Lectii de la Moscova

Sint multe lucruri de spus dupa intilnirea la virf, in mare parte esuata, de la Helsinki dintre liderii tarilor din Uniunea Europeana si Vladimir Putin. Un detaliu, daca detaliu e cuvintul potrivit pentru astfel de lucruri, ar trebui insa retinut in mod special la Bucuresti. Ca  Moscova a decis sa blocheze orice importuri de carne din Romania si Bulgaria se stia deja. Acelasi tratament fusese aplicat, intre timp, si polonezilor. Motivul invocat: riscuri de securitate alimentara pe care tarile in cauza dovedisera ca nu le-ar putea controla. Mai mult chiar, rusii si-au anuntat intentia de a interzice importurile de carne din intreg spatiul comunitar plecind de la acest pretext. Decizie care l-a determinat pe Peter Mandelson, comisarul european pentru comert, sa ameninte, destul de trasparent, cu represalii. Cum ar fi blocarea accesului Rusiei in WTO – Organizatia Mondiala a Comertului, pentru care Kremlinul se zbate de multa vreme.
"Detaliul" pomenit nu aduce nici o noutate. Lipsa de entuziasm a Moscovei fata de aderarea Romaniei si Bulgariei la UE era un fapt bine cunoscut. Dar ca Vladimir Putin sa acuze pe fata Bruxelles-ul ca nu s-a consultat cu Rusia atunci cind a decis sa accepte aderarea celor doua tari la Uniune, iata ceva cu adevarat demn de retinut. Oficialii de la Bruxelles descriau, in particular, reactia drept un sindrom intirziat al razboiului rece. Faptul in sine ar trebui sa fie atent consemnat la Bucuresti. Si nu doar la nivelul oficialitatilor, ci si la acela al opiniei publice in general. Macar pentru a contracara discursuri de genul celor debitate de Cozmin Gusa, care vrea sa creeze impresia ca daca Traian Basescu nu ar fi vorbit critic despre Rusia, atunci vecinii de la Rasarit s-ar fi grabit sa ne ieftineasca gazul. Ancorarea ferma a celor doua tari din Balcani la structurile occidentale, NATO si Uniunea Europeana, pare sa fi deranjat Kremlinul in mult mai mare masura decit am fost noi constienti. Se poate si ca serviciile secrete de la Moscova sa nu fie chiar straine de campaniile negative la adresa Romaniei declansate in Occident, adesea in momente critice ale procesului de aderare la UE si NATO. Mai ales daca ne aducem aminte cit de eficient a fost KGB-ul atunci cind a orchestrat, de pilda, inainte de 1989, campanii propagandistice impotriva instalarii rachetelor Pershing II in Europa. In aceste conditii, devine si mai limpede faptul ca rusii nu au deloc intentia sa renunte la Transnistria – toate discutiile pe aceasta tema sint pur si simplu doar pierdere de vreme – si vor incerca sa saboteze prin toate mijloacele orice demersuri de apropiere dintre Romania si Republica Moldova.
Realitatea e ca sint multe lucruri care il irita, in ultima vreme, pe liderul de la Kremlin: extinderea UE, situatia politica din Ucraina si din Georgia, ONG-uri internationale si cele rusesti, jurnalistii incomozi si, in general, orice fel de voci critice. Cu consecinte deloc neglijabile. Ucrainienii si georgienii au ramas, temporar, fara gaz sau fara electricitate. Cum s-au blocat peste noapte importurile de vin din Republica Moldova, tot asa de brusc importurile de carne din Polonia, ca si cele din Romania si Bulgaria au devenit nesigure din punctul de vedere al securitatii alimentare. Situatia e cu atit mai ridicola cu cit nu e nevoie de multa imaginatie pentru a ne inchipui cam ce standarde inalte in domeniu se asigura in Rusia.
Dar sa continuam lista. Asociatiile si fundatiile de la  Moscova au sanse mici sa supravietuiasca acum, dupa ce a intrat in vigoare o noua legislatie restrictiva. Canalele media independente sint fie inchise, fie ajung sub controlul Gazprom-ului, care devenit intre timp si principalul instrument de presiune si influenta a Rusiei pe plan extern. Cu citeva saptamini in urma, a fost asasinata, la Moscova, jurnalista Anna Politkovskaya, iar chiar in aceste zile a decedat la Londra, otravit cu Poloniu radioactiv, Alexander Litvinenko, un fost ofiter al serviciilor secrete rusesti. Ambii se numarau printre criticii cei mai incomozi si mai virulenti ai regimului Putin.
E inca greu de spus daca asasinarea lui Litvinenko, care a stirnit imense valuri mediatice in Mare Britanie si partial si in restul Europei, va determina acel declic emotional in opinia publica in stare sa duca la o reevaluare majora a relatiilor cu marele vecin de la Rasarit. E cert, insa, ca nimeni nu-si mai face iluzii din acest punct de vedere, chiar daca dependenta energetica de Rusia, care detine un sfert din rezervele de gaz ale lumii, si imperativul de a obtine colaborarea acesteia in gestionarea unor crize precum cele provocate de Iran si de Coreea de Nord au temperat in buna masura disponibilitatea Occidentului de a aborda mai apasat probleme care tin de drepturile omului, de functionarea justitiei sau de libertatea presei. Multe voci incep insa deja sa ceara deschis, precum cotidianul The Guardian, care constata ca Rusia a devenit o tara "sumbra", ca acest moratoriu sa ia sfirsit, chiar daca, din ratiuni care tin de realismul politic, legaturile cu Moscova si colaborarea punctuala pentru rezolvarea unor crize internationale majore trebuie sa continue.
Problema e ca, desi semnele erau evidente de multa vreme, multi lideri europeni le-au ignorat cu buna stiinta, facind jocul Kremlinului. Cu doar trei ani in urma, in perioada de debut a interventiei americane in Irak, Vladimir Putin era plimbat cu pompa la Paris si primit cu toate onorurile la Academia Franceza, pentru a consolida axa franco-germano-rusa impotriva Statelor Unite. Documente oficiale recente ale Uniunii Europene vorbesc de "valorile comune impartasite de cele doua parti: democratie, drepturile omului, statul de drept, principiile economiei de piata". Anna Politkovskaya si Alexander Litvinenko au simtit pe propria piele maniera in care regimul Putin a inteles sa transpuna in practica precepte generoase, de tipul celor stipulate in documentele europene. Astfel de evenimente nu faceau, de altfel, decit sa confirme temeri si avertismente mai vechi. Pe 28 septembrie 2004, un numar de 115 politicieni si experti in politica externa proeminenti din America si Europa adresau un apel sefilor de stat si de guvern ai tarilor membre in NATO si UE, in care atrageau atentia ca "actuala conducere de la Moscova s-a indepartat de valorile fundamentale ale comunitatii euro-atlantice" si le cereau acestora sa sprijine fara nici un fel de ambiguite fortele democratice din Rusia.
Probabil ca un astfel de apel incepe deja sa aiba astazi un altfel de ecou. O schimbare de ton se va petrece cu siguranta, intre altele si pentru ca pozitia singulara, dar cu atit mai demna de remarcat, a Poloniei forteaza, vrind nevrind, Bruxelles-ul sa-si revalueze relatiile cu Rusia. In plus, ultimele evenimente ar trebui sa le reaminteasca europenilor doua lucruri esentiale: 1. ca, dincolo de diferentele de nuanta, valorile fundamentale care definesc atit vechiul continent cit si America sint aceleasi;  2. ca aceste valori sint fragile si permanent sub asediu, daca ar fi sa amintim doar extremismului islamic, dar si ambitiile imperiale rusesti, si doar o reala solidaritate transatlantica este in masura sa le asigure supravietuirea.