avea principalul bazin electoral in zona Moldovei, s-a ferit sa desemneze vreun ministru iesean. Ion Solcanu fie nu a vrut sa fie concurat la nivel de autoritate in partid, fie nu a reusit sa atraga nici o persoana capabila sa fie luata in seama pentru un portofoliu.
La fel, tot ce a reusit Vasile Lupu la nivelul CDR  a fost sa lanseze un secretar de stat la finante – Iosefina Morosanu, daca acest nume va mai spune ceva. Restul s-au descurcat prin contactele personale, cum a fost secretarul de stat pe atunci Mihai Razvan Ungureanu, chemat la Bucuresti prin vointa lui Andrei Plesu. Devenise un fel de complex de inferioritate lipsa unui ministru din cei citeva sute care se perindasera pe la Palatul Victoria, incepind cu 1990. Nu ar fi fost absenta din guvern un capat de tara, daca nu am sti ce inseamna sa ai omul potrivit la locul potrivit, cind e vorba de impartit fonduri, de aprobat proiecte de infrastructura, de rectificari bugetare, de sugerat o anumita politica regionala.
Dupa 2004, vremurile par sa compenseze ceva din orgoliul ranit al Iasului. Mihai Razvan Ungureanu nu numai ca a facut o figura onorabila la Externe, dar, din informatiile semi-oficiale, a fost si un atent sprijinitor al intereselor iesenilor. Ultimele luni l-au readus puternic in prim-plan si pe Varujan Vosganian, devenit, in prezent, cel mai important ministru al cabinetului Tariceanu.
In urma ultimei remanieri, putem spune ca, prin scoaterea PD de la guvernare, PNL a lovit puternic in lobby-ul de la Cluj. In acelasi timp, se centreaza pe Iasi, o greseala in oglinda a PSD-ului, care lansa in guvern personaje din regiunea Banatului, tocmai unde partidul era mai slab si avea un scor electoral mai mic, ignorind zonele de unde culegea voturile. Aceasta reprezentare invers proportionala a partidelor in structurile de putere, in raport cu bazinul electoral, confirma problemele de viata interna ale formatiunilor politice. Ele par, in cazul de fata, mai degraba terenul preferat pentru desfasurarea unor retele grupate in jurul unor oameni de afaceri, decit produsul unei pepiniere de profesionisti.
In acest context, intrebarea aparuta de la sine este daca cei trei noi ministri – Tudor Chiuariu, Cristian Adomnitei si, partial, Cristian David sint, cu adevarat, "reprezentantii Iasului" sau doar oamenii unui grup din jurul lui Relu Fenechiu, care se sustin si se promoveaza reciproc. A doua intrebare este daca, prin aruncarea prematura in scena a unor tineri neexperimentati, de 30 de ani, Iasul nu-si va atrage o faima rea, riscind sa fie izolat in aranjamente viitoare de putere, asa cum patit-o Bacaul din cauza fratilor Sechelariu.
In mod firesc, iesenii nu se pot raporta la ei ca la "ministri nostri". Aici nu e vorba de lipsa de solidaritate locala, ci de faptul ca noii ministri nu au autoritate si nu sint validati in urma unor merite profesionale. Tudor Chiuariu nu a absolvit dreptul la Harvard, nu a activat prin ONG-uri critice fata de minunata Justitie romaneasca, nu am aflat sa fi dat pe spate, prin pledoariile sale, vreun jurist mai acatari din Iasi sau Romania, nu l-am auzit ingrijorat de soarta ANI. Nu stim cum va imblinzi indatarnicul CSM, in schimb, pare de ajuns ca a fost avocatul firmelor lui Relu Fenechiu. Este atit de strain de sistem, incit putem spune ca este paralel cu el.
Aparitia inginerului constructor Cristian Adomnitei la Ministerul Educatiei si Cercetarii ne aduce aminte de taranistul inginer Virgil Petrescu, ex-ministru. Din start, el are un handicap imens: absent din orice fel dezbateri privitoare la cercetare si educatie, strain cu totul de sistemul in care nu a pasit decit pentru a sustine niste examene in fata unor profesori, necunoscut cercurilor universitare. Ca sa nu mai vorbim de sotul Vandei Vlasov, Cristian David, devenit celebru printr-un episod monden, nu datorita succeselor profesionale.
Ceea ce ne ingrijoreaza la acesti tineri este lipsa lor de discernamint. Au acceptat incintati niste posturi, fara indoieli, fara sa-si puna problema unei minime autoevaluari: Ma pricep? Pot face fata unor asemenea responsabilitati? Ei par sa confirme ambitia romanului care, intrebat la angajare, e gata sa-ti spuna ca se pricepe la orice. De pilda, ca intre constructii, cercetare si invatamint exista o legatura. Sau ca intre a fi consultant juridic la o firma privata si ministru al Justitiei nu e vreo diferenta.
"Patronul" Tariceanu pare decis sa accepte aceste explicatii, insa din partea iesenilor avem sa le transmitem un singur mesaj: nu deveniti personajele principale ale "Academiei Catavencu"!