Bagajele cu care intram in Europa

Sintagma „am intrat in Europa", cu toate variatiunile ei, a devenit in ultimul timp aproape la fel de frecventa ca buna ziua. Pina si colindatorii simteau nevoia sa faca trimitere la evenimentul cu pricina in preajma Craciunului. Aderarea cu acte in regula la Uniunea Europeana, cu toata mitologia insotitoare, a ajuns tema predilecta de discutie a zilei. Ceea ce e bine. Cu toate fabulatiile adeseori ridicole, cu asteptarile, dar si cu temerile exagerate care circula in voie pe strada, prin birourile firmelor private si institutiile de stat, prin ziare si pe micile ecrane.

  Mass media care a discutat si a intors pe toate fetele intrebarea „aderam in 2007 sau in 2008?" s-a preocupat pina acum foarte putin de consecintele aderarii. Acum lucrurile s-au schimbat.  Se vorbeste despre pretul alimentelor si despre cum intram intr-o tara sau alta: cu buletinul sau cu pasaportul? Asistam la un amestec de entuziasm si ingrijorare si la destul de multa confuzie. Oricum, mai mult sau mai putin in cunostinta de cauza, romanii decreteaza care trebuie sa fie standardele europene in materie pentru bunuri si servicii, inclusiv pentru cele publice, si incep sa aiba mai multe pretentii de la autoritati. Si e de asteptat ca acest tip de presiune la care este supusa administratia publica sa creasca masiv
in perioada urmatoare. Ceea ce s-a intimplat la sfirsitul de saptamina la Giurgiu asa se explica. Fara sentimentul generalizat ca asa ceva nu poate fi acceptat intr-o tara din UE, revolta impotriva taxelor instituite de primaria de acolo foarte probabil nu s-ar fi declansat.
   Problema e ca acest gen de schimbari va provoca cu siguranta modificari
sensibile in comportamentul autoritatilor, dar nu le poate face mai competente peste noapte. Si nici macar pe termen scurt. Din pacate, nu e doar o chestiune de vointa, ci si de putinta. Nu avem un deficit de oameni competenti doar in constructii sau in alte sectoare economice, ci si in institutiile publice. In plus, spre deosebire de cazul Frantei sau al altor tari occidentale, ideea unei cariere „la stat" nu este deloc apetisanta la noi. Si nu doar datorita salarizarii, ci din principiu. Iar maniera in general putin responsabila in care partidele politice aleg sa-si numeasca in functii de conducere militantii dupa ce cistiga alegerile, ignorind aproape cu desavirsire criteriile de competenta, nu face decit sa complice si mai
mult situatia.
   Asa ca ecartul dintre pretentiile populatiei si capacitatea administratiei de a raspunde la ele are toate sansele sa creasca in perioada urmatoare. Adaugati si obisnuinta oamenilor, dar si a presei de a cere socoteala autoritatilor aproape pentru orice. Cu sau fara justificare. Adaugati si puzderia de reglementari produse pe banda rulanta de imensa birocratie de la Bruxelles, care chiar daca or fi trecute in dosarele de negociere cu Bruxelles-ul sint greu de asimilat si de pus in practica.
    Clasa politica, in ansamblu, va resimti din plin efectele, chiar daca inca nu pare sa fie inca cu adevarat constienta de ceea ce se intimpla. Cu politicieni mediocri, si mai vechi si mai noi, cu partide nereformate si primitiv organizate si gestionate, Romania va fi tot mai greu de administrat. Cind mai bine de jumatate dintre parlamentari nu stiu cite state are Uniunea Europeana, e totusi cazul sa ne ingrijoram. Daca si cind s-ar putea indrepta lucrurile, e greu de spus. Din acest punct de vedere nu s-a schimbat nimic semnificativ dupa 1 ianuarie 2007.