Justitia ungherelor

Inca nu s-a stins ecoul descoperirii celor 157 de dosare ratacite la Procuratura ieseana. Dosite prin locuri neasteptate, de trei sau chiar de cinci ani, unele nici nu mai pot fi judecate pentru ca pedeapsa a fost deja prescrisa. Cei doi tineri procurori care au avut acribia sa controleze timp de noua luni fiecare ungher al Parchetului iesean, sa urmareasca traseul fiecarei sesizari sau fiecarui dosar penal au oferit o radiografie a aparatului de justitie. Descoperirea unui numar atit de mare de dosare penale este un fapt fara precedent in Justitia romana.
Cauzele care au determinat aceasta situatie sint de discutat. Procurorii au invocat numarul extrem de mare de dosare la care lucreaza. Cei cincisprezece procurori trebuie sa rezolve anual aproape noua mii de cazuri, situatie extrem de solicitanta pentru fiecare dintre ei. Se recunoaste astfe, indirect, ca exista una dintre conditiile favorizante pentru o calitate nesatisfacatoare a actului de justitie. Apoi, posibilitatea de a urmari parcursul fiecarui dosar este foarte redusa. Este vorba de un sistem arhaic, fara nici cel mai mic grad de informatizare, in care controlul revine bunei credinte a oamenilor. La un asemenea nivel de munca, reactia procurorilor este de a se debarasa cit mai repede de fiecare dosar pe care il instrumenteaza. Pe de alta parte, este greu de dovedit cu probe ca ar fi vorba de o pierdere intentionata a dosarelor. Lantul birocratic pare a fi, pina la urma, responsabilul principal pentru aceasta situatie.
Ceea ce implica responsabilitatea directa a procurorilor este ca se stia de pierderea unor dosare. Dar cum se face ca atit timp nu s-a intreprins nimic pentru depistarea lor? In fapt, a recunoaste ca sute de infractori au scapat de pedepse, prin simpla raportare a dosarelor la capitolul neglijente, aduce in atentie imaginea unei justitii care opereaza dupa criterii selective. Orice infractor poate scapa daca are "norocul" sau "posibilitatea" ca dosarul sau sa fie uitat pe undeva. Explicatia oferita la intrebarea de ce nu s-a considerat importanta cautarea dosarelor este ca majoritatea cazurilor erau clasate la capitolul "gainarii". Totusi, alcoolemia de peste unu la mie, evaziunile, contrabanda la scara mica sau diferite ale infractiuni de un milion de lei erau in mod sigur pasibile de detentie. Nu putem sa nu ne intrebam ce s-ar intimpla daca o asemnea situatie ar exista si la Tribunal, unde avem de-a face cu fapte mult mai grave?
Desigur, mai surprinde lipsa de reactie a pagubitilor. De ce acestia nu au semnalat pierderea dosarelor? Sa fie vorba numai de neincrederea in actul de justitie? Sau aceste sesizari au fost si ele pierdute prin aceleasi cotloane ale birourilor?
Pe de alta parte, contribuabililor trebuie sa li se dea unele certitudini in ce priveste viitorul.
Ce poate face practic Procuratura ca astfel de situatii sa fie evitate de acum incolo? Ce ar trebui schimbat in sistemul de control al dosarelor? A te baza pe buna credinta a oamenilor s-a dovedit pina la urma un esec. Prin vigilenta personala a unor procurori tineri este greu de crezut ca inevitabilele scapari birocratice din sistemul juridic vor putea fi preintimpinate. Pina acum, intr-un mod aproape clasic, cel mai mic in ierarhie si probabil cu cea mai mica vinovatie – grefiera – a avut de platit cel mai mult, prin desfacerea contractului de munca. Procurorii care au instrumentat cazurile s-au ales cu niste calificative, care oricum sint departe de a repara nedreptatile celor pagubiti. Numai masurile de acest tip nu ofera solutiile asteptate. Nici controalele periodice care ar corecta la timp scaparile. Sistemul de control al dosarelor trebuie regindit, iar informatizarea sistemului de date ar eficientiza enorm munca procurorilor.
Deocamdata, este ciudat ca o asemenea problema a fost tratata ca o chestiune administrativa, survenita intimplator si cu totul izolat la unul dintre parchetele judetene. O alta intrebare ar fi daca in celelalte parchete din tara au fost intreprinse astfel de anchete. Daca nu, de ce se considera izolat cazul din Iasi? Surprinde, apoi, reactia procurorului general al Romaniei. Acesta s-a multumit sa raspunda ca actiunile de cercetare au fost indeaproape supravegheate de Curtea Suprema de Justitie. Ca si cum, printr-o tardiva corectare, Justitia este absolvita de orice responsabilitate. De fapt, sistemul nu ar fi sperat decit ca va realiza o actiune discreta, care sa nu-i afecteze in nici un caz imaginea. Sa intelegem ca oamenii din justitie ar fi, totusi, mai solidari dintr-un spirit de casta decit atunci cind e vorba de ideea de justitie? Orice motiv care nu ar confirma aceste ipoteze ar fi intr-adevar un plus de incredere pentru institutie. (Mihai CHIPER)