Caută 
3 MIN
Am urmarit ceremonia, amplu jucata pe televiziuni, prin care partidele de la guvernare, PDL, UDMR si PUNR, si-au asumat protocolul politic referitor la ratificarea Tratatului privind stabilitatea, coordonarea si guvernanta in cadrul Uniunii Economice si Monetare. E clar ca au facut-o cu oarece regrete, dupa dezmatul din ultimii trei ani, cel putin. Cu limba de lemn a reformistului „de dreapta" au vrut sa arate cum „populismul este trimis in istorie", daca nu ars pe rug, iar „stabilitatea", „sanatatea" si „cresterea economica", sa vezi minune!, asigurate. Treaba cu cresterea asigurata e o poveste mai complicata, greu de explicat si de unii economisti. Un singur lucru trebuie sa retina romanii, ne rezuma Ilie Serbanescu, „cu cit va fi mai mic deficitul, cu atit se va fura mai putin."
Mingea ajunge, sub aceasta forma, pe terenul opozitiei. Tropaind pe margini, pregatita sa vina cu propria clientela flaminda, ce asteapta contractele cu statul si generozitate la tot soiul de cheltuieli publice, acest Tratat ii sta USL ca un os in git. Adrian Nastase spune ca „este lipsit de sens", ca se poate mai tirziu, fiindca tratatul ramine deschis pentru aderare si dupa luna martie. Ion Iliescu face si el opozitie: „Nu ne obliga nimeni. Nu inteleg aceasta graba (…) Nu poti impinge de la spate o tara sa se angajeze (…) Chiar daca mergi cu constiinta ca mergi la taiere, dar macar sa stii de ce si cum." Victor Ponta si Crin Antonescu, liderii de jure ai USL, s-au pronuntat pina acum pe aceasta tema, dar trebuie urmarit cum va justifica USL sustragerea de la semnarea Tratatului de stabilitate financiara.
Cui foloseste o tergiversare? Ce explicatii serioase ar fi?
Alternative nu exista. Doar sa faca Romania ceva de capul ei. Originalitatea noastra ne-a costat insa enorm: capitalismul cu „fata umana" al lui Ion Iliescu si tratatul cu URSS din anii 1990 ne faceau originali in raport cu ceea ce se intimpla in rasaritul Europei, cu celelalte state care isi deschideau pietele si permiteau concurenta economica, optind clar pentru clubul de securitate NATO. Cu totul iesiti din comun am fost cu inventia „capitalismului de cumetrie". Originali am tot fost si mai sintem atunci cind ne referim la justitie, originali sintem inca atunci cind este vorba de transparenta cheltuielilor publice. Originalitatea si sovaiala ne-au plasat intotdeauna intr-o zona tulbure, gri a valorilor si optiunilor strategice, a constructiei institutionale si politicilor economice.
Pentru a justifica aminarea, mentorii USL se leaga de exemplele Cehiei sau Marii Britanii, tari cu economii, institutii, disciplina bugetara si reflectie politica (sceptic) europeana, complet diferita de ceea ce are nevoie si poate articula Romania. Bucurestiul este insa foarte departe de pozitia de a face fata crizei pe propriile lui picioare. In conditiile in care pietele sint cel mai sever arbitru al crizei, pentru constructia increderii aceasta umbrela nu are cui sa strice. Insa lipsa tratatului ne poate costa destrabalarea populista. In absenta lui vor putea continua multe dintre afacerile mogulilor si baietilor destepti de pretutindeni cu statul. Este o problema de supravietuire a unei pletore transpartinice, pentru care singura afacere posibila si inchipuita poate fi doar cu statul. Asa se explica multe dintre cele 40.000 de proiecte de investitii publice, in valoare de zeci de miliarde de euro, ramase neterminate in diferite stadii, intrerupte la schimbarea puterii sau la terminarea „tunului." Asa se explica de ce 25% dintre angajatii cu functii de conducere la stat au firme sau sint apropiati unor firme prin care deruleaza contracte cu institutiile pe care le conduc. Disciplina financiara, bugetele multianuale, deficitele atent urmarite ii vor scoate treptat din angrenajul parazitar.
Acest Tratat va fi una dintre piesele noii ordini economice si politice europene, e un regim economic in care ne angajam intr-un moment de mare criza. Intrebarea este de ce Iliescu&comp trag de timp, nu cu argumentele pertinente si solide ale unor economisti, ci doar pentru a pastra apele tulburi prielnice marilor si micilor rechini.
P.S.: Sa facem deosebirea intre transparenta si principiile bunei guvernari, promise ONG-urilor de Victor Ponta & Crin Antonescu si acceptate ad-literam de d-na Alina Mungiu Pippidi, cu neasteptata naivitate. Promisiunile nu-i costa nimic. Angajamentul scris catre UE ii descalifica drept parteneri credibili, fara a mai vorbi de penalizarile imputabile Romaniei.
