PNL: portret dupa congres

duminică, 14 ianuarie 2007, 20:29
5 MIN
 PNL: portret dupa congres

Multi inclinau sa considere Congresul extraordinar  al PNL un non-eveniment, mai ales dupa ce separarea apelor in disputele cu "platformistii" facea ca aceasta intreaga desfasurare de forte sa piarda orice miza reala. Pina la un punct, chiar asa a si fost. Calin Popescu Tariceanu a candidat singur la functia de presedinte si, cum era de asteptat, retorica anti-PLD a fost la loc de cinste. Chiar s-a exagerat din acest punct de vedere, semn ca liderii liberali sint in realitate ingrijorati, desi nu contenesc sa eticheteze drept "grupuscul" echipa care s-a alaturat initiativei lansate de tandemul Stoica – Stolojan. L-am citat aici pe Radu Cimpeanu, autorul unei sciziuni a partidului dupa ce, in calitate de presedinte, reusise, la alegerile din 1992, sa scoata PNL in afara Parlamentului.
Atacurile obsesive indreptate impotriva PLD sint, pina la urma, un semn de nervozitate si nu fac decit sa legitimeze public suplimentar viitoarea formatiune politica. Dupa cum nici atacurile la Traian Basescu nu sint prea folositoare penelistilor in plan electoral, dincolo de limitele nucleului dur al partidului. Numai ca atit premierul cit si ceilalti lideri PNL trebuiau sa livreze mesajele pe care sala le astepta. In contextul actual, intre altele si prin eforturile conjugate ale unor lideri radicali precum Ludovic Orban si Crin Antonescu, un bun penelist este prin definitie anti-Basescu, anti-PD si, evident, anti-Stolojan.
E drept ca premierul a facut eforturi pentru a separa lucrurile atunci cind e vorba de identificarea adversarilor. Tirul impotriva democratilor si chiar a presedintelui nu a fost nici pe departe pe masura atacurilor la adresa liderilor PLD.  Si asta in ciuda scandalului prezumtivei notite trimise de dl. Tariceanu la Coctroceni, scandal declansat de Elena Udrea chiar in preziua deschiderii congresului. Pina la urma, daca dam la o parte retorica specifica unor astfel de evenimente, se poate spune ca, prin discursul sau, primul ministru nu a dorit nici sa acutizeze, dincolo de tonalitatile critice cu care deja ne-am obisnuit, conflictul cu Traian Basescu si nici sa forteze o destramare imediata a Aliantei D.A. Din cel putin doua motive: pentru ca astfel nu ar face decit sa usureze o viitoare oficializare a unei aliante PD – PLD, un fel de Alianta D.A. bis, si pentru ca oricum nu doreste deloc ca PNL sa fie perceput drept principalul responsabil pentru o astfel de ruptura.
Problema d-lui Tariceanu e ca de acum inainte ii va fi tot mai greu sa promoveze acest gen de linie politica. Ajungem, astfel, la accentele introduse de recent incheiatul congres, care vor avea, probabil, un impact deloc neglijabil atit asupra evolutiilor din partid, cit si ale celor de pe scena politica romaneasca. In interior, infringerea surprinzatoare a lui Bogdan Olteanu l-a iritat din cale-afara pe primul ministru. Nu era deloc cadoul pe care si-l dorea de ziua sa. Esecul presedintelui Camerei Deputatilor nu numai ca slabeste pozitia sa in noul Birou Politic, ci si transmite un semnal simbolic catre structurile liberale din tara.
Bogdan Olteanu era considerat eminenta cenusie a PNL, un fel de Hrebenciuc liberal, in masura "sa faca jocurile" prin grupul de tineri promovati la centru, precum Cristian David sau Dan Motreanu, si prin organizatia de tineret a partidului. El intelesese foarte bine ca pentru a controla centrele de putere din partid nu e nevoie sa obtii sprijinul unei majoritati, ci sa fii capabil sa activezi in momentele cheie un grup disciplinat si motivat, construit pe scheletul structurilor OTL – Organizatia Tineretului Liberal. Numai ca puzderia de numiri la centru si in tara in tot felul de pozitii de conducere a unor tineri, care s-au dovedit adesea cu totul depasiti de situatii, cu singurul scop de a cistiga loialitatea absoluta a acestora si de a consolida influenta interna a grupului in ansamblu a inceput sa devina contraproductiva. Frustrarile din jur au crescut iar congresul a fost tocmai locul potrivit pentru a le exprima. De aceea victoria lui Ludovic Orban nu este neaparat rezultatul dorintei activului liberal de a promova o linie mai dura fata de PD si de Traian Basescu decit pina acum, asa cum au interpretat unii, ci in primul rind un vot de blam impotriva unui sistem de control al partidului, care devenise, in opinia multora, sufocant. Din acelasi motiv au pierdut alegerile si Marius Oprea, si el un apropiat al lui Bogdan Olteanu si al premierului, si  Adrian Iorgulescu, pe care, foarte probabil, acesta din urma si l-ar fi dorit in locul Noricai Nicolai.
Care vor fi consecintele? Lui Calin Popescu Tariceanu ii va fi tot mai greu sa modereze tonul atacurilor virulente lansate de data aceasta de la nivelul oficial al partidului impotriva presedintelui si democratilor. Daca linia Tariceanu – Olteanu era mai prudenta si mergea pe replieri tactice, pe negocieri de culise si pe ideea ca PNL nu trebuie sa fie facut in nici un caz responsabil pentru ruperea formala a Aliantei D.A., pentru a nu plati oalele sparte la scadenta electorala, de acum inainte lucrurile se vor schimba. Nici Ludovic Orban si nici Crin Antonescu nu vor pune prea mare pret pe astfel de precautii. Din contra, oficializarea divortului fata de PD va fi chiar la loc de cinste pe agenda.
Acest punct de vedere coincide cu viziunea imbratisata de Dinu Patriciu, care militeaza de multa vreme pentru ruptura definitiva de democrati si de Traian Basescu si pentru cautarea unei alte formule de alianta politica pentru PNL. Oricum, desi influentul om de afaceri nu s-a implicat explicit in congres, el dispune in noul Birou Politic de o garnitura redutabila de oameni care ii sint apropiati, de la Ludovic Orban la Dan Radu Rusanu si de la Crin Antonescu la Teodor Melescanu si Norica Nicolai. Nu sint neaparat nume noi, dar cei in cauza au capatat, in noul context intern, sensibil mai multa influenta in partid. 
Iata cum un congres menit sa consolideze pozitiile premierului si ale partidului sau intr-o ecuatie politica fluida si complicata are toate sansele sa aiba efecte exact contrare. In ciuda votului covirsitor in favoarea sa, Calin Popescu Tariceanu iese slabit din punctul de vedere al capacitatii de a-si impune vointa in PNL. Un alt dezavantaj este acela ca, impingind in pozitii si mai proeminente ca in trecut oameni apropiati de Dinu Patriciu, liberalii devin mai vulnerabili la atacurile pe aceasta tema. In plus, probabila schimbare de retorica la virf va grabi ruptura fata de Partidul Democrat, ceea ce nu poate fi decit in avantajul PLD. E drept, in compensatie, infringerea lui Bogdan Olteanu are sanse sa diminueze frustrari care ar fi putut genera in viitor o noua hemoragie de oameni catre PLD. Insa, in final, daca tragem linie, putem spune ca, in noua formula de conducere, PNL va agita mai mult decit in trecut apele si in interiorul partidului, dar si pe scena politica in general. Ceea ce nu va fi neaparat ceea ce isi doreste dl. Tariceanu, care risca sa devina prizonierul unei linii politice impuse oarecum peste capul sau si care nu i se potriveste neaparat.

Comentarii