Mosierii de stat

Dezbaterile asupra privatizarii fostelor IAS, care dureaza de mai bine de doi ani, au dau ieri in clocot. Nesocotind pozitia partidului sau, premierul Radu Vasile a retras marti, intempestiv, de la publicarea in Monitorul Oficial, ordonanta de urgenta privind infiintarea Agentiei Domeniilor Statului, act normativ care prevedea care terenuri intra in proprietatea statului si care vor fi privatizate sau retrocedate. Gestul premierului vine intr-un moment in care ministrul Agriculturii era pe cale sa repurteze, prin acest act normativ, o mica victorie in fata senatorului Trita Fanita, un adversar al privatizarii masive in agricultura. De ce este atit de importanta aceasta problema, a carei rezolvare pare imposibila in acest moment?
Disputele legate de privatizarea fostelor IAS au format in timp doua tabere adverse: cei care vor privatizare partiala, cu pastrarea in proprietatea statului a unei bune parti din totalul fostelor ferme de stat, si cei care vor lichidarea acestora, prin restituirea terenurilor IAS catre cei in drept, in limitele legii, si privatizarea a ceea ce ramine. Din prima tabara fac parte marea majoritate a politicienilor din Opozitie, sprijiniti de unii parlamentari PD, in frunte cu senatorul Trita Fanita. De cealalta parte ii avem pe adeptii actualului ministru al Agriculturii, Ioan Muresan, cu sprijin politic din partea PNTCD.
Aparent intimplator, cele doua viziuni au scos in fata doua personaje interesante: Trita Fanita, seful Comisiei de Agricultura din Senat si omul care, prin firmele sale, detine o pozitie de monopol asupra tranzactiilor de cereale din Portul Constanta, si ministrul Agriculturii, Ioan Muresan, om cu viziuni reformiste, dar – punctul sau slab – avind calificare de electrotehnist.
Acest aparent paradox al vietii politice din ultimii zece ani vine din faptul ca Ioan Muresan, cel dintii ministru al Agriculturii care vrea sa miste lucrurile din domeniu, incremenite de ani de zile, este o persoana din afara sistemului. La noi exista prejudecata ca reforma este gest pur tehnic si nu unul de natura politica. De fapt, pozitia sa de om din afara sistemului constituie mai degraba un avantaj. In Romania ultimilor ani, fie ca este vorba de un simplu angajat al unei directii agricole judetene, functionar in minister, ministru sau sef de comisie parlamentara, toti responsabilii din domeniul agricol au fost recrutati din fostele structuri de stat sau cooperatiste din agricultura. Desi pare un amanunt neesential, evolutia reformei in acest domeniu a aratat ca viziunea unei bune parti a specialistilor in agricultura, care populeaza toate partidele, este tributara unei perceptii deficitare a economiei de piata.
Din explicatiile care s-au dat privind reforma in agricultura, doua au fost ideile cele mai des folosite de catre oponentii unei piete agricole total libere, in care statul sa aiba doar un control la nivel legislativ si nu prin detinerea de teren agricol. Este vorba, in primul rind, de necesitatea de a exploata pamintul pe sole compacte, actuala farimitare a proprietatii fiind absolut neproductiva, si in al doilea rind, asigurarea de catre stat a rezervelor de cereale necesare pentru consumul curent de alimente de baza, piata privata nefiind in masura sa faca fata acestei cereri asa-numite strategice.
In ce priveste prima chestiune, majoritatea specialistilor din agricultura sustin ca ar fi fost mai bine sa nu se fi desfacut fostele CAP, pentru ca pamintul sa poata fi lucrat pe sole compacte. Lucru in mare parte corect. Prin urmare, spun acestia, nu trebuie facuta aceeasi greseala cu IAS-urile. Acestea insa, desi detin sole mari, se confrunta cu o alta problema din cauza careia sint, in majoritate, neperfomante: proprietarul, care este statul. Problema pare a avea o rezolvare simpla: schimbarea proprietarului, fara a schimba structura proprietatii.
De ce se opun unei asemenea solutii aparatorii structurii actuale a proprietatii? Aici intervine cea de-a doua idee despre care vorbeam mai sus, anume aceea ca vor interveni noi crize ale griului, ale piinii etc., pentru ca proprietarii privati nu vor mai cultiva dupa anumite planuri stabilite la nivel national, pentru asigurarea pe piata a minimului necesar de alimente considerate strategice. O teza cu impact electoral, dar falsa.
Ea arata faptul ca toti cei care o sustin nu au inteles inca mecanismul de functionare al economiei de piata. Nu este cazul sa discutam despre Trita Fanita, care are in primul rind un interes comercial pentru pastrarea monopolurilor in agricultura. Restul sustinatorilor acestei teze, desi, cel putin aparent, neinteresati decit de bunul mers al agriculturii, se inseala atunci cind cred ca siguranta alimentara a Romaniei este asigurata doar atunci cind exista maldarul de grine in curtea statului, pe care sta cocotat un ministru cu principala misiune de a-l imparti cit mai rational. Experienta vecinilor nostri arata ca piata libera rezolva singura aceasta problema. De altfel, desi nu avem o economie de piata decit oarecum functionala, s-a dovedit ca toate anunturile apocaliptice privind iminentele crize ale piinii sau griului, lansate de citeva ori in ultimii ani, n-au fost decit simple presupozitii; piata, asa cum este ea in Romania, le-a contrazis la timp.
Un economist occidental, bun cunoscator al estului Europei, spunea, in urma cu aproape opt ani, referitor la Polonia, ca, in multe domenii, este important ca "ceva se misca", daca alternativa este incremenirea lucrurilor. "Faptul ca ceva se misca, desi poate in directie gresita momentan, da sperante ca, mai tirziu, se poate ajunge la calea cea buna. Cind insa nu se face nimic, putem fi siguri ca niciodata nu se va ajunge la ceea ce e bine", spunea acesta. In agricultura romaneasca, cit timp in fruntea acesteia a fost un specialist, fie el din PDSR, PUNR sau PNTCD, nu s-a clintit nimic in mod vizibil. Poate ca legile electronistului Muresan nu sint neaparat cele mai bune. Insa acesta a demonstrat, cel putin, ca are incredere in economia de piata. Ori, fara aceasta incredere, nu vom face decit sa reanimam acea clasa a agronomilor influenti, printre care cei mai de jos erau multi dintre directorii de IAS, si care controla practic agricultura romaneasca impreuna cu ineficienta sa. Adica asa-numita clasa a mosierilor de stat, ce ar putea fi adusa din nou in prim-plan de dragul asa-zisei "sigurante alimentare strategice a Romaniei". (Claudiu RAUS)
Transplantul orgoliilor
Transplantul de inima de acum doua saptamini de la Bucuresti a aprins vii dispute in lumea medicala. Totusi, destui specialisti din tara au aplaudat aceasta reusita si au recunoscut cu fair-play ca, indiferent de rezultatul final al operatiei, aceasta reprezinta o premiera absoluta in lumea medicala romaneasca. La Iasi, insa, premiera a fost receptata si cu o anume mihnire si, probabil, invidie din partea celor care, la rindul lor, puteau sa devina primii medici din tara care ar fi realizat un transplant de inima. Seful Centrului de Cardiologie din Iasi, prof. dr. George Georgescu, aprecia ca transplantul cardiac de la Bucuresti a fost posibil mai ales datorita sustinerii financiare de la bugetul de stat. Specialistii din tara, nu doar cei de la Iasi, sint de acord ca, de aceasta data, politica Ministerului Sanatatii a fost de a pompa bani intr-un singur loc pentru ca si medicina romaneasca sa se poata lauda cu o realizare de virf.
Cit de oportuna a fost aceasta politica se poate vedea si din reactiile care au aparut dupa operatia de transplant. Profesorul George Georgescu spune ca sustinerea financiara a centrului in care s-a reusit transplantul s-a facut cu banii pe care trebuia sa ii primeasca Centrul de Cardiologie din Iasi, care, ar fi putut, astfel, sa rezolve mult mai multe probleme decit ceea ce s-a rezolvat la Bucuresti prin operatia de transplant de cord. De aici se poate trage concluzia ca acest virf al realizarii medicale a fost atins printr-o evolutie nefireasca a lucrurilor. Normal ar fi fost ca fiecare Centru de Cardiologie din tara sa primeasca sume de bani proportional egale si de aici sa se ajunga, intr-un tirziu, si la realizari de genul acestei operatii, care, in acest moment, cu greu poate fi egalata de catre o alta echipa din tara. Faptul ca transplantul a fost realizat la Bucuresti intr-un moment in care celelalte centre de cardiologie se confrunta cu destule probleme mai tine si de orgoliul specialistilor de acolo de a fi, cu orice pret, primii din tara care reusesc sa faca ceea ce in Vest a devenit o practica obisnuita.
Pe de alta parte, realizarea transplantului de inima in acest moment naste doua intrebari. Prima, dezvoltata intr-o oarecare masura mai sus, tine de situatia cercetarii de la noi. Si nu ne referim doar la cea medicala. In conditiile in care acest domeniu al cercetarii abia mai rasufla, e aproape socant ca se realizeaza astfel de lucruri marete. Explicatia e simpla: orgoliul. In primul rind al specialistilor care au realizat transplantul si, apoi, al factorilor de decizie din Ministerul Sanatatii care au vrut cu orice pret ca medicina romaneasca sa atinga acest virf.
A doua problema se refera, inevitabil, la starea actuala a sistemului sanitar romanesc. Nu reprezinta o noutate ca, de cele mai multe ori, din lipsa fondurilor necesare, la noi inca se moare in urma unor afectiuni minore, asa cum s-a intimplat cu ceva timp in urma la Iasi, cind o fetita de doar un an a murit inecata cu un bob de fasole din cauza ca medicii nu dispuneau de o simpla penseta speciala. Si din acest punct de vedere contrastul este incredibil si el dovedeste din nou ca evolutia fireasca a lucrurilor este de la baza catre virf si nicidecum construirea cu orice pret a unui virf, chiar daca terenul de dedesubt e vraiste. Desi poate parea paradoxal, in conditiile in care in Vest transplantul de inima e o practica obisnuita de zeci de ani, daca privim lucrurile din acest unghi, operatia de la Bucuresti a avut loc mult prea devreme. In plus, se mai pune si problema clientelei. Acum, banii au venit de la buget. Chiar daca se spune ca pentru sanatate iti dai toata averea, totusi, cine are o suta de mii de dolari pentru un transplant de cord? Nu oricine isi permite sa isi puna o inima de o suta de mii de dolari. E mai mult decit interesant de vazut cind va avea loc urmatorul transplant de cord la noi in tara. Si e cel putin la fel de interesant daca exista cineva care, dispunind de acesti bani, alege sa i se faca operatia in Romania in loc sa mearga intr-o clinica din Vest, acolo unde experienta cadrelor medicale in astfel de interventii confera o mai mare siguranta a reusitei. (Marius TUCA)