Febra nationala

marți, 12 ianuarie 2010, 22:17
2 MIN
 Febra nationala

Nici doua saptamini n-au trecut din 2010 si toata lumea e cuprinsa deja de febra. La ordinea zilei e administrarea antidotului contra gripei porcine. Oamenii s-au asezat cuminti la cozi uriase ca sa se vaccineze, de teama virusului ucigas. Ca de obicei, in ciuda succesului pe care il are campania de imunizare, scenariile si-au facut loc in folclorul cotidian. Primul dintre ele analizeaza in profunzime afacerea profitabila pe care o desfasoara producatorii de vaccinuri pe fondul unei pandemii despre care se stiu destul de putine lucruri. A fost suficienta mediatizarea mortii subite a unui tinar actor pentru ca lumea sa dea buzna la vaccinat. De ce n-au avut acelasi efect cele 65 de decese inregistrate anterior din cauza gripei porcine? Psihologia de masa s-a declansat abia dupa imaginile difuzate la televizor, in care s-a vazut ca victima aparent plesnea de sanatate si ca, astfel, virusul nu alege neaparat dintre cei slabi. Acum, numarul deceselor se apropie de o suta, dupa ceva mai mult de jumatate de an de cind virusul s-a raspindit in Romania, insa el ramine relativ mic in comparatie cu numarul celor aproximativ 7000 de persoane inregistrate oficial ca au contractat boala. Foarte probabil, multi alti bolnavi au "beneficiat" de o forma usoara a gripei si s-au tratat acasa, astfel ca incidenta reala este greu de estimat.

Pentru cei sceptici fata de eficacitatea vaccinului, ziua de ieri a adus noi motive de neincredere. Fratele lui Toni Tecuceanu a dezvaluit ca nu exista vreo dovada ca actorul ar fi murit rapus de noua gripa – cel putin pina cind rezultatele autopsiei nu vor fi gata. Tot ieri au fost facute publice cazurile a doua femei din Prahova, dintre care una a murit iar cealalta a intrat in coma dupa o perioada de timp neprecizata de la vaccinare. Medicii exclud orice legatura cu vaccinul si este de asteptat ca aceste incidente sa nu scada apetitul populatiei pentru vaccinare.

Trebuie spus ca doza de neincredere este prezenta la nivel mondial. Confruntata cu acuzatiile criticilor, care sustin ca a dat apa la moara companiilor farmaceutice, Organizatia Mondiala a Sanatatii a recunoscut ca virulenta maladiei este mai mica decit se estimase, dar nu accepta sa anunte incetarea pandemiei mai devreme de luna iulie.

Indiferent de agresivitatea bolii, de capacitatea de protejare a vaccinului produs la Bucuresti sau de viteza de propagare a virusului, un lucru ramine incontestabil: gripa A face victime in Romania si nu da semne ca s-ar opri. Si ar mai fi de adaugat ca sutele de mii de romani care s-au imunizat pina acum arata ca popularitatea vaccinarii contra gripei a intrecut de departe programul de vaccinare contra cancerului de col uterin. Motiv serios de gindire pentru cei de la Ministerul Sanatatii.

Comentarii