Diavolul reinventat

Implinirea a trei ani de mandat il gaseste pe presedintele Emil Constantinescu straduindu-se sa refaca ceva din punctajul electoral cu care a plecat la drum. Si o face frecventind discret si inca stingaci o postura pe care a incercat-o de putine ori pina acum: aceea de politician.
Pentru multa vreme, Constantinescu a fost victima unei sentinte emise de fostul sef al statului, Ion Iliescu: "Presedintele nu trebuie sa faca politica. Politica sa trebuie sa fie politica tuturor romanilor". Fidel acestei conduite, care, in aparenta, este impusa si de Constitutie, Constantinescu s-a ferit in mod constant de jocul politic. In schimb, a cultivat distanta, a preferat gestica solemna si s-a concentrat pe actiuni de prestigiu. A incercat sa fie – ca sa folosim o parafraza – un fel de presedinte luminat. Pentru a nu fi atins de efectele negative ale guvernarii, Constantinescu s-a departat simbolic de actiunile guvernului si ale coalitiei, rezervindu-si energiile pentru domenii sa le spunem supra-politice: lupta anti-coruptie, cuplarea la drumul petrolului caspic, politica externa etc. Mai atras de lumea academica, prada unui exces pedagogic, pedant si pretios, criticind fara nuante "clasa politica", Constantinescu a dovedit o inapetenta acuta pentru jocul politic. Lipsit de simt politic, el nu a dovedit nici un fel de abilitate in gestionarea politicii de coalitie si acest lucru s-a vazut in timpul crizei provocate de Partidul Democrat in 1998. Atunci, Constantinescu a inteles sa-si asume rolul de mediator, prevazut de Constitutie la articolul 80/2, doar la nivel minimal. Nu s-a implicat in rezolvarea crizei ca actor politic, ci ca un fel de instanta impaciuitoare. Si a esuat lamentabil deoarece caligrafia firavelor sale actiuni nu a rezistat undelor produse de seismul politic ce a dus la debarcarea lui Victor Ciorbea. Mai mult, desi nu a facut politica, Constantinescu a ajuns, din pricina atacurilor frecvente la adresa Partidului Democrat, in nefericita situatia de a fi acuzat de partizanat.
Aceasta strategie a distantarii a avut rezultate dezastruoase pentru presedinte: nu l-a ferit de incasarea efectelor negative ale guvernarii, dar i-a adus, in schimb, izolarea politica si a lasat senzatia ca la Cotroceni nu exista autoritate. S-a creat impresia ca o coalitie atit de complicata cum este cea de la putere a ajuns sa fie gestionata de un politician de sera, indecis si mai ales inadecvat.
Acum, Constantinescu are de ales intre doua optiuni: decalarea alegerilor – ceea ce ar insemna ca perpetueaza izolationismul sau asumarea unui mai explicit rol politic.
Ultimele luni arata ca presedintele este impins de noua echipa de consilieri, instalata la Cotroceni din vara, sa isi spuna mai pronuntat cuvintul in plan politic. Asa se face ca din luna septembrie incoace putem contabiliza mai multe declaratii ale sefului statului cu accentuata tenta politica. Tinta vizata cu precadere de Constantinescu este PDSR. In luna septembrie il apostrofa pe taranistul Sorin Lepsa pentru ca vedea posibila o alianta intre PNTCD si un PDSR reformat. Lepsa nu facea decit sa repete o afirmatie a premierului, dar Constantinescu l-a atacat pe el pentru ca era victima sigura si pentru ca astfel contra ideile lui Radu Vasile fara a intra in conflict frontal cu acesta. Cum premierul a spus ulterior ca nu mai este adeptul aliantei cu PDSR, ba dimpotriva, urmareste izolarea politica a partidului lui Ion Iliescu, Constantinescu s-a simtit incurajat sa persevereze. O luna mai tirziu, cataloga oferta politica a PDSR, formulata la Conferinta Nationala a partidului, ca "neserioasa" si "fara solutii reale". Nu intimplator, Constantinescu si-a racordat declaratiile la cele ale liderilor coalitiei. In fine, de curind, i-a solicitat vice-presedintelui PDSR Adrian Nastase sa-si ceara scuze pentru ca sugerase ca maririle de salarii din armata sint menite a mitui cadrele militare.
Toate aceste declaratii sint baloane de incercare: Constantinescu vrea sa vada cit de dispuse sint partidele din coalitie sa coaguleze in jurul sau impotriva unui adversar comun – PDSR. Alarmat de sondaje, presedintele incearca sa reinventeze adversarul pentru a reduce scena politica la scenariul din 1996 in care partidele erau grupate in doua tabere.
Totusi, in afara de declaratii, relatiile lui Constantinescu cu politicienii coalitiei sint extrem de proaste si vor fi astfel atita timp cit va critica clasa politica (asa cum a facut-o si in urma cu citeva zile), atita timp cit va negocia de pe piedestal. Problema este daca presedintele isi va insusi cu toata convingerea noua postura si daca va mai avea timp sa construiasca intr-o zona pe care a ignorat-o vreme de trei ani. (Adrian CIOFLANCA)
Altfel si nimic
Putini banuiau, la scindarea PDSR, dupa esecul de la alegerile din 1996, ca ApR va intra cu atita succes in gratiile alegatorilor. La Iasi, despartirea embrionului ApR – pe atunci, Grupul de initiativa si dialog – de PDSR a avut proportiile unui cutremur. Nu mai putin de doi parlamentari, un presedinte de organizatie municipala si un viceprimar au trecut in ApR. Curiosi, pentru ceea ce promitea o altfel de politica, am asteptat sa treaca timpul pentru a ne lamuri cit de intemeiata a fost desprinderea.
Pentru moment, in urma ofertei politice pe care ApR o face electoratului, sint greu de inteles motivele despartirii de PDSR. Iata unele dintre actiunile partidului prezentate ca avind un impact deosebit asupra iesenilor si reprezentative pentru partid: confectionarea si difuzarea a peste 20.000 de autocolante in perioada sarbatorilor de iarna si primavara, prin care partidul transmite mesaje de felicitare viitorilor simpatizanti, actiuni desfasurate cu ocazia zilei de 8 martie cind, in Piata Unirii, in fata sediului, se ofera doamnelor, de catre membrii organizatiei de tineret, felicitari cu sigla ApR si flori, confectionarea de calendare, agende si alte materiale de propaganda specifice, in vederea cresterii impactului asupra imaginii partidului in rindul alegatorilor. Si asa mai departe.
Nici preocuparile deputatilor ApR de Iasi nu sint prea lamuritoare. Cea mai recenta initiativa pe plan local se axeaza pe rezolvarea problemelor italienilor din Iasi si initierea unui Centru Cultural Italian la Iasi. Grija deputatilor ApR de Iasi este, in ultimul timp, mai ales tatonarea sindicatelor. Este binecunoscut sprijinul juridic oferit de partid sindicatului de la Tepro. De altfel, liderii sindicali locali de la BNS ori cartel Alfa au fost prezenti la lucrarile Conferintei Judetene.
Daca PD este copilul din flori de la prima iubire a FSN cu electoratul, ApR pare a fi odrasla zamislita la batrinete si nascuta prin cezariana. Un copil pentru care primul cuvint este "altfel". "Altfel" ramine cuvintul magic al partidului, strecurat cu grija in orice document programatic sau mentionat in fiecare discurs al liderilor. Un termen care nici nu pozitioneaza partidul prea clar fata de situatia actuala, nici nu indica un comportament riguros pentru viitor. "Altfel" poate fi, in acelasi timp, si "sau", si "ori", si "poate". "Altfel" este o solutie limitata pentru situatia actuala si nu propune mult fata de ceea exista acum. Un tratament universal aplicat la nevrozele sindicale si la debilitatea parametrilor economici.
Sugestive pentru confuzia in care insisi membrii partidului cad victime sint luarile de cuvint de la Conferinta Municipala Iasi. Cei citiva vorbitori inteleg, fiecare in felul sau, politica pentru care s-au inscris in aceasta formatiune politica. Pentru o parte, "altfel" a ajuns sa insemne un fel de crestinism aplicat politic, in care politicienii sint sfintii care trebuie sa se lipseasca de orice interes personal. Altii, mai pragmatici, admit, fara ipocrizie, ca pasul facut in politica nu poate fi in nici un fel dezinteresat. Senzatia este ca ei mai trebuie sa negocieze pentru a cadea de acord asupra obiectivelor care ii unesc in cadrul aceluiasi partid. Daca telurile partidului sint subiect de disputa intre chiar membrii sai, ne imaginam neclaritatile si multele intrebari care se ascund in spatele cotei din sondaje.
In fapt, ApR ramine partidul creat in jurul unui om. Daca ceilalti doi contracandidati la presedintie se regasesc constant cu citeva procente in urma partidului, liderul ApR se situeaza mereu inaintea procentelor pe care partidul reuseste sa le stringa. Cind a initiat Alianta pentru Romania, Melescanu a plecat de la citeva lait-motive dragi meseriei sale: stil, moderatie si diplomatie. Insa, de la existenta unui stil personal, conditionat in mare masura de farmecul propriu, pina la impunerea acestuia in actiunea colectiva a unui partid mai este o cale lunga. Oricum, ceea ce reuseste Melescanu prin campania sa de imagine nu trebuie minimalizat. Reuseste, cu sloganul "un alt mod de a face politica", sa produca o confuzie intre fluiditatea ideologica a ceea ce in Occident este promovat ca "A treia cale" si alternativa civilizata la stilul agresiv, plin de rafuieli al politicienilor autohtoni. Dar totul se reduce la atit. Poate si din aceasta cauza este sloganul cel mai comod si conjunctural. (Mihai CHIPER)