Monarhia

Seniorul Corneliu Coposu nu-si ascundea sentimentele monarhiste. Dimpotriva, taranistul facuse din aceasta preferinta un blazon de glorie trecuta si viitoare. Monarhia era prima institutie chemata sa salveze Romania dupa 45 de ani de comunism. Prea putini i-au dat atentie, in vreme ce majoritatea l-au injurat muncitoreste. Un alt monarhist celebru a fost Ion Ratiu, tot taranist, urmas al unei vechi familii ce luptase pentru Marea Unire. A candidat la primele alegeri prezidentiale din mai 1990, fiind zdrobit (alaturi de liberalul Radu Campeanu) de comunistul Ion Iliescu. Romanii nu l-au placut deloc, pentru ca purta papion, vorbea cu accent englezesc si se comporta impecabil.

Desi, la finele lui 1996, PNTCD a ajuns la putere, partidul a plasat ideea monarhiei (ca si proiectul revenirii la judetele istorice) in plan secund. Orice referire la rege era tratata cu spaime si bilbe politice. Fara Coposu, care murise in 1995, taranistii si-au irosit fortele si simpatia electorala in dispute interne penibile. Mai tirziu, desi toate sondajele dezvaluiau un minimum de 10% de romani monarhisti, PNTCD nici nu a mai trecut pragul electoral. (Uimitor, dar "situatia locativa" a Casei Regale va fi rezolvata de PSD si Ion Iliescu, dupa 2000!)

Dupa 2004, doar iesirea neinspirata a Principelui Radu – care se dorea presedinte de tara – a mai facut sa se vorbeasca (putin) despre monarhie. In rest, de atunci incoace, ne-am delectat doar cu informatii despre curtile voievodale tiganesti, conduse de regi si imparati romi, putred de bogati dar beneficiind de ajutoare sociale, despre pirande cu nume de masini germane, disputate de printisori analfabeti, despre castele marete si batalii pentru onoare care antrenau sute de pedestri bine antrenati in lupta cu ghioaga, dar si despre nunti princiare care provocau ambuteiaje grave, intirzieri de trenuri si rusinoase crize de autoritate.

Aproape la fel de grandioasa ca nuntile tiganesti din Romania, ceremonia casatoriei dintre printul William al Marii Britanii si Kate Middleton a atras din nou atentia romanilor asupra monarhiei. Unii au privit numai rochia de mireasa. Altii au gasit nimerit sa remarce deosebirea dintre eticheta si bunul plac, dintre nobilime si vulg, dintre traditie si superficial, dar nu neaparat in favoarea primei categorii. Dar cei mai multi au apreciat doar spectacolul. Aveai si ce vedea. Dar cind ai originalul in fata, toate incep sa-ti para o copie proasta.

Intr-o lume teribil de grabita, ideea de monarhie are, pe linga o nuanta de farmec desuet, ceva linistitor si atemporal. Se mai potriveste aceasta institutie cu Romania mileniului al treilea? Ceea ce surprinde neplacut la noi este tocmai atmosfera de provizorat, de caricatura, de mintuiala, de lipsa de ierarhie, de "sine nobilitate". De ruptura intre ce a fost si ce am vrea sa fie. De timp pierdut. De istorie furata. Dar ar fi monarhia romaneasca autentica sau s-ar lasa contaminata, la rindu-i, de dezordinea din jur? Daca da, la ce bun un rege? Dar daca nu?

De ani multi, cam de la moartea Seniorului Coposu, partidele ocolesc tema monarhiei. O fac din considerente strict electorale. Romanii par a refuza modelele exemplare, optind pentru indivizii populisti si vedetele de mahala. Cu 20 de ani in urma, un politruc a batut mar un gentlemen, in uralele isterice ale 86% dintre romani. S-a schimbat ceva de atunci? Sigur, ceva s-a pierdut. In special, increderea ca politicienii de azi pot reprezenta un reper. O fundatie pe care se poate construi ceva trainic. In acest context, este monarhia un subiect abandonat sau doar aminat? Pina cind?