Nationalism second-hand

Primirea UDMR in guvern, dupa alegerile din 1996, va avea ca efect – prognozau analistii la acea vreme – accentuarea laturii nationaliste a discursului politic al opozitiei. Chiar asa s-a si intimplat si, cum era de asteptat, opozitia, nu numai cea radicala, a avut oarecum de cistigat. Ceea ce n-a prevazut mai nimeni a fost ca antidotul pregatit in coalitie va fi de aceeasi natura. Intii soptit, apoi eufemistic si la urma de-a dreptul, politicienii de la putere au inceput sa frecventeze figurile populist-nationaliste. Asa se face ca in doua ocazii – discutarea legii invatamintului si a legii administratiei locale – au ajuns sa-si boicoteze propriile proiecte de legi. Nationalismul puterii nu are – cum s-ar crede – altfel de argumente (mai "luminate") decit cele ale opozitiei. Dar are marele dezavantaj de a fi duplicat, contrafacut si, mai ales, produs fara vocatie.
Ce s-a intimplat in Serbia lui Milosevici in ultimii ani ar trebui sa fie invatatura de minte pentru cei ce se hazardeaza pe un drum care nu este al lor. In Serbia, opozitia s-a grabit sa imprumute limbajul nationalist de tip Milosevici, pornind de la premisa rudimentara ca este in mod sigur aducator de voturi. Rezultatul a fost ca electoratul a ales discursul nationalist original si nu pe cel second-hand al opozitiei.
Acest lucru ar trebui cunoscut de toti cei care spera ca voturile sa le vina automat doar daca deschid gura pentru a spune ceva despre Transilvania – ceva ce oricum Corneliu Vadim Tudor a spus de mult. Democratii, liberalii sau taranistii care s-au agitat pe cimpul problemei maghiare nu au avut mai nimic de cistigat, si acest lucru se vede din sondaje – din care rezulta ca altceva asteapta populatia de la actuala putere. De cealalta parte, electoratul nationalistilor este limitat si rigid. PRM a atins maximul ascensiunii sale atunci cind, in perioada mineriadelor, a agitat problematica justitiei sociale si nu pe cea a "cauzei nationale". Iar la ultimul sondaj a revenit la traditionalul 9-10%.
Scandalul iscat de pe urma unei declaratii sibilinice a generalului Wesley Clark, referitoare la desuetudinea tratatului de la Versailles, arata cit de rudimentara este viziunea despre politica a unor demnitari romani. Un Gabriel Tepelea, stiind din stele ca vorba despre Transilvania aduce noroc, s-a imbatosat pentru a cere explicatii Casei Albe. Felul in care liderul taranist a tratat cuvintele generalului NATO este tipic: alarmist, suspicios, diletant, fara sa fie sigur de sursa, scotind din context si interpretind abuziv. Este practica perfectionata intr-o buna parte a lumii politice si a presei in perioada crizei din Iugoslavia, cind nationalistii romani si-au concentrat eforturile pentru a depista dusmanii dinafara, lasindu-i in pace, temporar, pe cei dinauntru.
Singura voce din sfera actualei puteri care critica in mod convins, constant si argumentat nationalismul este cea a ministrului Afacerilor Externe, Andrei Plesu. Pozitia lui Plesu este de buna seama ingrata, de vreme ce prin declaratiile sale intra in mod clar in conflict cu vedete ale cauzei nationale, cu care altfel este nevoit sa colaboreze. Ceea ce il doare acum pe Plesu este utilizarea temelor de politica externa in campanii populiste, asa cum se tot intimpla de cind NATO a cerut sprijinul Romaniei in criza din Iugoslavia. In comunicatul pe care l-a emis pe tema recentului "scandal Versailles" MAE nu se sfieste sa-i acuze de duplicitate pe cei ce se dau mari europeni si, in acelasi timp, incearca (inutil, cum am vazut) sa cistige voturi exploatind spaimele natiei. Curajul lui Plesu va avea ca efect – a devenit o regula – inrautatirea imaginii lui Plesu in tabara taranista. Doar nu v-ati fi asteptat ca Tepelea sa apara la televizor si sa recunoasca faptul ca a comis o neghiobie. (Adrian CIOFLANCA)
Poate Europa singura sa-si faca curat in casa?
Dupa numai noua sedinte, dintre care ultima a durat doar 35 de minute, liderul kurd Abdullah Ocalan a fost condamnat la moarte pentru "tradare si tentativa de divizare a Turciei". Toata lumea se astepta la aceasta sentinta, inclusiv condamnatul care, convertit brusc la valorile democratiei, a incercat sa explice ca nu a vrut altceva decit sa apere interesele minoritatii kurde si a cerut sa fie lasat in viata pentru a putea dezamorsa orice tensiune ce ar putea sa apara si care ar duce la moartea unor cetateni nevinovati, din Turcia sau de aiurea.
Cam asa ar suna o stire scurta legata de evenimentele derulate marti pe insula-inchisoare Imrali din vestul Turciei. In functie de orientarile politice sau sentimentale pe care le ai, poti repede comenta, pe de o parte, ca ce-mi e Kosovo, ce-mi e Kurdistan, dupa cum lesne se poate face apropierea intre eroii albanezi din UCK si teroristii PKK, rebelii nord-irlandezi membri ai IRA sau separatistii basci care activeaza in ETA. Si tot simplu ar fi sa spui, pe de alta parte, cu un cinism voios si bine temperat, ca intotdeauna invingatorul (in cazul de fata democratiile occidentale in frunte cu SUA) stabileste regulile, bune sau rele, iar noi, pragmatic vorbind, trebuie sa fim musai de partea lui, fiindca, sa fim seriosi, cui ii mai pasa in ziua de azi de consecintele pe termen lung, mai ales daca nu-s ecologice?
Adevarata problema nu este insa ce se va intimpla cu Ocalan (oricum, prin recursuri si intimpinari, pelteaua va fi lungita pe parcursul citorva ani), ci situatia cu care se confrunta Turcia in acest moment. De teama actelor teroriste cu care s-ar putea trezi confruntate, aducindu-si in fine aminte si in acest caz de nobilele principii ale drepturilor omului, precum si dintr-o anumita jena provocata de apropierea (nu doar spatio-temporala) dintre evenimentele din Iugoslavia si cele din Turcia, democratiile occidentale au inceput sa faca presiuni asupra guvernului de la Ankara pentru salvarea vietii lui Ocalan si acordarea de drepturi minoritatii kurde. Iar autoritatile turce stiu foarte bine ca, in cazul unui refuz, alternativa ar fi inchiderea, cel putin pe termen lung, daca nu definitiva, a portilor UE in nasul lor. De altfel, intr-un editorial al cotidianului liberal turc "Radikal", se afirma clar ca "daca vrea sa ramina membra a lumii democratice, Turcia trebuie sa accepte ca pe teritoriul ei exista si kurzii, carora trebuie sa li se respecte nevoia de identitate proprie". Si, tinind cont de faptul ca judecatorul militar a fost inlocuit, la mijlocul procesului Ocalan, cu unul civil, iar primul ministru s-a declarat ferm impotriva pedepsei cu moartea, ar putea fi consemnate semne suficient de clare, chiar daca timide, ca presiunile occidentale nu sint chiar inutile.
Pe de alta parte, insa, ministrul afacerilor externe a afirmat raspicat ca "vom ignora orice ingerinta si orice sfat din partea altor state", un lucru normal atita vreme cit tara este condusa de nationalistii de stinga ai premierului Bulent Ecevit, antieuropeni in numele ideii de suveranitate nationala, aliati cu extremistii de dreapta ai MHP, care viseaza o mare uniune cu musulmanii din Asia Centrala si Caucaz. In fond, Turcia asteapta de 35 de ani in anticamera UE si, gratie ajutorului consistent al SUA, n-a dus-o chiar rau. Pe deasupra, exact aceeasi parere o impartaseste si armata care, intimplator sau nu, este din ce in ce mai prezenta in viata publica, hotarita, cel putin la nivelul declaratiilor, sa apere suveranitatea si spiritul laic impuse de revolutia lui Kemal Ataturk.
Ce se va intimpla intr-o Turcie aflata acum intre ciocanul democratic extern si nicovala nationalismului intern, asteptind un semn de la fierarul din Washington, ramine de vazut. Oricum, in mai putin de un an, Europa se vede confruntata la ea acasa cu mari probleme, care pun in pericol stabilitatea intregului continent. Mult mai clar decit in cazul Kosovo, interesele europene si americane in Turcia sint divergente. In criza iugoslava americani au pornit scandalul si, la sfirsit, au pasat pisica reconstructiei in curtea europeana. Daca si in cazul Turciei Washingtonul va avea ultimul cuvint, Europa Occidentala poate oricind sa se consoleze cu gindul ca, oricum ar fi, suprematia in moda, parfumuri si gastronomie nu i-o pune nimeni la indoiala. (Marius CRISTIAN)