Candidatura electoratului: eu cu ce ma aleg?

Daca la americani procesul electoral a mers snur, la noi alegerile sint deja contestate la tribunal, inainte sa se fi tinut. Peremistilor nu le-a placut impartirea colegiilor si s-au plins instantei de judecata. Pesedistii ii acuza pe pedelisti ca au pus la cale un plan mirsav de a amina alegerile. Guvernul nu se simte nici el prea bine, cu o motiune de cenzura in spate si o ordonanta a carei anulare va deschide portile unui belsug nemaivazut de profesori si rivnit de mai toti bugetarii. Pentru ca toti ar vrea 13 salarii pe an, sporuri si lefuri de merit pe care acum le pupa doar unii dintre ei. Drept urmare, noiembrie va fi o luna de spectacol electoral garnisit cu proteste si greve. Nu vom avea timp sa ne plictisim. Pericolul cel mare esta ca intrebarea "eu cu cine votez?" incepe sa fie amenintata de altele: "eu de ce sa votez?" sau "eu cu ce ma aleg?".

Dar daca guvernul pica, la discutarea motiunii, pe 10 noiembrie, cui or sa mai ceara salarii mai mari participantii la greva generala din 18 noiembrie? Probabil candidatilor la Parlament, aproape 3000 la numar, cu totii entuziasti, optimisti si dornici sa puna osul la treaba. Ramine de vazut osul cui, atita vreme cit dinspre ei nu s-a vazut inca o initiativa menita sa multumeasca nu atit pe cei care revendica, cit pe cei care aduc plus-valoarea in economie. Pentru ca, se stie, doua treimi din populatia activa angajata lucreaza in domeniul privat, unde este concentrata productia, iar cealalta treime o reprezinta cei din sectorul bugetar, al caror merit este ca intretin buna functionare a societatii prin serviciile lor in domenii precum sanatatea, educatia, justitia, administratia etc. De fapt, aici este cheia rezolvarii conflictelor din aceste zile: cum sa se impace asteptarile angajatilor de la privat cu necesitatile celor de la stat. Mai ales ca, intre timp, criza conomica musca cu nadejde din sectorul privat. Sute, poate chiar mii de someri vor ingrosa rindurile la Fortele de Munca in perioada urmatoare, in vreme ce sectorul bugetar pare neatins: salariile continua sa urce mai mult sau mai putin, pe fondul presiunilor sindicale, iar schema de personal este aceeasi.

Mult vehiculata si mult asteptata lege a salarizarii pare mai degraba o Fata Morgana in tot acest peisaj. E nevoie de multa indrazneala pentru impunerea unei asemenea reglementari unice in partea bugetara a economiei. A incercat Nicolas Sarkozy sa puna ordine in sistemul francez si nu i-a mers. Or fi ai nostri mai breji? Greu de crezut ca vor reusi sa comprime toate veniturile – nu doar salariile, ci veniturile in sistemul bugetar – intre un maxim prezidential si salariul minim pe economie, sa evite suprapunerea pensiei si a salariului de la stat, sa faca ordine printre sutele de sporuri de tot felul, sa faca slalom apoi cu legea printre categoriile de privilegiati etc. etc. Nu-i deloc usor. E mai degraba imposibil. Dar de-o promisiune e buna legea asta. Si in 2004 a fost buna. Oare o sa mearga si in 2012?