Partitura coabitarii

Ceva de neconceput cu o luna in urma, de neimaginat prin vara. Fata in fata, Traian Basescu si Victor Ponta discutand, in sfarsit, la Cotroceni. Reci, protocolari, dar schimband propozitii, nu acuzatii. Concilianti si rationali, la sfarsitul unui an in care aproape totul a fost bulversant si irational. Reconcilierea nu convine nici unei parti aflate acum in razboi electoral. Inaintea demararii campaniei oficiale este, traditional, randul discursurilor taioase, a juramintelor de dusmanie eterna, a mobilizarii generale, si abia dupa alegeri, la urma, etapa negocierilor sau tradarilor. Ironic, campania incepe exact pe dos. Stanjeniti, fiindca au fost prinsi pe picior gresit, liderii USL si PDL au defilat la TV sa(-si) explice ce inseamna „normalitatea". Scenariul inca nu-l pot configura in toate detaliile si fiecare are banuielile lui.

Ce se intampla? Se pun bazele unei aliante politice dupa 9 decembrie? O speculatie prea tare in urma unei singure zile. Cu siguranta, insa data de 7 noiembrie a fost testul unei formule de coabitare, sub atenta observare a Occidentului, in conditiile unei serii de urgente nationale, amanate intregul an din cauza crizei politice. Macar de ochii delegatiei FMI aflate la Bucuresti ori a celei a marilor companii americane in drum spre capitala Romaniei, de alte discutii cruciale legate de bugetul UE pe anii 2014-2020, de acordurile cu BM, cele viitoare de la Consiliul European, un asemenea moment trebuia sa aiba loc pentru a nu se produce o serie de derapaje cu consecinte incalculabile pentru stabilitatea economica si sociala.

Cei doi au ajuns in postura de jucatori rationali si nu deterioreaza situatia, fiindca au de pierdut pe termen lung. Cu sustinerea externa pe care o are, Traian Basescu va ramane presedinte. Cine incearca sa-l suspende, riscand o criza constitutionala, va atrage sanctiuni majore pentru Romania, Occidentul transimtand ca nu glumeste. La randul sau, Ponta spera sa fie inca o data desemnat premier si se asigura ca nu-l matura valul. Fara macrostabilitatea asigurata de FMI, anul 2013 va fi un an cumplit, cu o probabila scadere economica, cu rambursarea imprumutului FMI, o crestere a inflatiei si reducerea veniturilor reale ale populatiei s.a.m.d.

Asa se face ca avem un Basescu invins si un Ponta rational. Un Basescu resemnat pentru ca l-a numit ministru al Sanatatii pe Raed Arafat, simbolul manifestatiilor anti-prezidentiale si anti-guvernamentale din ianuarie; un Basescu cu botul pe labe, dupa ce a acceptat intalnirea de la Cotroceni in conditiile impuse de Ponta, adica fara membri ai cabinetului, cum se ceruse, expres, in invitatia oficiala. In acelasi timp, avem un premier pacificat, scos din rolul de cheguevarist, al declaratiilor anti-FMI, al scoaterii multimilor in strada. Un premier cu nimic mai plastic, mai rebel, mai razboinic ca Emil Boc sau Mihai Razvan Ungureanu, redus la profilul unei tehnician de cabinet.

Poate fi, conjunctural, un joc de scena, golit de continut al co-presedintelui USL. Dar e destul ca aceasta aparenta, semnalul de a accepta o cobitare, sa produca, treptat, o sciziune majora in cadrul USL, fiindca nu este registrul in care functioneaza alianta. Crin Antonescu, in irationalitatea sa, nu a dorit sa gireze normalitatea institutionala. A transat-o scurt: nu are ce discuta cu Basescu. Ministri liberali au absentat de la investitura de la Cotroceni, in timp ce Dan Voiculescu vede peste tot agenti infiltrati ai presedintelui. Discutia dintre Ponta si Basescu a fost impotriva dorintei lui Antonescu, dar mai ales peste capul lui Dan Voiculescu. Prin urmare, noua partitura a coabitarii este cat se poate de fragila. Sustinerea Occidentului vine cu anumite conditionari legate de functionarea statului de drept, actiuni impotriva coruptiei si conflictelor de interese, transparenta in cheltuirea banilor publici. Obligatii de acest tip intra in contradictie cu agenda ascunsa a aliantei si cu interesele baronilor locali, cu ceea ce defineste functionarea transpartinica a grupurilor de interese. Fara indoiala, ele vor privi cu ingrijorare cel mai mic gest de (re)conciliere pe care Ponta il face, convins sau nu, cu valorile si normele UE. Intre castigarea increderii externe si presiunile din interiorul uniunii, Ponta va trebui sa arate, pe rand, multiplele sale fete, ca sa-si pastreze scaunul si dupa alegeri.