PNL si sindromul cetatii asediate (I)

Sindromul cetatii asediate este consubstantial culturii politice din interiorul Partidului National Liberal a ultimilor ani. Dupa izbucnirea conflictului cu presedintele Traian Basescu si ruperea unei parti din partid in favoarea unui nou proiect politic, liberalii au fost tinuti uniti de ideea ca Basescu incearca distrugerea PNL. Cit fundament exista in aceasta spaima nimeni nu mai stie, pentru ca intre timp s-a transformat in mit nechestionabil si in „idee primita" larg impartasita. Ca Basescu a fost belicos cu PNL si nervos din cauza rezistentei liderilor liberali la citeva din ideile sale este cit se poate de adevarat. Dar si PNL a fost belicos cu Basescu si a preferat sa se alieze cu adversarul traditional al dreptei pentru a se mentine la guvernare si a-si proteja interesele.

Daca punem lucrurile in balanta, motive de suparare exista in ambele tabere. Si totusi, doar in PNL exista aceasta psihoza escatologica. Se prea poate ca mai multi lideri ai PNL sa fi adunat, din experienta politica proprie, file la cazuistica incriminatoare si, ca urmare, se socotesc indreptatiti sa fie sceptici fata de PD-L si Basescu. Si totusi, din afara, nu este foarte clar, dincolo de competitia politica si ideologica dintre PNL si PD-L, care este dosarul complet al acestei teribile suparari si victimizari a liberalilor. S-ar putea ca aceasta mirare exprimata aici sa fie primita cu pufnituri in PNL. Avind avantajul exterioritatii, ii invit insa pe liberali sa reviziteze acest mit al „incompatibilitatii" cu Traian Basescu si sa-l rationalizeze.

Competitia liberalilor cu PD-L este dublata de o aversiune explicita si virulenta fata de Traian Basescu. Originile ei se gasesc in confruntarea dintre Traian Basescu ca sef al statului si Calin Popescu Tariceanu ca premier – confruntare care avea un resort structural (cele doua pozitii in stat tind implacabil spre conflict datorita aranjamentului constitutional si politic de la noi), unul personal (Basescu si Tariceanu exhibind temperamente si stilistici complet diferite) si unul ideologic si sociologic (cele doua parti concurind pe acelasi tip de discurs si pe acelasi electorat). Desigur, motive sa-l antipatizezi pe Basescu se pot gasi la tot pasul, pentru ca presedintele nu este un tip nici conventional, nici comod si nici fara pacate. Dar la fel de multe motive s-ar putea gasi pentru a-l antipatiza, de exemplu, pe Mircea Geoana, care, iata, s-a dovedit un caraghios iresponsabil si i-a tras dupa el in penibil si pe liberali. Si totusi doar Basescu se ridica la rangul de obsesie in PNL. Urmariti la intimplare orice interventie publica a membrilor conducerii PNL, de acum sau de acum doi-trei ani, pentru a vedea frecventa cu care numele lui Basescu apare in explicarea lucrurilor, a tuturor lucrurilor rele din Romania. Mai mult, daca aveti curiozitatea sa faceti un inventar al discursurilor liderilor de provincie sau al pozitiilor exprimate pe bloguri de liberalii din intreaga tara, veti vedea iarasi ca Basescu a fost principala preocupare, obsesie, papusa de infipt bolduri. PNL s-a dezvoltat ca o secta minoritara si mesianica, care a raspuns cu un tribalism intransigent la orice gest, fie el agresiv sau nu, venit din afara. Am multi prieteni liberali cu care aproape ca nu mai pot dialoga rezonabil cind vine vorba de Basescu si PD-L.

Aici vin cu interpretarea personala pe care o dau acestei stari de fapt. As vrea sa scot discutia din registrul etic in care doresc sa o duca liberalii. Pur si simplu nu cred ca exista diferente majore de valoare si calitate intre PNL-ul in frunte cu Crin Antonescu si PD-L-ul reprezentat de Traian Basescu. Ambele partide – ca si PSD – au probleme cu cultura organizationala si fac loc unor practici clientelare, incompetente, nedemocratice, netransparente, chiar si ilegale. La concursul „Care partid este mai mafiotizat?" este concurenta mare, va asigur. Procesul de luarea a deciziilor si de selectie a oamenilor tine cont prea mult, in toate partidele, de bani, de protectori, de retele de interese. Binele public si axiologia doctrinara apar prea rar in discutie. Ca PD-L este un partid oportunist din punct de vedere ideologic pot fi de acord, dar oare ce treaba mai are PNL, ca substanta intelectuala si ideologica sau din punctul de vedere al politicilor pe care le-a patronat, cu spiritul bratienilor sau cu liberalismul european? Pe de alta parte, si in PNL si in PD-L s-au observat progrese, de exemplu, in democratizarea interna (aici sta mai bine PNL) si in cooptarea unor oameni de valoare (aici sta mai bine PD-L).

(Continuarea in numarul de miine)