Peisaj cu alegatori plictisiti

Prima concluzie dupa alegerile locale de ieri e aceea ca smecheria si mistocareala tipic dimboviteana marca Sorin Oprescu in combinatie cu stiinta de vechi activist de partid a lui Ion Iliescu, principalul papusar din spatele doctorului „independent", si cu accesul la resurse pe care ti-l ofera controlul guvernarii, au avut pina la urma cistig de cauza intr-un climat electoral dominat de apatie. Spre deosebire de situatiile similare din trecut, inclusiv cea din 2004, cele doua partide aflate la putere, PNL pe fata si PSD din culise, au gestionat resurse financiare considerabile, mult mai mari ca in trecut. Atit bani europeni, cit si bani de la buget. Guvernantii au dispus astfel de sume semnificativ mai mari ca in trecut pentru tot felul de pomeni electorale de genul maririi spectaculoase a pensiilor, pentru de acum celebrele „asfaltari electorale" sau pentru repararea scolilor. Or, cu astfel de pirghii poti manevra eficient, mai ales in mediul rural, ceea ce s-a si vazut din plin la ultimele alegeri.

Acest gen de resurse nu sint neaparat decisive. S-a vazut asta de exemplu in 2004. Numai ca atunci ele au fost contrabalansate de o puternica stare de spirit populara anti-PSD care a actionat in favoarea Aliantei PNL-PD de la acea vreme. Acum PD-L nu a mai reusit insa sa gaseasca acest gen de „butoane emotionale". O parte din vina ii apartine incontestabil, dar nu putem sa nu constatam ca ne aflam si intr-un context general social si economic care s-a schimbat destul de mult intre timp. Iar rezultatul s-a vazut la vot pe 1 si pe 15 iunie. Problema e ca temele majore pe care a marsat  Alianta D.A. in campania din 2004 si Traian Basescu ulterior, respectiv coruptia, reforma din justitie, reforma clasei politice au trecut treptat in planul doi a interesului public.

De ce s-a intimplat asa? Mai intii pentru ca oricum nu exista in aceste cazuri rezolvari minune, e nevoie de timp in vreme ce oamenii asteapta solutii de tip „instant". In al doilea rind pentru ca despartirea fostilor aliati din Alianta D.A. a lasat in urma destule rani necicatrizate. In fine, pentru ca astazi desi multi continua sa se plinga, oamenii traiesc evident mai bine ca acum patru ani. Circula liber prin Europa, se gindesc mai mult la vacante, la cumpararea unor automobile sau a unor televizoare cu plasma decit la acest gen de subiecte si cu atit mai putin la framintarile de pe scena politica. Rezultatul: prezente la vot in mediul urban la un nivel de doar 55 – 60 procente fata de cele din trecut.

Aceasta apatie generalizata nu e tipica Romaniei. Ea e vizibila peste tot in lumea occidentala. Problema e ca am ajuns in aceasta stare mult prea devreme. Administratia publica romaneasca ramine una profund nereformata, ineficienta, cu comportament clientelar. Si ar fi nevoie de mutatii semnificative pentru a o pune pe roate. Din pacate asta nu pare sa fie o prioritate a romanilor. Asa ca o alta lectie importanta de tras dupa ultimele alegeri locale e aceea ca in prezent electoratul autohton s-a scindat in mare in doua parti: o majoritate complet decuplata de tot ceea ce inseamna viata publica, de ideea de interes comunitar, de aceea de implicare sociala si care nici macar nu se gindeste sa se deplaseze la vot, si o minoritate care nu depaseste in urban pragul de 30-35 de procente, ce pare sa puna pret mai degraba pe ceea ce se considera a fi „pragmatismul", „eficienta", in dauna principiilor.

Asa se face ca la Constanta, de exemplu, a fost practic plebiscitat inca din primul tur un primar care nu este nimic altceva decit exponentul unei gasti locale de interese bine consolidate, un fel de „nas" de tipul celor din povestile cu mafioti sicilieni. Premisa de baza e aceea ca primarul in functie trebuie demonstreze ca e in stare „sa faca lucruri" (sa asfalteze strazi, sa construiasca un teleferic la Mamaia etc). Nu conteaza ca mai fura si el impreuna cu prietenii sai sau ca isi mai face cadouri imobiliare.

Cum in ultimii trei – patru ani primarii au avut la dispozitie sume importante de bani (cresterea economica generala a avut efecte pozitive si asupra bugetelor locale si au fost disponibile si fonduri europene sau sume obtinute prin imprumuturi de tip BERD sau in alta formula) nu a fost prea greu pentru ei sa porneasca proiecte „de luat fata alegatorului". Din care de regula s-au si infruptat sifonind bani prin diverse scheme cu interpusi. Unii vor spune, poate pe buna dreptate: asta vrea electoratul, asta i se da! Numai ca aceasta stare de spirit risca sa mineze pe termen mediu si lung orice reforma serioasa a  administratiei publice atit din punctul de vedere al diminuarii coruptiei reziduale din sistem, cit si din acela al capacitatii de a utiliza inteligent pentru dezvoltare importantele resurse financiare disponibile.

Sint putine sanse ca aceasta stare de spirit sa se schimbe semnificativ pina la sfirsitul anului. De aceea in perioada urmatoare marea problema a PD-L si a presedintelui Traian Basescu va fi aceea de a construi o retorica de campanie care sa nu mai aiba acest tip de teme in prim plan. Ceea ce nu e simplu deloc. Mai ales ca dupa ceea ce am vazut acum la Bucuresti si, oarecum, si in Iasi, s-au pus bazele unei coalitii de facto PSD – PNL – PC plus, probabil UDMR care va actiona ca atare si la apropiatele alegeri parlamentare. O coalitie care dispune de extraordinare resurse financiare pe care controlul puterii il ofera din plin si la un extins sprijin mediatic. In astfel de cazuri, cu o mare asimetrie de resurse, singura formula de joc electoral e aceea de a gasi solutii pentru a-ti mobiliza emotional electoratul. O provocare greu de pus in practica daca nu se va intimpla o minune care sa-i scoata pe romani din apatia generala care pare sa se fi instaurat la nivelul intregii tari.