Criza mare, monser!

Recesiunea economica ce bintuie lumea de astazi nu putea sa nu aiba repercusiuni si asupra lumii sportului. Si, precum in celelalte domenii, criza loveste in primul rind in cei bogati. Exemplele sint nenumarate, atit in lume, cit si in tara. O serie de echipe puternice din sporturile cu motor se retrag din competitii cu staif, tot mai multe cluburi puternice din fotbalul european cauta sa-si convinga jucatorii si staff-urile sa-si reduca salariile si multe altele. La noi, de exemplu, Otelul Galati tremura ca varga dupa ce sponsorul principal si-a redus finantarea, dupa ce se vorbea intens de retragerea totala din afacere. Si daca nici "Arcelor Mittal Steel" nu are bani pentru a sustine o pirlita de echipa din Liga I romaneasca, ce sa mai spunem de Politehnica Iasi? Nu mai spunem nimic de Rapid, fiindca patronul traditional, George Copos, si-a dat echipa de suflet pe mina unui oarecare Taher, care a adus un antrenor cu staif si jucatori platiti regeste, pentru ca in final sa nu stie cum sa mai scape de ei. Inclusiv de echipa, de care Taher s-a saturat pina in git, iar Copos se zbate intre instinctul de business-man, care ii spune sa lase totul balta, si imaginea sa in Giulesti, care capata nuante din ce in ce mai intunecate. Sa amintim si exemplul Leonardo Oradea, o echipa foarte promitatoare de polo, care a ramas, recent, fara sponsorul principal.

Criza economica este o realitate imposibil de eludat in sport, dar se manifesta nu numai ca o realitate, ci si in diverse alte forme: criza ca sperietoare, criza ca paravan, criza ca pretext. Criza ca sperietoare se arata in fotbalul romanesc, care traieste acum o iarna pustie de singurele puncte de interes ale acestei perioade. Transferurile sint putine si nesemnificative, principala problema a cluburilor nu mai este intarirea loturilor, cum ar fi normal, ci scaparea de balasturi: Julio Cesar in Giulesti, Mirel Radoi in Ghencea, sau Ciprian Tanasa in Iasi. Criza ca pretext nu mai este nevoie de a fi explicata: indrazneste, acum, domnule salariat (fie chiar si in sport) sa-i amintesti patronului de cind nu ti s-a marit leafa si vei primi raspunsul asteptat: criza mare, monser! Iar in materie de criza ca paravan, faimosii actionari ai clubului de fotbal din Copou probabil ca rasufla usurati, cu spectrul salvarii de obligatiile asumate de buna voie acum un an!

Criza fotbalului iesean iese in fata datorita impactului deosebit al sportului cu balonul rotund in raport cu celelalte discipline. Insa handbalul, baschetul, chiar si sporturile individuale scirtiie din toate incheieturile in capitala Moldovei. Iasul nu are prea multe motive sa se plinga de criza economica, pentru ca problemele nu sint recente, de cind cu recesiunea, ci cronice. La fotbal nu s-a creat un actionariat solid, iar daca pina acum sperantele se puneau in aparitia unui investitor din ceruri, acum, odata cu criza financiara, speranta s-a transformat intr-o Fata Morgana. La celelalte sporturi de echipa, auzim cu jind de rezultatele bune si rele obtinute de echipe din Roman, Braila, Tirgoviste, Resita in Cupele Europene (nu mai vorbim de Constanta, Cluj sau Timisoara), pe cind la Iasi ne tirim prin zonele codase ale clasamentelor, daca nu in ligile inferioare.

Criza economica pe care o strabatem influenteaza, fara indoiala, miscarea sportiva. Atunci cind ea este insotita de criza de competenta, efectele sint sinucigas-devastatoare. Iar criza manageriala din sportul iesean nu este venita pachet din America, ci o crestem la sinul nostru de ani de zile, pina cind se transforma in vipera. Echipe de fotbal ca CFR Cluj si Unirea Urziceni au crescut nu numai prin forta financiara oferita de investitori, dar si printr-o gestionare eficienta a situatiei si nu ne indoim ca oameni ca Arpad Paszkany sau Dumitru Bucsaru vor reusi sa treaca onorabil prin furcile caudine ale recesiunii. Sportul iesean se scalda in saracie, dar si in incompetenta si, dupa ce s-a ascuns sub fustele atit de pomenitei "tranzitii la economia de piata", acum si-a gasit un nou motiv de resemnare: "E criza mare, monser!".