Politica fanilor ultras

Poate ca era de asteptat ca in masa eterogena de la manifestatiile care au aprins tara in ultima vreme sa apara si reprezentanti ai sportului. In conditiile politicii de austeritate, imprimata de actualii guvernanti, sportul a suferit destul de mult, prin reducerea bugetelor destinate celor mai performante talente, cu sanse olimpice la Londra 2012, dar si prin neglijarea sportului scolar. Lucruri care se rasfring la capitolul perspectivelor olimpice, previziunile privind olimpiada britanica fiind dintre cele mai pesimiste din ultimii 50 de ani. Intr-un evantai de revendicari dintre cele mai diverse, incepind cu cele vizind diminuari de salarii si pensii, reduceri in rindul personalului bugetar, soarta precara a dascalilor, fragilitatea sistemului sanitar si incheind cu legalizarea prostitutiei si a drogurilor usoare, sportul a fost foarte putin reprezentat. Nu pentru ca mamaliga sportiva este mai putin explozibila, ci pentru ca sportivii stiu foarte bine ca nu intra in primele "n-spe" prioritati nationale si ca protestele lor ar fi fost lipsite de finalitate.

Si totusi, sportul a fost reprezentat prin asa-zisul "rege-fotbal", si asta chiar in zonele fierbinti ale demonstratiilor. Este vorba de reprezentantii unor galerii ale echipelor de fotbal, in special cele din Bucuresti, dar si din Ploiesti si Craiova. Desi pasnici pina la un moment dat, fanii ultras din galerii s-au dovedit a fi de multe ori printre cei care au recurs la metode violente de manifestare, incepind cu devastarea locurilor publice si terminind cu conflicte agresive cu fortele de ordine. Intrebarea care se pune este aceea daca, in "avintul revolutionar" al momentului, suporterii de fotbal sint, sau este necesar sa fie, chiar forte de avangarda. Este greu de crezut ca fanii din Ghencea, Giulesti, Craiova sau Ploiesti s-au trezit subit ca fani ai lui Raed Arafat si ai SMURD-ului. Sau ca au oarece tangente cu problemele stringente ale actualitatii. Daca eliminam, din lipsa de probe, ipoteza ca fortele Ultras au constituit mase de manevra, trei ar fi motivele cresterii temperaturii galeriilor fotbalistice, in aceste zile de iarna.

Primul motiv ar fi acela al inactivitatii. Sa ne amintim ca, in urma cu cinci ani, la un meci de handbal dintre Steaua si Dinamo, grupurile ultras ale echipelor similare de fotbal s-au luat la bataie din senin, folosind un adevarat arsenal de petarde si torte si determinind jandarmii sa utilizeze gaze lacrimogene pentru a evacua o sala ajunsa pe neasteptate in pericol de incendiere. Suporterii de handbal au avut toate motivele sa-si faca cruce, pentru ca in domeniul lor cu popularitate mai restrinsa nu s-au intilnit asemenea manifestari. Se convertisera, brusc, vajnicii fani dinamo-stelisti in suporteri ai handbalului? Nici vorba, era o zi de februarie, fotbalul era intrerupt, echipele lor favorite se aflau prin strainataturi si baietii se cam plictiseau. Galeriile bucurestene de fotbal, in dorul sezonului care urmeaza, au gasit intr-un derby handbalistic pretextul potrivit de a se situa in elementul lor natural: petarde, torte, fumigene si – mai ales – bataie. Intre ei si cu jandarmii. Ceva similar se petrece si acum, insa ar fi simplist sa consideram ca dorul de fierbinteala sezonului si necesitatea unui antrenament util reprezinta cauza principala a implicarii galeriilor in demonstratiile de la Bucuresti.

Tocmai dragostea netarmurita pe care suporterii de fotbal o simt fata de jandarmi reprezinta al doilea motiv si ofera chiar un pretext pentru a protesta impotriva puterii. Legea privind prevenirea violentei pe stadioane le cade ca sarea in ochi baietilor din peluze. Ei nu mai au voie cu fumigene pe stadion, iar recidivistii se aleg cu interdictii de a mai intra pe arenele sportive. Din fericire pentru ei, nimeni nu le rapeste dreptul de a protesta, ca tot romanul, pe strada si ei au folosit acest drept din plin. Si este limpede ca doar luciditatea adevaratilor demonstranti, care s-au delimitat de elementele turbulente care le stricau protestul pasnic, a scos manifestarile din derizoriu.

In fine, al treilea motiv este, de fapt, o succesiune de motive specifice fiecarei galerii. Stelistii de la Peluza Sud, in conflict vechi cu patronul Gigi Becali, au fost aprinsi de declaratiile xenofobe ale latifundiarului vizavi de Raed Arafat; ploiestenii nu iarta inchiderea stadionului, dupa oribilele incidente de la meciul Petrolul – Steaua, craiovenii ofteaza din greu dupa dezafilierea Universitatii, pe care o considera abuziva, etc. Cum s-ar fi manifestat ultras-ii daca scinteia protestelor ar fi fost aprinsa intr-o zi de vara, eventual inaintea unui derby Dinamo – Steaua? O intrebare la care raspunsul nu este greu de dat: si-ar fi vazut de ciorba lor!