Mitul sfarimat

Un mit este pe cale sa se prabuseasca. Dupa Watergate, Sexgate si Kremlingate, lumea politica are de a face in ultimul timp cu un alt "-gate". Sufixul, devenit emblematic pentru scandalurile in care sint implicate mari personalitati politice ale lumii, este acum atasat numelui fostului cancelar german Helmut Kohl. Parchetul din Bonn a inceput oficial investigatiile referitoare la rolul sau in finantarea Uniunii Crestin Democrate cu bani care oficial nu au fost contabilizati, fiind depusi in conturi secrete, contrar dispozitiilor cuprinse in legea germana a partidelor politice.
Atunci cind, dupa infringerea de la alegerile din septembrie 1998, spunea ca nu doreste sa fie tratat ca un monument, care risca deseori sa fie stropit de ciini, Kohl pare sa fi facut o predictie nefericita in ceea ce-l priveste. Cancelarul care a condus UCD timp de 25 de ani si Germania 16 ani si care acum este presedintele de onoare al crestin-democratilor, "arhitectul Europei unite", a recunoscut public ca a stiut de intrarea in conturile secrete ale partidului sau, intre anii 1993-1998, a circa 2 milioane de marci. Fapt de neconceput in urma cu doar citeva saptamini, germanii (si, alaturi de ei, intrega lume) se intreaba acum daca "parintele unificarii" va merge sau nu la inchisoare. Pentru ca, potrivit legii germane, Kohl poate fi condamnat la cinci ani de detentie si la o amenda egala cu venitul sau anual.
Dincolo de aspectul penal al acestui scandal care a zguduit Germania, centrul problemei este chiar finantarea partidelor politice, chestiune care declanseaza mereu discutii. Controversele se refera fie la destinatiile misterioase ale finantarii care vine de la stat, fie sint provocate de scandaluri pe marginea donatiilor oferite partidelor de catre diferite intreprinderi, institutii, organizatii sau persoane. In acest din urma caz, este inevitabil sa apara banuiala ca donatiile sint rasplatite prin contraservicii in planul deciziilor politice. Nici Kohlgate nu este scutit de acest ingredient nelipsit din scandalurile din lumea buna a politicii mondiale. Mai precis, sint puse pe tapet trei probleme: vinzarea unor tancuri de lupta in Arabia Saudita, vinzarea rafinariei est-germane Leuna concernului francez Elf Aquitaine si cumpararea, in conditii mai mult decit avantajoase, a unor locuinte ale feroviarilor de catre un consortiu german.
Ancheta poate dura insa luni intregi si este posibil ca, la sfirsitul ei, sa nu existe destule dovezi pentru ca Helmut Kohl sa fie pus oficial sub acuzare. Pericolul pentru partidele politice, dar si pentru intregul sistem democratic este insa acela al adincirii starii de lehamite la adresa lumii politice si al accentuarii neincrederii, devenita cvasi-generala, in oamenii politici. Cu atit mai mult cu cit ancheta in care este implicat fostul cancelar german este doar ultimul dintre multele scandaluri politico-finaciare din Europa, confruntata cu un val de cazuri de coruptie care au avut ca actori principali politicieni din Franta, Spania, Marea Britanie, Belgia si Italia. Lacunele aratate de sistemul politic german in ce priveste finantarea partidelor sint, de fapt, paneuropene, impunind celor in masura necesitatea imbunatatirii legislatiei in domeniul limitelor sponsorizarilor sau donatiilor catre un partid si in cel al transparentei traseului urmat pentru integrarea acestor sume in sistemul fiscal.
Crestin-democratii germani se afla intr-o situatie deloc roza. Pe linga faptul ca UCD ar putea fi obligata sa restituie sumele primite si sa plateasca amenzi in valoare de peste sapte milioane de marci, a intervenit acum si cazul urmasului lui Kohl, Wolfgang Schauble. Actualul presedintele al UCD a recunoscut, zilele trecute, ca a primit, in 1994, 100.000 de marci de la un comerciant de arme, Karlheinz Schreiber, aflat de fapt la originea intregului scandal. S-a ajuns astfel ca, in momentul in care rivalii social-democrati erau in vizibila pierdere de viteza, iar UCD reincepuse sa cistige teren, pentru crestin-democrati dezastrul sa fie foarte aproape.
Erorile sint posibile, asadar, si intr-un sistem democratic. Acesta dispune insa, din fericire, si de instrumentele care fac posibila dezvaluirea, corectarea si pedepsirea lor. Similar unui organism atacat de virusi, sistemul se apara prin intarirea puterii magistratilor care judeca marile cazuri de coruptie publica sau abuz de putere. Aceasta pare sa fie tendinta generala a Europei sfirsitului de mileniu.
Se pune insa intrebarea: cum a fost posibil ca o democratie atit de solida sa permita nasterea si perpetuarea unei maniere patriarhale in conducerea unui partid de prima mina in Germania? Acum, cind rufele murdare se spala in vazul lumii, numeroase semnale sint de natura sa sugereze ca Helmut Kohl era considerat in UCD inatacabil, iar deciziile lui – de necontestat. Motivul nu a fost neaparat faptul ca fostul cancelar avea tot timpul solutiile cele mai bune la indemina. Dupa cum se pare, autoritatea lui Kohl implica mai degraba un sistem bazat, in acelasi timp, pe resorturi de natura pecuniara si represiva. Cine-i intra in gratii se bucura de orice favor, in timp ce orice "disident" cadea definitiv in dizgratie, fiind indepartat cu primul prilej din orice functie insemnata din partid. O imagine care se potriveste mai degraba cu relatiile din interiorul partidelor unice din fostul lagar comunist, dar care a supravietuit aproape inexpicabil in una dintre cele mai avansate democratii. (Ionel AFRASINEI)

Publicitate și alte recomandări video