Holodomor (I)

Iasul va fi inclus, luna aceasta, in manifestarile comemorative care marcheaza scurgerea a 75 de ani de la teribila foamete din Ucraina din anii 1932-1933, care a dus la moartea a milioane de oameni. Termenul "Holodomor" prin care statul ucrainean desemneaza aceasta tragedie are, in ciuda asemanarii fonetice cu "Holocaust", o etimologie ucraineana care trimite la "moartea prin infometare". Este vorba de infometarea taranilor ucraineni sub patronajul regimului sovietic, ca urmare a deciziilor si politicilor aberante dictate de Stalin si subordonatii sai in acea perioada.

Inainte de toate, citeva vorbe despre evenimente. Trebuie spus ca foametea din 1932-1933 nu este decit o tragedie, cea mai mare, dintr-o serie de tragedii petrecute pe teritoriul Uniunii Sovietice. Razboiul impotriva propriilor cetateni declansat de comunisti prin campaniile de colectivizare si "deculacizare" (lupta impotriva "chiaburilor", tarani mai mult sau mai putin instariti) facuse deja milioane de victime pe teritoriul sovietic. Inaintea "marii foamete", republica sovietica Ucraina mai trecuse prin foametea sovietica, cauzata de (dez)organizarea agriculturii dupa aberante criterii ideologice, de continua vinatoare de vrajitoare indreptata impotriva culacilor (de fapt, segmentul cel mai activ in agricultura), impotriva tuturor celor care detineau depozite de alimente sau recoltau fara permisiunea regimului, in fine, impotriva celor care nu faceau fata sau se sustrageau rechizitionarilor fortate stabilite conform unor cote de productie iarasi aberante si nerealiste. In conditiile in care Ucraina era covirsitor agrara (pina la 85% din populatie locuia in zona rurala), este de imaginat impactul devastator pe care l-au avut aceste masuri asupra populatiei. Inaintea marii foamete, ucrainenii erau deja slabiti, infometati, hartuiti si imputinati.

Marea foamete a fost rezultatul radicalizarii politicii sovietice din Ucraina de "transformare a agriculturii". Sovieticii au decis in 1931 "colectivizarea totala" in Ucraina si au fixat o cota de productie imposibil de atins (de doua ori si jumatate mai mare decit in cel mai bun an agricol dinainte de colectivizare). Rezistenta taranilor ucraineni fata de aceste politici, dar mai ales incapacitatea lor de a le face fata au inversunat autoritatile de la Moscova, care manifestau deja o aversiune pronuntata fata de Ucraina, ca urmare a frictiunilor din primii ani ai formarii statului sovietic, dar si a tensiunilor istorice acumulate intre rusi si ucraineni. Taranii nu aveau voie sa beneficieze direct de munca lor, totul trebuind a fi predat la stat (sub amenintarea pedepsei cu 10 ani de inchisoare), iar redistribuirea produselor agricole era conditionata de indeplinirea cotelor care nu putea fi indeplinite.

Natura criminala a unui stat totalitar vine din faptul ca nu-si revizuieste comandamentele ideologice sub presiunea realitatii, ci, dimpotriva, isi radicalizeaza tonul impotriva acesteia. Esecul Ucrainei de a indeplini planul a atras furia Moscovei, care a ordonat pedepsirea tuturor "sabotorilor". Au fost organizate noi campanii pentru descoperirea culacilor care ascundeau cereale (in fapt, gropile ascunse pline cu griu erau de mult un mit fara acoperire in Ucraina), au fost arestati mii de oameni, unii sfirsind executati, pentru recoltarea pe ascuns a unor cantitati derizorii de cereale sau legume, distributia alimentelor la tara a fost oprita sau incetinita, in orase au fost fixate ratii de care beneficiau in special functionarii partidului si ai statului, circulatia taranilor spre orase si spre Rusia a fost interzisa.

A rezultat o mare nebunie. Milioane de oameni, femei si barbati, copii si virstnici s-au stins in chinuri groaznice cautind o bucata de piine. Culmea absurdului, multi au murit stind la coada ca sa predea recolta autoritatilor. De multe ori, grinele au putrezit pe cimp pentru ca nu mai era nimeni in stare sa le predea.

In termeni clinici, inanitia macina progresiv resursele corpului pina la distrofie, pielea imbatrineste vizibil si isi schimba culoarea, apar umflaturi dureroase si urit mirositoare, se instaleaza diareea cronica, pentru ca in final slabiciunea generalizata sa predispuna la atac de cord sau la colaps. Descrierile care ni s-au pastrat din epoca sint infioratoare. Iata citeva exemple, citate de Robert Conquest in faimoasa sa lucrare despre foametea din Ucraina. "Zapada se topea, oamenii incepusera sa se umfle, din cauza nemincarii: fetele umflate, picioarele ca niste perne, in stomac – apa, urinau tot timpul, nici nu mai apucau sa iasa din ograda… Mincau orice! Soareci, sobolani, ciori, vrabii, furnici, rime scoase din pamint, pisau si oase sa le faca faina, taiau ca taiteii talpile de la ghete si piei vechi si puturoase, fierbeau clei". Animalele de casa, pisicile, ciinii au disparut de peste tot. Povesteste un occidental: "Intr-o coliba i-am vazut gatind ceva intr-o oala; imposibil de identificat ce era – un amestec de oase, par de porc si piele, si ceva cu aspect de carimb de cizma. Religiozitatea cu care cei sase supravietuitori, dintr-o populatie de patruzeci de oameni citi existasera in acel sat, isi atinteau privirea asupra acelui amestec gretos spunea totul despre starea lor de infometare".

S-au inregistrat si numeroase cazuri de canibalism – membrii aceleiasi familii devorindu-se intre ei, capcane folosite impotriva copiilor sau ambuscade vizindu-i pe cei care nu erau din partea locului. Erau frecvente sinuciderile sau cazurile in care mamele isi ucideau copiii ca sa-i crute de suferinta. Un martor scria: "Pentru capul familiei nu poate fi nimic mai dureros decit sentimentul propriei neputinte in fata rugii disperate a mamei care nu are ce da de mincare copiilor flaminzi. Nici o durere nu poate fi mai cumplita pentru o mama decit sa-si vada copiii cu chipul schimonosit de foame". Circa 3 milioane de copii au murit atunci. Drumurile spre orase, periferiile oraselor, garile erau pline de cadavrele celor plecati in disperare de acasa pentru a gasi ceva de mincat pentru ei si familie. Militia, OGPU ii vinau peste tot.

(Continuare in numarul de miine)