Reinventarea lui MRU

Cu mai putin de doua luni inaintea alegerilor parlamentare, toti liderii politici din Romania au intrat pe o panta descendenta la capitolul incredere, arata un sondaj realizat de IMAS pentru Adevarul. Comparativ cu luna septembrie, premierul Victor Ponta a pierdut trei procente din simpatia populara, liderul PNL, Crin Antonescu – doua, la fel ca presedintele PDL, Vasile Blaga. Daca in aceste trei cazuri vorbim doar despre un trend negativ, pana la un punct in marja de eroare, surprinzatoare sunt cifrele din dreptul lui Mihai Razvan Ungureanu. Fostul premier si-a pierdut intr-o singura luna peste 6% dintre simpatizanti (de la 20% in luna septembrie, la 13,6% in octombrie). Popularitatea lui MRU nu a intrat pe o panta descendenta, e de-a dreptul in picaj.

Erorile fostului premier au fost intens tusate de presa. Si-a achizitionat un partid de buzunar pe care l-a dotat imediat cu traseisti controversati, refuzati de concurenta. Numele noi propuse de MRU, presupunand ca exista, refuza momentan lumina reflectoarelor. Si-a aranjat un colegiu eligibil la Arad, la fel ca toti politrucii damboviteni, dupa ce in prealabil anuntase ca va candida in orasul natal. S-a contrat cu Monica Macovei pe criteriile de integritate propuse de aceasta, in fapt, singurul document care ofera un gram de credibilitate candidatilor ARD. Si-a dovedit limitele ca organizator de partid. Sa nu uitam ca la Iasi l-a numit sef al organizatiei pe Dragomir Tomaseschi, un fost pedelist cu o biografie deloc imaculata si cu o capacitate executiva indoielnica.

Dincolo de aceste reprosuri de fond, care cu siguranta i-au erodat capitatul de incredere, MRU a pierdut mult la un capitol pe care se presupunea ca il stapaneste: comunicarea cu electoratul. Un ciudat paradox. Ungureanu s-a consacrat in spatiul public drept un excelent partener de dialog si se descopera acum, din postura de politician, ca un orator mediocru. Am avut ocazia sa-l ascult la festivitatea de lansare a candidatilor PDL la alegerile locale, desfasurata la Teatrul Luceafarul. Discursul sau, programat ultimul, era asteptat de militanti cu o emotie vizibila. In atmosfera sumbra care domnea in sala, Ungureanu era perceput ca fiul risipitor care se intoarce acasa la inmormantarea unui parinte si reda increderea familiei indurerate. N-a fost cazul. Mult patos, putine furnicaturi. Dupa doua-trei minute, spectatorii au inceput sa se foiasca. Dupa cinci minute, vraja s-a risipit complet iar pedelistii aratau mai deprimati decat dupa alocutiunile "funeste" rostite de Petru Movila sau Nicusor Paduraru. Sentimentul s-a repetat de fiecare data cand l-am revazut pe MRU la televizor cu microfonul pe o scena. Cuvinte mari (nu tari), accente nationaliste, expresii folosite redundant si, cel mai grav, o senzatie persistenta de improvizatie. Adica, o insulta adresata exact acelui segment de electorat care prefera exercitiul in locul spontaneitatii. In toate aceste ocazii, Ungureanu a lasat impresia unui politician autosuficient, dezinteresat de transformarea sa in politician. Un fel de "tocilar" care-si incendiaza biblioteca imediat ce si-a obtinut diploma de doctorat. Nu in ultimul rand, discursul lui MRU seamana izbitor pe alocuri cu cel al lui Mircea Geoana, birocratul est-european cu "speech" a la Washington, care si-a incheiat cariera politica intr-o sauna din Bucuresti. Daca nu-si reinventeaza discursul politic, MRU risca aceeasi soarta, fie si doar la nivel de apelativ.