Reforma institutionala ca miza politca

Apropierea perioadei electorale va genera, cu siguranta, dezbateri aprinse pe tema rostului si rolului statului in societatea romaneasca. Recent, chiar premierul Radu Vasile s-a pronuntat pentru o accelerare a reformei institutionale. E o intreprindere poate chiar mai grea decit reforma economica, mai ales intr-un stat sarac. Daca intreprinderile pot fi vindute, gestiunea acestora trecind din grija statului in cea a unor grupuri private, este sensibil mai complicat sa reasezi in organigrame logice, mai restrinse si rezonabil de eficiente sute de mii de oameni care apartin categoriei functionarilor publici. Ei constituie o retea de interese bine inchegate, la diverse nivele, aparatul operational care face sa functioneze sau sa blocheze mecanismele statului. Decizia privind functiunile, dimensiunea si, in ultima instanta, rolul acestui aparat va fi una dintre mizele politice majore in confruntarea electorala de anul viitor. Se va discuta despre cei 15.000 de specialisti promisi de CDR in 1996, despre coruptia si birocratia PNT-CD sau PDSR, dupa caz. In principiu, PDSR doreste un stat puternic, interventionist. Premisa de plecare este aceea ca Executivul si tot ceea ce inseamna administratie de stat trebuie sa aiba un rol important intr-o perioada de tranzitie, inclusiv in economie. De altfel, cu prilejul recentelor dezbateri ale Clubului de la Roma, organizate la Bucuresti, Ion Iliescu atragea atentia asupra pericolului ca actualele tendinte de globalizare sa diminueze capacitatea factorilor interni de a interveni in economie. De partea cealalta, conceptia actualei coalitii in aceasta chestiune este mai putin clara. In schimb, performanta ei in gestiunea treburilor publice a fost de multe ori sub orice critica. Desi in anumite ministere sau in alte institutii guvernamentale – Ministerul de Externe e unul dintre putinele exemple fericite – s-a trecut la o restructurare si o diminuare a personalului mostenit in buna parte din perioada regimului comunist si pastrat aproape intact de guvernul Vacaroiu, nu a fost abordata mai deloc problema de fond a redefinirii rolulului statului in ansamblul sau. Dincolo de discursul politic, e evident ca eficienta si calitatea aparatului de stat sint strins legate de calitatea functionarilor publici care il compun. Iar aceasta calitate e in declin permanent din 1990 incoace din ratiuni cit se poate de omenesti. Pe masura ce ofertele de munca existente in sectorul privat, inclusiv in cadrul unor companii multinationale, au crescut in numar, oamenii de valoare au renuntat la slujba la stat, prost platita si lipsita de satisfactii profesionale. Iar alti oameni de valoare in locul acestora apar extrem de rar. Cei care pleaca din tara cu burse universitare, daca revin – ceea ce se intimpla relativ rar -, nu o fac nicidecum la nivelul institutiilor de stat. Cu exceptia cazului in care li se ofera pozitii de virf in executiv sau in alte institutii centrale de stat, situatie care ofera premisele unor trambuline politice sau calitatea de a imbunatati CV-ul celor in cauza in perspectiva unor cariere profesionale, de regula in conducerea unor companii romane sau straine importante, tinerii dotati aleg orice altceva in afara unor slujbe in administratia publica. E vorba in egala masura de bani, dar si de satisfactia profesionala, de posibilitatea de a te forma intr-o institutie performanta. Nu este, de altfel, o caracteristica romaneasca, desi la noi discrepantele salariale sint considerabil mai mari ca in tarile occidentale. Sistemul public nu are capacitatea de a retine valorile. Evolutiile mondiale precum cele determinate de economia informationala, de care se teme si Ion Iliescu, exista cu sau fara voia noastra si un impact major este cel la nivelul pietii muncii. Oricite scheme bloc minunate ar fi desenate in campaniile electorale, explicitind felul in care un stat puternic va scoate Romania din criza, realitatea de pe teren le va contrazice pentru simplu fapt ca nu vor exista resursele umane capabile sa le transforme in realitate. Coruptia va continua si ea sa existe, asa cum s-a intimplat in timpul guvernelor Vacaroiu si Ciorbea, asa cum se intimpla si acum, in timpul guvernului Radu Vasile. Si asa cum se intimpla in indepartate tari asiatice precum Coreea sau Japonia, tributare si ele unui aparat de stat extins si dirijist. Chiar daca exista o admiratie generala pentru seriozitatea si disciplina japonezilor, trebuie totusi stiut faptul ca putine sint tarile avansate din lume unde sa fi existat mai multe cazuri de coruptie extinsa la nivelul unor inalte oficialitati ale statului. Dincolo de sisteme politice sau particularitati nationale, ne lovim de o caracteristica de sistem care nu poate fi rezolvata prin eforturile si bunavointa unor lideri politici, chiar dintre cei bine intentionati. Solutia cea mai viabila a momentului pare sa fie aceea in care aparatul public se restringe atit la nivel local cit si la cel central. Activitatile economice – precum utilitatile publice, de exemplu – sint concesionate. Si in cazul chestiunilor de ordin social sau de sanatate se prefera finantarea unor proiecte care sa fie gestionate de diferite organizatii private, de la societati comerciale pina la fundatii sau asociatii profesionale. Solutii precum cele introduse in Chile, in care fondul de pensii controlat de stat este divizat iar fondurile de pensii astfel create sint date in administrare, intr-un regim concurential, unor firme de management financiar, au fost un element esential pentru relansarea economica a tarii, pentru ca au introdus in circulatie importante resurse financiare pentru investitii. Un alt exemplu: in Cehia, functionarii guvernamentali sint instruiti pe probleme de legislatie la nivelul Uniunii Europene de o fundatie privata, pe un program finantat chiar din fondurile Uniunii Europene. Impotriva doctrinei interventioniste predilect sustinuta de fortele de stinga se poate aduce argumentul ineficientei generalizate a organismelor publice. Statul este de departe cel mai prost administrator posibil, din Costa Rica pina in Germania. Proiectia electorala a statului luminat care intervine si regleaza procesele economice in interesul populatiei este o mare inselatorie. Aceste mecanisme au generat si vor genera si in continuare, daca nu se schimba sistemul in intregul sau, doar coruptie si ineficienta. De aceea, dincolo de retorica obisnuita, una dintre intrebarile importante la care trebuie sa raspunda liderii politici care promoveaza dirijismul de stat este CUM vor transpune intr-o realitate functionala o astfel de optiune si DE CE cred ca vor reusi sa faca sa functioneze in Romania solutii care au esuat mai peste tot. (Alexandru Lazescu)