Caută 
4 MIN
De cind exista sportul acesta cu mingea rotunda, avem o lupta surda intre doua curente: fotbalul estetic si fotbalul pragmatic, astfel numite de experti, sau fotbalul frumos si cel urit, in viziunea suporterilor de rind. Printr-o definire simpla, fotbalul este un joc in care 11 jucatori ai unei echipe se straduiesc, prin mijloace caracteristice, sa introduca mingea in poarta "inamicului" de mai multe ori decit adversarul. Din punct de vedere estetic, aceasta ar insemna sa dai cit mai multe goluri, dar fata umbrita a jocului sopteste ca, in acelasi timp, trebuie sa-ti impiedici adversarul sa puncteze in propria-ti poarta. De aici, disputa intre esteti si experti. Primii numesc jocul favorit drept "fotbal de spectacol", iar cel al adversarilor "anti-fotbal". Ceilalti sint adeptii unui joc "tacticizat", iar pe adversarii lor ii numesc "naivi" ori "visatori".
Am facut asemenea consideratii in urma partidelor disputate in ultimele zile in semifinalele Ligii Campionilor, cind echipele "tacticizate" au avut, pina la urma, cistig de cauza in fata celor "explozive", ca Real si Barcelona. Este clar ca doua formatii gen Bayern si Chelsea n-ar fi pierdut calificarea in conditii similare, daca ar fi condus cu 2-0. Asta se poate intimpla numai in cazul unui joc de "amorul artei", cum – zice-se – practica echipele galactice si extraterestre din Madrid si Barcelona.
Nu este pentru prima data in istoria fotbalului cind spectacolul este ucis de pragmatism. Prin anii ’60, satul de succesele in lant ale echipelor iberice Real, Barcelona si Benfica, un tip incruntat (culmea, un argentinian, Helenio Herrera) a inventat la Milano o masina de distrus fotbalul, Internazionale, un soc in urma caruia ibericii si-au revenit dupa foarte multi ani. Pina la urma, Inter-ul lui don Helenio, dupa ce a cistigat tot ceea ce se putea cistiga in trei ani, a pierdut toate trofeele in doua saptamini, inecindu-se in propriul suc, fiindca este greu sa joci aparare-contraatac atita amar de vreme fara o uzura fizica si psihica de neimaginat. Si totusi, Helenio Herrera si Inter-ul sau n-au facut degeaba umbra pe tarimul fotbalului, pentru ca din formula "toti in atac" a spaniolilor combinata cu viziunea interista "toti in aparare" s-a nascut una dintre cele mai mari echipe din istoria fotbalului: Ajax-ul anilor ’70, singura care a putut multumi si impaca marile tabere. In Spania anului 1982, gasca nebuna a brazilienilor Socrates, Zico si Falcao, considerata de-a dreptul invincibila, s-a impiedicat de Italia lui Rossi si Gentile. Mostra de antifotbal? Nu, pur si simplu o echipa invingatoare mai bine organizata!
Revenim in anul de gratie 2012: socurile Realului si Barcelonei inseamna ceva mai mult decit banala iesire din drumul spre finala Ligii Campionilor. Barcelona era vazuta de majoritatea comentatorilor (inclusiv cei romani, care n-au auzit de Ajax ’70 decit din carti si filmulete de epoca) drept cea mai valoroasa echipa a tuturor timpurilor. O afirmatie cel putin hazardata, din moment ce "extraterestrii" au pierdut trei meciuri de importanta uriasa in decurs de o saptamina. Ultimul, in fata unei mostre de antijoc (fara ghilimele!) fata de care prestatiile oferite de Inter 1964 sau Italia 1982 par reprezentatii de gala. Cind te egaleaza de la 2-0 o astfel de echipa precum Chelsea, in inferioritate numerica, iar momentul de magie al meciului nu a fost semnat de Messi, ci de Ramires, multi isi pun intrebarea la ce foloseste spectacolul, cind trofeele inseamna sume uriase. In privinta meciului Real – Bayern, lucrurile sint ceva mai nuantate, fiindca nici echipa din München nu poate fi considerata "inestetica" si nici Real, o formatie lipsita de pragmatism, dovada fiind reprezentata de omul de pe margine, José Mourinho.
Ramine un mare semn de intrebare daca disputa spectacol-pragmatism nu este, cumva, gratuita. Ceea ce s-a intimplat zilele trecute este déjà vu si nu trebuie sa ne intoarcem la vremurile lui Herrera, ci la semifinala Inter – Barcelona de acum doi ani. Si numai dupa un an, Barcelona a cistigat toate trofeele si a batut toate recordurile. Asemenea alternante de la an la an conduc la ideea ca aceasta controversa este o forma fara fond.
O explicatie punctuala poate fi aceea ca "El Clasico" de simbata sta la originea dezastrului de marti si miercuri. Real si Barça au fost prea coplesite de disputa directa pentru a mai fi concentrate la semifinalele Ligii Campionilor. Daca mai stim ca Bayern si Chelsea si-au incheiat in pierdere bilantul domestic, recentele bombe nu mai sint surprize chiar asa de mari.
Adeptii fotbalului exploziv pot fi linistiti: Barça lui Messi si Xavi si Realul lui "CR7" vor mai cistiga trofee. Dupa cum adeptii fotbalului pragmatic se pot astepta oricind la "boacane" gen Inter 2010 sau Chelsea 2012.
