Ciurlau

La virsta de 68 de ani si la 16 ani dupa pensionare, si-a pastrat extrem de bine conservate gesticulatia si siretenia de securist. Cind vorbeste cu tine, te studiaza discret. Cu coada ochiului, urmareste reactia spuselor sale asupra ta. Daca te incrunti, isi inmoaie tonul si schimba abil firul discutiei. Daca te relaxezi, iti cinta in struna, strecurind subtil informatii care-i potenteaza teoria conspiratiei, temelia vietii sale de ofiter de securitate. Nu te bruscheaza, evita cuvintele sau ideile care, crede el, te-ar putea violenta. Le introduce abil in discutie, persuasiv, prin exemple la care nu prea poti replica. El a lucrat la contraspionaj si doar foarte putin la Directia I, aceea cu politia politica. Contraspionajul este partea nobila a unui serviciu de informatii, iar colaboratorii acestei parti sint realmente patrioti. O fi avind Securitatea rele, dar nu tot ce o compunea a fost pervertit, declasat. Este un adevar indeobste cunoscut acela ca lectorii straini care predau intr-o tara comunista lucrau pentru serviciile secrete occidentale. Bine, poate nu toti, dar in Iasi, un centru universitar de prima marime, au lucrat, si nu unul singur. In aceste conditii, el, Ciurlau, si-a facut datoria, dibuindu-i. El a fost ajutat de universitari, persoane eminente, care, de ce sa nu recunoastem, in asemenea situatii nu faceau politie politica. Ba, mai mult, o parte dintre ei chiar au facut servicii deosebite tarii, chiar daca nu ne place acum sa recunoastem. In ’89, un intelectual eminent a revenit in Iasi cu informatia ca regele Mihai, Ion Ratiu si Radu Campeanu se intilnesc la Viena sa discute despre federalizarea Romaniei. Ei, ce putea face el, Ciurlau, colonelul pe care il hulim acum, ce putea face el atunci, in plin regim ceausist? Ce spunea Constitutia? Ce spuneau legile si Codul Penal? Toate spuneau ca el trebuia sa raporteze si sa ia masuri, pe de o parte de recompensare a informatorului, iar pe de alta parte de transmitere prompta a informatiei catre sefii ierarhici. Asta a facut el, iar daca asa ceva se cheama politie politica, atunci, da, a facut politie politica, cum ar mai face-o si astazi, fara ezitare, in asemenea cazuri.
Poate crede cineva ca nu a avut regrete, ca a executat ordinele orbeste, ca nu a stiut ca, in ultima instanta, servea un regim criminal, ca era unul din stilpii acestuia? Ei bine, nu-i asa. A avut regrete. Si acum are. Dar cineva trebuia sa faca treaba la care s-a inhamat el. Cineva trebuia sa fie securist. Si atunci, mai bine ca a fost el, asa cum i-au spus si sefii de la Bucuresti: „Du-te tu, macar esti intelectual si vei intelege mediul de la Iasi. Nu putem trimite un cioban acolo”.
Iar el l-a lasat pe Dan Petrescu sa vorbeasca la Europa Libera. Pe 22 decembrie ’89, inainte ca dictatorul sa fie prins, el a vorbit la Radio Iasi, se poate proba asta, si a spus raspicat ca nu va trage in revolutionari. Nici macar nu avea cu ce sa traga. Cu pistolul TT, sau cu TAB-ul care nu avea benzina? Toate astea au fost uitate. Acum el trebuie sa fie tapul ispasitor, dar, daca trebuie, va fi tap ispasitor. Au uitat oare atitia oameni cum le-a dat avizul favorabil sa plece in strainatate? Cum ii lasa pe cei de la Teatrul National, de la Opera Romana, pe raspunderea lui, nu a altuia, sa plece peste hotare? Au uitat cu totii cum s-a opus comenzii prim-secretarului Ibanescu de a intra cu forta, folosind grupul antitero, in protestatarii de la Nicolina? Cum i-a spus aceluiasi Ibanescu „mergi tu printre oameni si explica-le de ce nu iau salariile”. El l-a auzit pe Ceausescu apoi, indiferent de ce s-ar zice acum, l-a auzit pe Ceausescu apostrofindu-i pe cei care au vrut sa foloseasca forta.
Daca pentru toate astea trebuie gasit un vinovat, iar CNSAS-ul il indica pe el, da, el isi asuma rolul de vinovat. El, care a avut retea proprie, cu intelectuali de vaza ai Iasului, care a tipat la seful Militiei sa nu confiste aurul familiei unei cintarete din Iasi plecata in SUA. El, a carui sotie, inchipuiti-va numai, nu a fost membra de partid. El, care avea rude in SUA. El isi asuma, daca trebuie, rolul de vinovat de serviciu.
Am redat foarte pe scurt o discutie pe care am avut-o cu Constantin Ciurlau, ultimul sef al Securitatii din Iasi, pe care o prezentam pe larg in paginile ziarului. M-a frapat vivacitatea argumentatiei sale. Spiritul speculativ, condimentele tonifiante, unele accente sfichiuitoare, grija de a nu fi considerat nationalist retrograd, un om de-al lui Vadim etc dau impresia unei persoane relativ agreabile. Un securist de bine.
M-a uimit insa altceva. Acest om este incapabil sa realizeze sau sa recunoasca ce a fost comunismul. In ciuda faptului ca a avut informatii de prima mina, ca materia prima a muncii sale a fost raul esential al sistemului, in ciuda faptului ca nu este decrepit, pare sa nu-si dea seama de rolul funest pe care l-a jucat. S-a impregnat de rau, dar are impresia ca a facut ceea ce trebuia facut. Ca a facut chiar bine. A fost o canalie, dar a spus si bancuri despre regim si a tremurat la telefon cind vorbea cu sefii. A exersat o vaga complicitate cu dusmanul, prin avize favorabile pentru plecari in strainatate. Dar avizele erau acordate unor persoane in prealabil ingrozite de perspectiva represaliilor la adresa familiei, in cazul in care nu s-ar mai fi intors in tara. A fost un gangster angajat de partidul comunist, dar isi prezinta job-ul ca pe o aventura in genul lui James Bond. Daca insisti sa-ti vorbeasca despre politia politica, ia figura de parinte ingrijorat, care a fost nevoit sa administreze o corectie copilului obraznic. Greu de aflat cit anume este disimulare si cit sinceritate in ceea ce spune. Regretele sale nu sint fundamentale, legate de esenta terorii pe care a gestionat-o. Regretele sale sint conjuncturale, un fel de pardon spus in tramvai de un domn neatent. A urmarit zeci de oameni nevinovati, le-a interzis sa iasa din tara, i-a speriat, i-a haituit si spune doar pardon. Este in stare insa sa vorbeasca de conduita ireprosabila: el nu a intrat in politica si nici in afaceri.
Ciurlau intruchipeaza, in cazul in care nu se dovedeste a fi un sarlatan crapulos, un caz de atrofie valorica mutilanta. O figura care exemplifica elocvent natura si consecintele patologice ale dictaturii comuniste. Un exemplar de securist „cu fata umana” si suflet extirpat.

Publicitate și alte recomandări video