Monica, baga-ti mintile in cap!

joi, 09 decembrie 2010, 18:16
3 MIN
 Monica, baga-ti mintile in cap!

La numai trei zile dupa ce Monica Macovei isi expunea varianta lansarii unui nou partid, Traian Basescu ii spune raspicat sa-si ia gindul de la proiect. "Un nou partid nu poate fi un succes", transmite presedintele fostului ministru al Justitiei, caruia ii si gaseste un loc, in insectarul birou-vitrina al PDL, alaturi de Cristian Preda. Rapiditatea cu care presedintele a pus capat reveriilor politice ale electoratului dezamagit de partidele politice, in cautare de altceva, vine sa preintimpine asteptarile si dezvoltarea de cluburi ale liberi-cugetatorilor de pretudindeni sau din PDL, dar mai ales mesajul "Nu eu ma aflu in spatele ideii. Monica, mai baga-ti mintile in cap!". Iar atitudinea e cu atit mai curioasa.

Dupa ce a umflat cu pompa cit a putut in sondaje partidul lui Dan Diaconescu prin consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu, incercind din motive inca neclare sa-l faca o vedeta, Cotroceniul blocheaza orice asteptari legitime in zona electoratului care nu mai spera la nimic dinspre panoplia partidelor actuale. Este operatiunea "inchiderea orizontului". Adica: tine-i fara oferta ca tot la noi se intorc! La cine? Deocamdata, la PDL-ul cu nuante rosiatico-penale, PSD-iste.

Pe scurt, Monicai Macovei i se rezerva de la Cotroceni o misiune martir: Mai stai, draguta, urcata pe cruce inca o tura ca se vor gasi multi sa-ti incerce starea cu o sulita infipta bine in coaste! Ideea de a transforma din interior un partid, de a-l lua de minuta si a-i arata calea de la jecmaneala banului public spre integritate, de a forma dintr-o minoritate cinstita o majoritate pe masura este doar un proiect utopic, pentru oricine stie cum functioneaza partidele romanesti actuale. A le reforma din interior e imposibil. Stie si Traian Basescu. Ca dovada, dupa nenumarate opintiri anti-coruptie, ideea de integritate a PDL este mai terfelita ca oricind dupa 2004. Revenirea in forta a fostilor primari-urmariti penal alesi sfidator in functii de conducere, zidul secretizat din Comisia Juridica creat de PDL in spatele caruia Monica Ridzi isi distruge dosarul penal fila cu fila, rabufnirile anti-coruptie arata ca acest partid se transforma din interior? Dimpotriva, oricum l-am evalua.

Din start, realist vorbind, Macovei ar avea de ales doar cealalta solutie, noul partid. Dar poate juca ea rolul acesta? Aici, Traian Basescu s-ar putea sa aiba dreptate. Doar cu Monica Macovei greu de crezut ca ar apare curind "succesul" electoral. E o chestiune de leadership, pe care fostul ministru nu il are, iar cei care au stat in preajma ei l-au simtit. Fostul ministru e potrivit pentru animat ONG-uri, initiat proiecte, regindit sisteme judiciare, atacat politicieni corupti, dar greu de crezut ca de una singura poate juca rolul unui lider mobilizator, creier al unei noi organizatii politice, chiar si intr-o tara de politicieni mai cinstiti, precum Germania. Cine a avut experienta legaturii electorale (nu profesionale!) cu candidatul Monica Macovei la europarlamentare i-a inteles limitele, a putut vedea cit de usor si crud ii este manipulata bunacredinta, cum a fost plimbata prin orase ca moastele dreptatii, fara ca ea sa inteleaga resorturile acestei bunavointe. A fost o eticheta atragatoare pe un produs electoral deloc diferit de celelalte.

In ciuda asteptarilor generale, o noua retea politica in stare sa sustina un program, sa furnizeze resurse umane de calitate, sa respecte criterii de integritate europene si, in acelasi timp, sa obtina reusita electorala, pare peste resursele de acum si dorinta societatii civile de a se implica. Dar am gresi sa respingem din start dezirabilitatea unui nou proiect politic. In fapt, e suficient ce avem? Sintem blocati pe veci intr-o bucla temporala? Ar fi bine sa cautam alternativele de cite ori avem chef, pornind de la esecurile anterioare. Experienta ne poate ajuta sa facem alegeri mai bune, cu timpul. Daca, evident, si noi ne schimbam. Nu-i dati dreptate lui Traian Basescu in aceasta privinta: nu sintem damnati pe viata. Monica, nu-ti baga mintile in cap!

Comentarii