PNL si sindromul cetatii asediate (II)

Exista diferente majore intre Basescu si Antonescu? Se prea poate, dar deocamdata nu putem sti cu certitudine pentru simplul motiv ca Antonescu este un personaj „necercat" (cum spuneau conservatorii secolului 19). El este o promisiune, care a facut o figura destul de buna in alegeri (dar nu spectaculoasa) si care urmeaza sa confirme sau nu. Si nu ii va fi usor, pentru ca va trebui sa treaca proba timpului. Sa nu uitam ca deja i-a dezamagit pe multi prin comportamentul dintre cele doua tururi, cind s-a predat cu arme si bagaje la PSD (determinindu-l pe Tariceanu sa spuna ca PNL s-a comportat ca un catelus), fapt ce contrasteaza pina la ridicol cu imbatosarea pe care o are in continuare fata de Basescu si PD-L. Antonescu este in mod cert mai simpatic decit Basescu, asa cum Tariceanu era mai stilat. Dar calitatea unui lider politic nu este data (doar) de eleganta sa, ci de deciziile pe care le ia in timp, sub presiune. Or, Basescu nu a facut in cei cinci ani de mandat greseli strategice majore, care sa faca rau tarii, dimpotriva. Geoana si Antonescu au pierdut alegerile pentru ca nu au reusit sa ofere garantii ca vor tine cursul sub presiunea extraordinara la care este supusa pozitia prezidentiala dinspre culisele economiei si ale cercurilor de interese.

Revenind la interpretarea pe care o dau motivatiei aversiunii liberale fata de Basescu si PD-L, ar fi doua lucruri de spus. In primul rind, orice putere tinde sa nasca o contra-putere de forta egala. In fata popularitatii extraordinare a lui Traian Basescu si a expansionismului PD-L, PNL s-a definit ca o contra-putere, ca o miscare de rezistenta, frenatoare, in eventualitatea unui abuz de putere prezidential (de fapt, liberalii sint convinsi ca aceste abuzuri chiar au existat). Asadar, PNL-ul din ultimii ani s-a consacrat intr-un rol de opozitie fata de Basescu si din acest motiv este dificil sa se reinventeze acum, cind se pune problema intrarii intr-un parteneriat la guvernare. Oferta lor de colaborare catre PD-L este nu de pe pozitia de partener, ci tot ca instanta ponderatoare. Ramine de vazut daca li se va recunoaste acest drept arogat.

Al doilea lucru este cel mai important pe care doream sa il spun in acest text: anti-basescismul a fost pina in acest moment principala ratiune de a fi a PNL-ului recent si a actualei conduceri liberale. Sa nu uitam, competitia din interiorul PNL a avut la baza opozitia fata de Basescu, prefigurindu-se doua pozitii – anti-basescismul moderat, de acomodare, al gruparii Tariceanu-Olteanu, si anti-basescismul radical, intransigent, al gruparii succesoare Antonescu-Orban-Nicolai. Asadar, anti-basescismul este un discurs constitutiv al PNL-ului recent si, mai nou, un discurs de identificare, o marca a gruparii care conduce acum PNL. Aceasta grupare a avut abilitatea, printr-o manevra clasica, sa imbrace in haina scopului superior – „salvgardarea PNL" – o strategie de promovare si salvgardare proprie. Anti-basescismul este principala „competenta" a lui Antonescu si a celor din jurul sau. Acestia nu-si pot contrazice discursul care i-a ajutat sa reuseasca in politica ultimilor ani, pentru ca ar ramine fara agenda si fara credibilitate, si din acest motiv incearca sa traga partidul dupa ei in mentinerea opozitiei fata de Basescu. Ei spera ca un nou mandat Basescu le va oferi in continuare resurse sa se afirme ca o contra-putere si sa-si mentina pozitia de lideri cu acelasi tip de discurs ca pina acum.

Totusi, datele problemei s-au schimbat. Basescu a fost reales, electoratul conferindu-i o noua legitimitate pe care PNL nu o va putea ignora mult timp fara costuri electorale. In plus, alegerile au trecut si partidele ies dintr-o logica electorala pentru a intra, usor usor, in logica gestiunii puterii – si aici resimt nevoia accesului la resurse si la mecanisme decizionale. Deja se observa in PNL ca aceia care au responsabilitati politice si administrative concrete in aparatul de stat din teritoriu tind sa aiba o alta agenda decit agenda conducerii centrale a PNL (care, inca o data, este dominata de un discurs a carui principala logica este conservarea propriei pozitii in partid). Oricum, PNL, daca doreste sa devina un partid puternic, reprezentativ, nu poate sa ramina un „single issue party", partidul unei singure teme. Pentru o formatiune cu pretentiile PNL, ceea ce ofera ca solutie Romaniei, deocamdata, este dezolant de putin. Discursul auto-victimizant si diabolizarea unui personaj nu tin loc de program pentru Romania.