Planul D

luni, 28 iunie 2010, 18:45
2 MIN
 Planul D

Prezicatorii si vracii de ocazie, justitiarii de carton, tinerii (de)posedati de soarta, babele tulburate de fazele lunii si animalele cuvintatoare au motive de bucurie. Patronul si vedeta OTV, Dan Diaconescu, isi face partid si candideaza la Presedintie. De miine, toate sondajele de opinie vor inregistra scoruri tot mai generoase in dreptul lui D.D.

Ceva-ceva e adevarat in teoria care spune ca Diaconescu e folosit pe post de frina pentru C.V. Tudor. Se pare ca «Tribunul» reintra in gratiile electoratului. In vremuri de criza, alegatorii incearca o satisfactie deosebita cochetind cu extremele. Exista un precedent. Epopeea Becali a avut acelasi scop inhibitor. Contrat de PNG, PRM si-a pierdut sustinatorii, ratind in 2008 intrarea in Parlament. In 2012, daca recesiunea continua, exista posibilitatea ca «Tribunul» sa revina cu torte. Si cu ginduri de razbunare. Nu va conta ca partidul sau seamana tot mai mult cu o adunatura de ciudati.

De fapt, nici echipa lui Diaconescu nu e mai sanatoasa. Cu Tolea, pe post de viitor ministru al Internelor, cu Magda Ciumac, la Cultura, si cu disparuta Elodia in fruntea serviciilor secrete, Partidul Poporului va instaura o dictatura a nebuniei vesele. De la Cotroceni, Dan Diaconescu va modera in sedinte interminabile, difuzate pe toate posturile de televiziune, micile diferende familiale ivite intre sturlubaticii membri ai Guvernului. Din cind in cind, spre hazul celor saraci cu duhul,Tolea il va arunca pe viitorul presedinte al Romaniei in cosul de gunoi.

Si totusi, cum se explica succesul, fie el si temporar, al unor astfel de pesonaje decupate din tratatele de patologie? E hazardat sa punem totul pe seama vreunei reactii de potest in raspar din partea populatiei indignate de calitatea slaba a clasei politice. Nici retorica patriotarda, incarcata cu mesaje vindicative si cu promisuni fabuloase, n-ar mai trebui considerata principala cauza a suportului popular. Cit despre charisma aducatoare de voturi, de ce ar fi mai simpatic Dan Diaconescu decit Cozmin Gusa?

Probabil, avem din nou de a face cu specularea unei intense nevoi a indivizilor marginali de a apartine unui grup cistigator. In ultimii 20 de ani (dar memoria colectiva poate fi intinsa mult dincolo de 1989), romanii au remarcat ca partidul s-a transformat in cea mai profitabila intreprindere. O nulitate, sortita daca nu dispretului, macar indiferentei publice, se poate realiza doar in cadrul unei formatiuni politice. Si cite dintre acestea nu au devenit chiar ministri?
De 20 de ani, armate de romani se uita cu nemasurata invidie spre minoritatea de profitori ai tranzitiei. Dar nu le mai vor capul, ci locul ! Sa reprezinte ei poporul? Daca da, atunci solutia este una singura.  «Decit» Dan Diaconescu mai poate salva Romania!

 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii