Constructie intre doua avioane

Explicatiile date de selectionerul Razvan Lucescu la esecul nationalei cu Israel sint doar pe jumatate viabile.

Ultimele intilniri ale echipei de fotbal a Romaniei cu nationala "Tarii Sfinte" s-au incheiat cu infringeri. In 1998, tricolorii, calficati fara infringere la "Coupe du Monde" in Franta, incepeau anul cu un 0-1 cu Israel, in Ghencea. Ceea ce nu i-a impiedicat pe ai nostri sa aiba o comportare onorabila pe stadioanele Hexagonului, aureolata de o victorie, la Toulouse, in fata Angliei lui Beckham si Owen. Anul urmator, tot in Ghencea, mediteraneenii ne invingeau si mai rau, cu 2-0. Echipa de sub comanda lui Piturca a strins din dinti si s-a calificat la Euro 2000, acolo unde a invins din nou Anglia. Peste ani, in 2008, la Tel-Aviv, din nou 1-0 pentru Israel, dar echipa aceluiasi Piturca  iesea ulterior cu fruntea sus dintr-o grupa cumplita la Europene, cu Franta, Italia si Olanda.

Istoria ne arata, deci, ca Israelul este pentru noi o alarma care zbirniie intotdeauna la timp. Necesara si (atentie!) suficienta. Nu este nevoie de alte tignale frustrate gen Cornel Dinu, ori nechemate gen Mititelu sau Giovanni Becali. Primul care sufera din pricina acestui rezultat este Razvan Lucescu, dar pentru el rezultatul este mai mult decit salutar. Victoriile cu Lituania, Ungaria, Polonia (toate in deplasare) si remiza din Franta il faceau sa creada ca este pe drumul cel bun, iar dezastrul de la Belgrad este un eveniment izolat, determinat de lipsa de motivatie a jucatorilor trimisi in teren. Infringerea cu Israel vine exact la timp si Razvan are destula vreme sa mai corecteze si sa experimenteze pina in toamna. Deocamdata, mass-media este inca ingaduitoare cu carisma tinarului selectioner, dar scadenta nu va fi la capatul anului 2011, ci exact la toamna. Fiindca, daca tricolorii nu scot sase puncte de la Albania si Belarus, situatia se poate schimba si numele selectionerului va fi pus din ce in ce mai ingrosat in discutie.

Semnalul de alarma tras de Israel a fost, fara indoiala, receptionat de cine trebuie si de cine are raspunderea, iar ciinii care latra in siajul caravanei nu conteaza prea mult. Explicatiile lui Razvan sint inutile si conving doar pe jumatate. Selectionerul se plinge ca n-a avut prea mult timp la dispozitie pentru a inchega ansamblul. Foarte adevarat, fiindca e greu sa-i legi in doua antrenamente pe Florescu din Danemarca, cu Codrea din Italia, Marica din Germania si Niculae din Franta. Insa aceleasi probleme au toti selectionerii din lume: nici israelienii nu se joaca impreuna prea des. Dezavantajul echipei Romaniei este ca se afla intr-o faza de reconstructie, iar o echipa nationala nu se poate construi sau reconstrui decit din fuga, intre doua avioane. Marica il simte mult mai bine pe colegul sau Hleb decit pe Banel Nicolita, dar la nationala este condamnat sa faca conexiunile din mers. Datele libere din calendar sint din ce in ce mai putine si ele nu sint intotdeauna umplute ca lumea de oficialii FRF. Pina nu demult, se stia ca meciul acesta cu Israel de la Timisoara este unicul test inainte de intrarea in focuri. Recent, insa, Ionut Lupescu si ai lui si-au suflecat minecile si au gasit in graba Ucraina si Honduras ca parteneri de pregatire. Mai sint, in consecinta, doua jocuri in care partitura tricolorilor sa se imbunatateasca, ceea ce nu e chiar simplu, mai ales ca inca nu se stie daca si cind va mai beneficia nationala de aportul lui Mutu.

A doua problema invocata de Lucescu cel tinar este lipsa unei arii de selectie. Pe jumatate adevarat, daca ne gindim ca ne recrutam internationalii dintre rezervele din Serie A sau Bundesliga, sau din Ucraina, Danemarca ori Arabia Saudita. Pe jumatate fals, fiindca in Romania continua sa creasca talente, dar - in virtutea unei traditii pacatoase - ajung greu la maturitate valorica. Ionut Lutu, Catalin Cursaru si Ianis Zicu sint doar citeva nume de "viitori Hagi", ajunsi vedete blazate sau cazuti in anonimat. Invazia jucatorilor straini in campionat este o pacoste de neinlaturat, iar talentele noastre se pierd in umbra unor pseudo-vedete aduse din toate colturile mapamondului. In aceste conditii, singura sansa de succes a lui Razvan Lucescu este sa valorifice la maximum potentialul existent, fara simpatii sau antipatii. Meciul cu Israel ar fi aratat, probabil, altfel, daca ar fi existat citeva pase sau suturi inspirate ale lui Adrian Mutu. Din nefericire, insa, problema nu mai este una de orgolii si asta nu din vina selectionerului. Vajnica aparare a tricolorilor travestiti in rosu a fost praf si pulbere si asta numai pentru ca Goian joaca un meci din zece la Palermo (si acela prost!), Tamas inoata in divizia secunda engleza, iar Mirel Radoi este mare star prin desert. In fata, Daniel Niculae dupa o oarecare explozie a redevenit placidul atacant de la Auxerre, iar Marica sufera din cauza concurentei brazilianului Cacau. Cit despre linia de mijloc, lipsa unui coordonator autentic este cauza haosului in constructia jocului nationalei. Toata lumea urla "Razvane, cauta-l!", ba mai vin si sugestii de prin Ghencea, Stefan cel Mare, ori Craiova, dar play-makerii nu apar la comanda.

Razvan Lucescu are cea mai ingrata sarcina dintre toti selectionerii care s-au perindat la nationala. Trebuie sa faca urgent o echipa din nimic, intre doua curse aeriene, si pe termen scurt. Il poate invidia cineva?