Bilantul dezamagirii

La trei ani de la schimbarea regimului Iliescu bilantul actualei coalitii guvernamentale este total neconvingator. Nu exista practic nici o categorie sociala, profesionala, segment demografic, minoritate etnica sau macar grup de interese care sa se considere la ora actuala beneficar al ultimilor trei ani de tranzitie. Daca se poate caracteriza in vreun fel perioada scursa de la ultimele alegeri generale probabil cel mai potrivit termen ar fi dezamagire. Ar fi gresit sa se inteleaga de aici ca aceasta dezamagire are in vedere, in primul rind, comparatia cu ceea ce s-a intimplat inainte de 1996. In ciuda revenirii in forta, in sondajele din acest an, a PDSR si a lui Ion Iliescu, nu fostul regim este reperul sau punctul de referinta si cu atit mai putin speranta majoritatii nemultumitilor ultimilor trei ani. Din multe puncte de vedere societatea romaneasca s-a schimbat. Nemultumitii de-acum, cei care dau tonul dezamagirii cvasi generalizate, sint altii sau oricum sint in altfel orientati. In ciuda multor aparente, datorate inclusiv confuziei intretinute de o presa deseori dominata de amatorism sau de interese oculte, spectrul nemultumirilor este pe cit de divers pe atit de contradictoriu. Pensionarii, categoria cea mai deplinsa pe toate vocile posibile, este, in ciuda acestui fapt, una dintre cele mai putin afectate de ceea ce s-a intimplat in ultimii trei ani. Desi poate parea un paradox, actuala putere a nemultumit cel mai putin tocmai categoria sociala si demografica pe care nu s-a bazat niciodata. Se stie prea bine ca acest segment de populatie a fost dintotdeauna, si continua sa fie, orientat inspre fortele de stinga ale fostului regim. O alta categorie mai putin afectata dar nu si mai putin nemultumita o constituie populatia rurala. Beneficiind dupa 1996 de o scutire totala de impozit agricol, populatia rurala ocupata preponderent in agricultura s-a descurcat nici mai bine dar nici mai rau decit pe timpul regimului Iliescu. Ca si pensionarii, nici aceasta categorie de populatie nu a facut si nu face parte din electoratul traditional al partidelor aflate acum la putere. Nu aceste segmente de populatie, pensionarii si taranii ocupati in agricultura, sint cele care dau tonul nemultumirilor si nici cele care intretin sentimentul acut de dezamagire. Prin natura lor aceste categorii au, de altfel, si cel mai modest potential de mobilizare si de influenta sociala si politica din societate. Prima categorie, orientata, cum afirmam mai sus, in mod traditional spre fortele vechiului regim, e intretinuta, oricum, din ceea ce produc in mod nemijlocit altii. Si nu invers, ceea ce explica si potentialul lor "mediatic" scazut. La fel si cu a doua categorie, a agricultorilor, care depinde la rindul ei de ceea ce se intimpla pe verticala economiei, incepind cu industria. Multumindu-le pe cele doua iti poti asigura un calup electoral fidel dar nu schimbi esential natura si sansele de evolutie ale societatii. Aceasta e ceea ce a facut de fapt fostul regim. Ce n-a reusit actualul, cel putin deocamdata, a fost sa "multumeasca" in sensul in care sa acorde o sansa clara macar unuia dintre segmentele motoare ale societatii si economiei romanesti. Acestea puteau fi, in principal, sectorul privat si generatia tinara. Daca in ceea ce priveste industria inca de stat si sectorul bugetar lucrurile erau cit se poate de clare, aici fiind vorba de necesitatea unei reforme pe cit de rapide pe atit de consistente, in privinta sectorului privat si a tinerilor, adica a noilor intrati in sistem, actualul regim avea nevoie de o atentie cu totul speciala. Aici e buba actualei puteri. De aici i se trage "boala" electorala de care sufera in prezent. Acest front electoral e cel care da la ora actuala tonul si culoarea specifica a dezamagirii fata de ceea ce s-a intimplat in ultimii trei ani. Nici o putere si nici un guvern din lume nu multumeste pe toata lumea si doar uneori pe majoritatea. Dar daca nu ajungi sa dai satisfactie macar unui segment daca se poate unuia care prin natura lui poate trage inainte societatea atunci acest lucru se numeste, in mod clar, esec total. In aceasta situatie se afla la trei ani de la alegeri actuala putere. De altfel, sint cifre care vorbesc de la sine. Conform sondajelor din acest an s-a ajuns ca, la ora actuala, nici macar un sfert din electoratul roman sa mai sprijine actuala putere, indiferent ca e vorba de partidele coalitiei adunate la un loc sau de presedintele tarii. Si totul pleaca de la reforma. De la reforma sectorului de stat, cheia de bolta a schimbarii promise de actuala putere cu trei ani si mai mult in urma. Ce inseamna in linii mari aceasta reforma a sectorului de stat? Inseamna o reforma economica, restructurare si privatizare rapida, dublata de o reforma institutionala severa. La ambele capitole rezultatele sint cel putin modeste. In timp ce toti, dar absolut toti, clamau ca prioritara reforma economica si institutionala, fiecare parte, partid si partida si-a urmarit in subsidiar dar cu cea mai mare energie propria agenda. Nimic rau in principiu. Intr-o coalitie fiecare parte componenta incearca in anumite limite sa-si pastreze autonomia si identitatea si sa-si impuna si o parte a intereselor specifice care au adus-o la putere. Problema actualei coalitii a fost aceea ca intre doua dintre componentele ei principale, e vorba de PNT-CD si PD, limitele intre care s-au negociat agendele politice individuale au fost din start extrem de inguste. Reforma a insemnat din start doua lucruri diferite pentru cele doua parti. PNT-CD a inteles intotdeauna prin reforma in primul rind reforma institutionala. In limbajul taranistilor aceasta s-a tradus prin asa numita reforma morala avind in centru problema reconstituirii proprietatii. In viziunea PNT-CD, considerata radicala, aceasta reforma trebuie sa stea la baza oricarei alte intreprinderi in materie de schimbare reala a societatii romanesti. De cealalta parte, PD a inteles prin reforma exclusiv reforma economiei asa cum a fost ea mostenita de la regimul comunist si, mai nou, de la regimul Iliescu. Cine avea dreptate? E greu de spus. Cert e ca in lipsa unui compromis clar si responsabil, pe fondul unui deficit de autoritate a puterii executive, in special a guvernului condus de Victor Ciorbea, fiecare parte si-a urmarit cu obstinatie aproape exclusiv propria agenda. S-a pierdut timp si nervi cu proiecte de legi in oglinda, cu initiative personale sau de grup care mai de care mai contradictorii unele de-a dreptul idioate sau neavenite. Un bilci si un bazar politic in care fiecare incerca sa-si vinda propria marfa, mai buna sau mai rea, mai noua sau mai la mina a doua. Deficitul de autoritate a executivului dar si a sefului statului precum si lipsa unei baze clare de compromis intre parti au constituit fondul pe care s-a derulat esecul ultimilor trei ani. Mai exista inca sansa anului 2000. Nu pentru actuala putere ci pentru economia romaneasca. Promisiunile incep deja sa curga. Pe cele din interior insa nu merita sa pui prea multa baza. (Pavel LUCESCU)