Ministerul de Interne, un mamut care asteapta Reforma in pozitie de drepti

Nimic n-a socat mai mult opinia publica, in recentele tulburari din Valea Jiului si Oltenia, decit slabiciunea sistemului represiv al statului, mai exact al Ministerului de Interne. Este oare Romania atit de vulnerabila? Sint, oare, sistemul democratic si reforma pericole pentru ordinea publica si siguranta nationala, altfel spus, doar un regim de mina forte poate mentine ordinea publica si readuce la viata economia noastra "muribunda"? Aceste intrebari vor trebui sa-i preocupe pe toti cei care au asistat neputinciosi la "reconquista" condusa de noul "El Cid", Miron Cozma.
Oricum am judeca prestatia fortelor Ministerului de Interne, este clar ca aceasta este nesatisfacatoare. Sentimentul este cu atit mai greu de suportat cu cit nu putem recurge cu prea mare spor la cunoscutele formule, tradare, complot etc., care sa explice comportamentul fortelor de ordine. Oricare ar fi fost simpatiile politice ale unor politisti sau jandarmi, este greu de crezut ca un general si-a riscat pozitia pentru a compromite guvernarea actuala si sistemul democratic. Mai curind ar trebui sa vedem intregul complex de cauze si vinovatii, care pleaca de la virful Ministerului de Interne.
Este adevarat, SRI are, probabil, o mare parte din vina, dar noi nu cunoastem direct prestatia acestuia si de aceea nu ne putem pronunta.
Exista, apoi, o serie de vinovatii indirecte: justitia, care l-a achitat mereu pe C. V. Tudor, l-a eliberat pe M. Cozma, si presa, prin tonul ei adeseori calomnios la adresa unor politisti si demnitari (a se vedea campania feroce si nemotivata a ziarului "Adevarului" contra ministrului Dejeu). Ce autoritate mai poate avea Dejeu in fata subordonatilor sai daca este facut nemernic si om de nimic de un jurnalist? Fireste, nici clasa politica nu poate fi deculpabilizata, dar nu este locul a vorbi acum despre aceasta.
Peste toate, este clar insa ca ceva e putred in Ministerul de Interne, ceva pe care ministrul Dejeu, unul din cei mai longevivi ministri de interne pos-decembristi, n-a fost capabil sa-l inlature. Mai intii, MI n-a reusit sa-si refaca imaginea compromisa de genealogia sa totalitara, care il plasa drept mostenitorul direct al fostei militii populare. S-a vazut tratamentul la care a fost suspusa politia de catre populatia din Gorj si Vilcea. Populatia n-are incredere inca in politie: n-o simte ca un instrument al legii si ordinii publice. Este drept ca, in ultimul timp – iar aici par a fi singurele merite ale dlui Dejeu – politia a fost mai putin implicata in mari scandaluri de coruptie si pare ca si-a imbunatatit cit de cit atitudinea fata de public. Aceasta n-a dus insa la o modificare a eficientei sale.
Am vazut in recentele evenimente starea de confuzie si anarhie care a caracterizat actiunea fortelor de ordine. Nimeni nu stia nimic, trupele au fost uitate in dispozitive uneori plasate fara noima, nimeni nu le-a asigurat logistica elementara: hrana, odihna, dotare. Pina si comandantul acestei operatiuni, generalul Zaharia, declara ca a ramas izolat la un moment dat, ca sa nu mai vorbim de generalul Lupu, care parea sa fie mereu de pe alta planeta. Toate acestea arata, de asemenea, politica de cadre a MI si gradul de pregatire a oamenilor sai.
Supraponderali, speriati, lipsiti de simt de orientare in teren, iar cel mai grav, fara spirit de echipa si fara curajul de a lua decizii importante, politistii si comandantii lor au aratat ca locul lor era in alta parte. Domnul Dejeu n-a incercat sa schimbe nimic din mentalitatea ierarhiei superioare a MI. El a obtinut adeziunea acesteia (de fatada, de altminteri) prin integrarea in sistemul sau de gindire: mentinerea militarizarii si centralizarii, a privilegiilor de casta si virsta.
De altfel, nu doar politica de cadre, dar si organizarea institutiei ca atare lasa mari semne de intrebare asupra competentei dlui Dejeu in fruntea MI. In fata provocarilor prezentului, MI pare un minister prost organizat si prost condus. El se ocupa de o varietate de probleme care n-au nici o legatura intre ele: de la paza frontierelor la ordinea publica, de la administrarea arhivelor publice pina la gestiunea unui club profesionist de fotbal. Acest mamut este imposibil de reformat din interior prin simpla plasare de oameni competenti la locul potrivit. Instrumentul prin care a fost condus pina acum se baza pe sistemul militar. Domnul Dejeu a tinut de acesta cu dintii, in numele eficacitatii. Vedem acum rezultatele ei. A refuzat, de asemenea, descentralizarea, ca si renuntarea la atributii inutile: de ce ar trebui sa aiba MI un club profesionist de fotbal sau de ce-ar trebui sa apartina Arhivele nationale de MI, cind in toate tarile democratice apartin de un serviciu civil?
Pare, asadar, evident ca, pentru a fi eficace, MI are nevoie de o slabire rapida. Ordinea publica poate fi lasata in seama comunitatilor locale. Este anormal din punct de vedere al principiilor democratice ca seful politiei locale sa nu dea seama comunitatii de activitatea sa. MI ar trebui sa-si rezerve aici un simplu rol de organism de control profesional. Apoi, este nevoie de specializarea politiei si profesionalizarea sa. Nu cu recruti speriati se apara statul de drept, ci cu profesionisti bine antrenati si bine platiti. De ce trebuiau mobilizati sectoristii din Bacau sau Galati pentru a face ordine in Vilcea? Era nevoie de un detasament mobil, specializat in asemenea operatiuni. Astazi n-am mai fi avut un Costesti. (Florea IONCIOAIA)