Marea incilceala

luni, 24 ianuarie 2011, 18:39
2 MIN
 Marea incilceala

In timp ce-si admira patrunjelul cumparat la suprapret dintr-un hypermarket bucurestean, presedintele Basescu a dat verdictul: decizia ICCJ trebuie respectata. Inalta Curte hotarise ca procesul de recalculare a pensiilor militarilor trebuie suspendat intrucit este ilegal.

Opozitia a reactionat imediat. Victor Ponta l-a acuzat de Basescu de intruziune in treburile justitiei, iar mai apoi ca minte poporul cu premeditare. Crin Antonescu a subliniat ca seful statului si-a batut joc de militari si ca premierul Boc ar trebui sa raspunda penal pentru diminuarea pensiilor. Daca Traian Basescu ar fi comentat, eventual la circiuma, ca decizia ICCJ nu trebuie respectata, Ponta ar fi declarat ce a declarat Antonescu si viceversa. Intre timp, tot mai imun la intelepciune, Guvernul Boc pregateste un nou cadru legal in care sa poata continua recalcularea pensiilor. Drept urmare, pensionarii militari au anuntat ca vor continua si protestele, dar si procesele indreptate impotriva statului roman. 

Ceea ce surprinde in permanenta in peisajul politic romanesc este totala incoerenta a actorilor principali. Incorenta porneste de sus de tot, de la personajul principal, dar face ravagii pina in cele mai mici unghere ale deciziei. Pe plan politic, stinga face alianta cu dreapta ca sa combata o guvernare fara de culoare. Fara motive, stinga incepe sa se creada dreapta, iar dreapta se vede deja in locul stingii. Centrul joaca haotic, avind vise cind de stinga cind de dreapta. Periodic, apar lideri providentiali, care promit dreptate sociala, adica bani pentru mase si puscarie pentru corupti, dar niciunul nu-si poate ascunde cu succes problemele din plan "astral".
Confuzia legislativa produce cosmaruri. Investitorii fug ingroziti peste hotare, in timp ce la ghisee reapar cozile formate din cei care trebuie sa plateasca uneori doar un leu pentru contributiile sociale. Pe de alta parte, in fiecare an, Romania pirrde milioane de euro din cauza deciziilor aberante ale justitiei. Proprietatea reprezinta inca un moft, dar nu si atunci cind cel lezat joaca un rol politic, fie el oricit de marunt. La noi, nu exista institutia precedentului. Pentru aceeasi vina, unul este condamnat la ani grei de inchioare, in vreme ce altul devine vedeta de televiziune. 

Dar nimeni din zona deciziei nu e tras la raspundere. Pentru orice gest exista o explicatie, pentru orice masura, o justificare. Fiecare este ferm convins ca are dreptate, fie ca vorbim de moguli ori doar de simpli partizani. Victor Socaciu, Dumitru Pelican sau Silviu Prigoana se intrec in analize haioase in care se contrazic singuri. Dupa ce a facut o figura atit de luminoasa de revelion, Simona Sensual este asteptata sa ne scoata din incurcatura. Din toata aceasta harababura, nu poti intelege decit un singur lucru. Romania nu mai are nevoie de "eroi", ci doar de lideri normali. Pe unde-or fi?

Comentarii