Paradoxul fotbalului englez

Unul dintre motivele pentru care fotbalul a devenit sportul-rege este imprevizibilitatea. Prin particularizare, unul dintre aceste motive este acela ca doua echipe din Anglia vor juca finala Ligii Campionilor exact in anul cind nationala Albionului a ratat calificarea la EURO 2008. Exista numeroase cazuri in fotbal cind perioadele de virf ale nationalei nu coincid cu cele ale echipelor de club: Olanda, care a explodat ca "portocala mecanica" dupa glorioasele ispravi ale lui Feyenoord – Ajax; Spania – multa vreme in elita fotbalului continental prin tridentul Real – Barcelona – Valencia, dar cu o nationala mediocra in raport cu asteptarile; chiar si Romania, in anii ’70, in anul de triumf al Stelei la Sevilla si in ultimii ani. Fenomenul este foarte greu de explicat si tine de mai multi factori, nu neaparat in concordanta cu sportul, ci si cu psihologia sau ambientul. Anglia fotbalistica recidiveaza pentru ca anul trecut exact aceleasi trei echipe (Liverpool, Manchester United si Chelsea) erau in semifinalele Ligii Campionilor. Insa trofeul a fost cistigat de AC Milan, iar performanta britanica a trecut in plan secund, fiindca toata lumea se minuna cum de "rosso-nerii" au cistigat Liga la un an dupa ce Italia s-a incununat drept campioana mondiala, si asta in ciuda sechelelor scandalului "Calciopoli".

Exista o explicatie simplista a fenomenului, valabila in cea mai mare proportie pentru Spania, partial pentru Anglia, dar in nici un caz pentru Romania. Daca in majoritatea tarilor cu nivel mijlociu si o buna parte a celor cu nivel inalt, visul oricarui tinar fotbalist este sa ajunga in nationala, in Spania copiii nu viseaza nationala lui Aragones, ci sa se umple de bani la Real sau Barça. Cei mai multi nu reusesc, fiindca cluburile bogate au o arie de selectie egala cu mapamondul si astfel s-a facut ca la ultima Cupa Mondiala sa fie mai multi internationali spanioli de la Valencia sau Atlético decit la cele doua mari cluburi. Franta, care are, probabil, cel mai bun lot national din Europa sau chiar din lume, isi aduna vedetele tot din Premier League, mai putin din Bundesliga sau Serie A si mai putin din campionatul autohton, care s-a dezobisnuit sa mai produca invingatoare de Cupe Europene. Nu este cazul Angliei, fiindca mai toate vedetele echipei nationale sint de acasa: Gerrard, Lampard, Rooney, Ferdinand, Terry, cei doi Cole sau imberbul Walcott, toti joaca in Premier League si sint sub ochii selectionerilor.

Semnul de exclamare nu se poate adauga la performanta celor trei echipe engleze, ci la neimplinirea nationalei. Ca toate echipele bogate (si cele din Premier League sint cele mai bogate), granzii Insulei si-au bucsit loturile cu vedete de import, ceea ce nu a insemnat exodul masiv al marilor vedete in fel de fel de campionate. Spiritul inconfundabil si greu de descris in cuvinte al fotbalului englez devine contagios. Fotbalisti africani sau sud-americani, obisnuiti sa se tavaleasca prin careuri cersind cite un penalty sau sa se certe la nesfirsit cu arbitrii, se molipsesc de la vedetele britanice, care devin, chiar fara voia lor, modele. Fotbalistul care nu se poate dezbara de moravuri "latine" este eliminat din sistem, ca o masea stricata. Poate de aceea, cu exceptia lui Dan Petrescu (care a redevenit subit "latino" imediat ce s-a intors acasa), ai nostri jucatori n-au facut purici prea multi in Anglia. Valabil si pentru Adrian Mutu. Fotbalul din Premier League nu este croit pentru fanfaroni, carora le preda lectii usturatoare. Ce poate fi mai jenant pentru Mourinho-gura-bogata decit prima calificare a echipei Chelsea in finala Ligii Campionilor imediat dupa plecarea sa, cu obscurul Avram Grant pe banca?

In privinta corectitudinii, fair-play-ului, atmosferei de pe stadioane si chiar a calitatii investitiilor, fotbalul din Premier League nu poate fi egalat. Cit despre rateul nationalei, este o alta tema de discutie, insa poate fi o situatie punctuala, generata si de instalarea curioasa a perdantului Steve McClaren pe banca, pe fondul unei inexplicabile crize de antrenori autohtoni din Anglia. Daca boala nationalei este cronica, vom afla doar peste citiva ani buni.