Coruptie fara corupti

Publicarea motivatiei judecatoarei Violeta Petrescu, legata de sentinta pronuntata in procesul "Furtul anului", a stirnit comentarii aprinse in mediul magistratilor. Unii colegi ai judecatoarei au vazut in respectivul articol un atac direct asupra ei si, indirect, asupra lor. Inamovibilitatea ce le-a fost oferita prin lege le asigura acestora o confortabila si binemeritata protectie fata de orice posibila imixtiune in actul de decizie. De aceea, o parte dintre judecatori considera ca a pune o sentinta in discutie publica este un gest cel putin deplasat, daca nu cumva si ilegal. Pina la urma, trecind peste probele existente la dosar, evidente sau nu, in final ramine convingerea intima a celui care pronunta condamnarea. Or, aceasta convingere trebuie sa se formeze pe baza interpretarii corecte a probelor strinse pe parcursul urmaririi penale. Aici intervine capacitatea judecatorului de a corela anumite fapte, de a citi printre rinduri declaratiile martorilor, daca este nevoie, si, nu in ultimul rind, de a distinge adevarul de minciuna. Efortul nu este usor, iar responsabilitatea judecatorului este imensa. Din aceste motive, sentintele si judecatorii nu ar trebui expusi publicului neavizat, dupa cum sustin colegii doamnei Petrescu. Cele expuse mai sus sint adevarate, cu o singura exceptie. Este vorba de dreptul unei persoane sau a unei institutii de a pune in discutie o sentinta. Puterea judecatoreasca este una dintre cele trei puteri din stat. Hotaririle ei trebuie respectate, dar, ca si in cazul puterii legislative, oricine le poate comenta.
In cazul de fata, nu judecatoarea Violeta Petrescu – la adresa careia, de altfel, nu sint suspiciuni in lumea magistratilor – este subiectul articolelor de presa. Functionarea Justitiei ca sistem intereseaza in mod special. O intrebare este foarte importanta. Sint sau nu vinovati iordanienii care au fugit din tara cu un milion de dolari? Judecatoarea Petrescu a acceptat, indirect, ca cei doi fugari nu sint tocmai usi de biserica, insa a concluzionat ca ei nu se fac vinovati de infractiunile descoperite de politisti si procurori. Cu alte cuvinte, iordanienii ar merita condamnati, insa pentru alte fapte decit cele pentru care au fost trimisi in judecata. Se ridica de aici intrebarea fireasca daca nu cumva judecatoarea Petrescu ar fi putut sa restituie dosarul la Parchet, in vederea completarii lui, o data ce a sesizat ca lucrurile scirtiie. De altfel, restituirea dosarelor considerate a fi incomplete intra in atributiile judecatorilor, abilitati sa asigure bunul mers al proceselor. Sa admitem ca Violeta Petrescu a banuit, la un moment dat, ca iordanienii nu sint vinovati de inselaciune, ci de trafic de influenta. Poate ca ar fi fost mai bine in acel moment sa-si motiveze punctul de vedere si sa le ceara procurorilor reanchetarea cazului.
Decizia judecatoarei Petrescu va fi, conform ultimelor informatii, contestata de Parchet. Putem presupune, insa, ca nu se va intimpla acest lucru. Cazuri similare au mai fost. Atunci vom avea de-a face cu o mare lovitura care trece printr-un circuit complet al Justitiei si ramine nepedepsita. Procurorii au spus ca este vorba de inselaciune si au cerut o pedeapsa pe masura. Judecatorii au stabilit ca nu este inselaciune, ci altceva, care produce daune mari economiei nationale, dar care nu poate fi condamnata pe masura asteptarilor procurorilor. Ba chiar, din punct de vedere al inselaciunii, trebuie achitata. Fiecare rotita din angrenajul Justitiei si-a facut practic datoria, dar scopul final nu a fost atins. In fata unei asemenea situatii, orice om de bun simt se revolta. Nu la adresa procurorilor sau a judecatorilor. Ci fata de Justitie in ansamblul ei.
Si fata de faptul ca in Romania exista coruptie, dar nu sint corupti. (Adrian ONCIU)