Globalizarea in Balcani

In timp ce, la Praga, zeci de organizatii protesteaza galagios impotriva globalizarii, fenomen explicabil in cel mai inalt grad prin logica implacabila a economiei de piata, la Belgrad, zeci de mii de sirbi au iesit in strada pentru a serba, fie si in avans, victoria democratiei. Manifestatiile care au loc in aceste zile in cele doua capitale din fostul lagar socialist, contradictorii dar simultane prin forta intimplarii, au totusi ceva in comun. Ambele se revendica drept voci ale unei majoritati oprimate care se opune unor forte dispuse sa actioneze peste capul ei. Ambele exprima, indoielnic sau perfect justificat, imperativul unei eliberari. Una – de sub ceea ce adversarii globalizarii numesc imperiul banului, reprezentat de statele bogate, prin FMI, Banca Mondiala sau Organizatia Mondiala a Comertului (WTO), cealalta – de sub dictatura urii si a izolarii, intruchipata de regimului lui Milosevici. Analogiile se opresc aici.
Din perspectiva timpului, protestele din capitala Cehiei reprezinta inceputul unui raspuns. Un raspuns brutal, uneori, anarhic, incoerent si neconcludent la provocarea unui viitor despre care totul ramine de spus. La urma urmei, globalizarea ii framinta in egala masura pe cei prematur considerati invingatori sau profitori, ca si pe invinsi.
La Belgrad se celebreaza cel mult recuperarea tirzie a unui timp. La Belgrad, succesul democratiei abia incepe sa confirme ceea ce la Praga manifestantii par sa infirme, daca nu doar sa puna sub semnul intrebarii. E vorba de imposibilitatea de a te opune schimbarilor cruciale la care asista lumea in ultimii ani, schimbari adunate generic sub numele de globalizare. Din aceasta perspectiva vom putea judeca mai cu folos ceea ce ne intereseaza aici, si anume votul istoric, majoritar, se pare, impotriva lui Milosevici in alegerile de duminica din Iugoslavia. Rezultatul, neconfirmat inca oficial, era asteptat si avea sa fie salutat de aproape intreaga comunitate internationala. Pina si Rusia, marea si ultima protectoare din spatiul Europei a Iugoslaviei lui Milosevici, s-a abtinut de la orice declaratie sau actiune care ar fi putut incuraja in vreun fel, in preajma alegerilor, regimul aproape defunct de la Belgrad. Acum, chiar si fara a avea o confirmare oficiala a rezultatelor, Putin recunoaste, "de facto", conform presei de la Moscova, infringerea lui Milosevici. "Nu lasati rusii pe Dunare", titlul articolului cumparat de Ion Iliescu, cu un an in urma, pentru un mare cotidian american, capata acum dimensiunea unui gest mai degraba gratuit. Rusia nu mai are mare lucru de spus in Balcani. Acesta e primul fapt demn de consemnat. Spatiul de manevra a lui Milosevici e redus la dimensiunile unui azil politic.
Dar problema ramine cit se poate de serioasa si mai ales urgenta. Sirbii n-au votat impotriva lui Milosevici cu zimbetul pe buze si cu privirea ferm indreptata spre Occident. Votul pentru Kostunica, "democratul nationalist", numit astfel de presa occidentala cu o formula inventata parca special pentru spatiul iugoslav, ar parea mai degraba rezultatul unei reglari de conturi in sinul unei familii decit lepadarea convinsa de un regim criminal. Resursele simbolice ale lui Milosevici in rindul populatiei sirbe ramin consistente, iar grija lui Kostunica de a da asigurari impotriva oricarei vinatori de vrajitoare in cazul in care ar cistiga a constituit un punct forte in asigurarea eventualului sau succes. Credibilitatea sa avea sa fie intarita de o nedezmintita critica atit la adresa interventiei militare NATO, de anul trecut, in Iugoslavia, cit si a Tribunalului Penal International pentru crime de razboi instituit special pentru Milosevici si apropiatii sai.
Sentimentele majoritatii sirbilor, cel putin pentru inca o perioada de timp, daca nu chiar pentru o generatie, ramin antioccidentale si mai ales antiamericane. Daca Milosevici pierde, atit Statele Unite cit si tarile Uniunii Europene vor trebui sa gaseasca o formula de compromis intre a-si urma propriile angajamentele, morale si legale, de a-l obliga pe liderul de la Belgrad sa plateasca pentru pacatele de care se face vinovat si a asigura stabilitatea democratiei abia infiripate intr-o tara atit de complicata cum e Iugoslavia.
Greul reconstructiei, imens pentru o tara ruinata de zece ani de razboaie mari si mici, e mai suportabil totusi decit incertitudinea determinata de prezenta in regiune a unui regim criminal. Uniunea Europeana a promis deja ridicarea sanctiunilor economice asupra Iugoslaviei in cazul in care schimbarea lui Milosevici devine realitate, iar sumele reprezentind ajutoare si asistenta pentru reconstructia tarii, vehiculate deja, sint de ordinul miliardelor de dolari. Pe de alta parte, euforia eventualei infringeri a lui Milosevici nu va putea dura prea mult. Chiar si in cazul in care opozitia democratica va cistiga inclusiv alegerile parlamentare, nu e deloc clar cum va reusi o coalitie de 18 partide, la care s-ar mai putea adauga si Miscarea Sirba pentru Reinnoire a lui Vuk Draskovici, sa guverneze o tara ruinata economic si profund divizata politic, tensionata etnic si problematica administrativ precum actuala Iugoslavie. Sprijinul Occientului, al comunitatii internationale in general, ramine crucial.
Dosarul Kosovo si Muntenegru, partenera mai mica a Serbiei in cadrul Federatiei Iugoslaviei, sint doar cele mai vizibile pietre de moara pe grumazul viitoarei administratii de la Belgrad. Cum ar putea gestiona nationalistul Kostunica criza refugiatilor sirbi din Kosovo, dublata si potentata de nervozitatea liderilor si a populatiei albaneze din aceeasi provincie, in conditiile in care schimbarea lui Milosevici la Belgrad le-ar putea spulbera visul independentei totale si definitive? Va intelege Djucanovici, presedintele Muntenegrului, ca un regim democratic la Belgrad ii compromite, indirect, proiectul, inghetat deocamdata, al desprinderii micii republici de Federatia Iugoslava? Probabil, da. Dar nu e clar cum va iesi acelasi Djucanovici din propria cursa odata ce noul presedinte, democrat totusi, al Iugoslaviei a fost ales in pofida boicotarii scrutinului in republica muntenegreana.
In ciuda tuturor acestor necunoscute cu potential negativ, Occidentul are suficiente resurse, inclusiv de constringere, pentru a face ca Iugoslavia sa inceteze de-a mai fi o problema. Il obliga la aceasta nu doar grija pentru propria securitate, ci si marea provocare careia trebuie sa-i faca fata in relatiile sale cu restul lumii. Balcanii, odata cu Iugoslavia, trebuie sa faca parte din Europa, pentru ca Europa, la rindul ei, sa poata intra cu succes in "Satul Global". Acesta e si ultimul sens al coincidentei care face ca, in aceste zile, atit la Praga cit si la Belgrad strazile sa fie pline. (Pavel LUCESCU)