Contra sau anti-Basescu?

miercuri, 04 martie 2009, 18:55
2 MIN
 Contra sau anti-Basescu?

Cursa interna pentru sefia PNL a intrat in linie dreapta. Nu exista zi in care cei doi candidati, Calin Popescu Tariceanu si Crin Antonescu, sa nu anunte adjudecarea unei noi organizatii locale sau a unor personalitati din partid. Un pronostic privind cistigatorul pare inca prematur. Complexitatea de factori care decid rezultatul unui scrutin intern, mai ales in sinul unui partid expert in "usi inchise", complica biletul pariorilor. O diferentiere este dificila si daca analizam discursurile publice ale candidatilor. Exceptind plusul de oratorie adus in dezbateri de Antonescu, intre cei doi pretendenti la "mina" PNL cu greu pot fi facute distinctii. Amindoi si-au construit mesajul politic in jurul frustrarilor care poarta numele lui Traian Basescu. Nu exista alocutiune rostita de cei doi care sa nu abunde in remarci acide la adresa sefului statului. Eventualele nuante constau eventual in forta si calitatea imprecatiilor. Cursa electorala din PNL se dovedeste pina acum un simplu concurs de injuraturi, menit sa verifice rezistenta ferestrelor de la Cotroceni.

Totusi, daca optiunile liberalilor sint clare in privinta lui Traian Basescu, si, prin extensie, in privinta PDL, proiectul politic al celor doi candidati este cit se poate de confuz in relatia cu social-democratii. Atit Calin Popescu Tariceanu, cit si Crin Antonescu s-au ferit de pozitionari ferme, care sa ofere o perspectiva asupra raporturilor viitoare dintre PNL si PSD. Un partid care si-a conturat personalitatea dupa ’90 prin opozitia fata de neo-comunism, demonstreaza astazi o toleranta ridicata la culoarea rosie. Simtul critic al liberalilor, probat in lupta cu Basescu, se evapora atunci cind vine vorba de PSD. Ba mai mult, PNL pare disperat sa ramina in gratiile social-democratilor, singurii care le-ar putea face dreptate la alegerile prezidentiale din toamna.

Prezent weekend-ul trecut la Iasi, Crin Antonescu le-a promis liberalilor "recistigarea marilor orase". Un angajament de bun simt, probabil singurul menit sa indeparteze PNL de fatidicul prag de 5%. Un angajament care a lovit insa ca nuca-n perete. Venea la doar o zi dupa ce consilierii liberali votasera cot la cot cu pesedistii un proiect megalomanic, marca Simirad. Nu-l putem acuza pe Antonescu de ipocrizie. Foarte probabil, vicele PNL nu avea cunostinta de votul colegilor de la Iasi. Cert este ca promisiunea sa a sunat fals, inclusiv printre iesenii cu apetit pentru liberalism. Sa recuceresti marile orase afisindu-te la brat cu PSD, anunta un deziderat sortit esecului. De fapt, obsedati de Basescu, liberalii si-au uitat inamicul istoric. Asocierea "sagetii" cu cei "trei trandafiri" a daunat mai mult PNL decit loviturile de bici, via Cotroceni. Orbiti de furie, nici Crin, nici Calin, nu par sa inteleaga acest lucru. Indiferent care dintre cei doi va prelua conducerea partidului, PNL isi va continua cel mai probabil virajul spre stinga.   

Comentarii