Mi-nu-nat

Scandalul biletelului a impartit audienta electorala in patru grupuri majore. Anti-Taricenii vad in biletel un episod, fara comentarii, din incercarile de influentare a Justitiei de catre Grupul Rompetrol, via premier. Nu mai incape nici o indoiala. Al doilea grup, anti-Basescu, acuza "tainuirea" si manevrele intermediate de Elena Udrea pentru definitivarea unui proiect prezidential mai vechi – demiterea guvernului si declansarea alegerilor anticipate. Al treilea grup, anti-sistem, acuza deopotriva oligarhiile economice constituite in jurul celor doua palate, ne invita sa privim ca la un spectacol al degradarii democratiei si al derivei actualei puteri. Ei ne anunta ca sfirsitul tuturor este aproape, daca-i mai lasam la putere. Deci, sa rasturnam, proletar, acum ori niciodata, "mafia de la Rompetrol si pe cea de Golden Blitz"! A patra categorie, printre care ne numaram, crede ca este mai degraba mi-nu-nat decit ingrijorator ceea ce se intimpla, intr-un anumit sens. Nu este nici o urma de sarcasm ori iresponsabilitate. Sa ne explicam.
E totusi ceva in plus fata de lupta mai veche dintre palate. Iliescu, pentru a prezerva sistemul neocomunist, chema minerii, in 1991, sa-l rastoarne pe Petre Roman, riscind un razboi civil. Era metoda apartcik-ului neadaptat. Constantinescu facea torsiuni Constitutiei pentru a-l demite pe Radu Vasile in 1999. Era metoda incompetentului fricos ce mima respectarea statului de drept.
Basescu isi cauta un alt partener pentru a scapa de guvernul Tariceanu: opinia publica. Pentru prima oara, presiunile nu se mai fac in culise, cu negocieri pe sub masa, ci in vazul tuturor, apelind la resursele noastre de cultura civica si moralitate, la capacitatea de judecata limpede, ceea ce ni se pare mult mai potrivit si, intr-un anume fel, plebiscitar. Impingindu-l pe Tariceanu pe marginea ridicola a negatiilor si explicatiilor, Basescu l-a plasat acolo unde ii este locul: alaturi de lumea confuza, misunind de personaje care nu vor intelege niciodata cum va functiona un sistem juridic independent, fara sfaturile grijulii ale politicienilor.
Ceea ce se produce acum este mi-nu-nat in comparatie cu tot ceea ce s-a intimplat intre 2000-2004. Nu e o criza indreptata spre destabilizare, ci e realitatea clara ce tisneste din interiorul sistemului si care ne temeam ca se va mentine fara probleme. Adica, afacerile trans-partinice, interventiile la procurori si judecatori niciodata dezvaluite, dar totdeauna cu efecte, tacerea si complicitatea absoluta. Linistea de pina in 2004 a ajutat la consolidarea statului mafiot. Un cutremur politic, o resuscitare la 220 V ii poate scoate inima din moarte clinica. Nu putem iesi din cosmarul statului de drept cu zimbetul pe fata si cu chef de distractie. E nevoie de tratamente traumatice si retrairea experientei, chiar daca nu ne place sau ne oboseste teribil.
Indiferent cum se vor alia si se vor aseza apele aliantelor politice, cite coalitii anti sau pro-Basescu vor fi, cit mai ramine Tariceanu la putere si daca se va ajunge la alegeri anticipate, un singur lucru ar trebui sa ne preocupe: ce cutume institutionale vor ramine dupa ei? Scandalul actual e un examen de stabilire a standardelor de comportament institutional pe care trebuie sa si le insuseasca un politician. Ce inseamna trafic de influenta si cum aplicam legea in acest caz? Cind se ajunge la un conflict institutional? Cind una dintre puteri exercita atributiile celeilalte? Este si o posibilitate pentru procurori si judecatori sa invete ceea ce trebuie sa accepte din partea puterii si ce nu. Pentru cine are memorie buna si ochi sa vada, este un precedent si un prilej de renegociere simbolica dintre puterile statului.